Dacă cineva m-ar întreba vreodată cum m-am îndrăgostit de el, nu aș avea nici o idee de ce să-i răspund. Pentru că, pur și simplu, s-a întâmplat. Am privit noaptea împreună, sub lumina lunii, care se armoniza cu briza oceanului. Respirând aerul săra...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sfârșit anului școlar anunța de asemenea şi sfârșitul grupului de lectură. Mă aflam la ultima mea ședință, puțin melancolică ce-i drept, fiindcă ținusem mult la toată întrunirea asta. Când clopoțelul a sunat zgomotos, membrii au lăsat cărțile pe bănci și au părăsit rând pe rând sala. După ce și ultimul a ieșit, am luat toate cărțile în brațe, pregătindu-mă să le duc la bibliotecă, ca de obicei. Am vrut să ies, dar am observat-o pe Raine stând în prag și privindu-mă, parcă vinovată. Era puțin tensionată și parcă nu își găsea cuvintele, iar eu simțeam că o înțeleg de data asta. După câteva secunde, mi-a zis pe un ton sincer:
— Am venit să-ți spun...că-mi pare rău. Mă simt foarte prost. Și foarte jenată, râse încet. Putem să uităm tot? E singurul lucru pe care îl vreau în momentul ăsta: pe prietena mea.
Am zâmbit. Asta era Raine pe care o știam și pe care o apreciam. Raine cea caldă, cea înțelegătoare. Nu aveam de gând să o judec pe blondină pentru nimic, fiindcă și eu îmi purtam, poate într-un mod indirect, partea de vină.
— Bineînțeles, am zis deodată, luând-o în brațe. E în regulă, Raine, am continuat. Nu s-a schimbat nimic între noi două.
Blonda m-a privit fericită, spunându-mi apoi energică:
— Vezi că Billie şi Liam te așteaptă afară.
— Nu vii și tu?
— Aş vrea, dar...nu mai am timp. Trebuie să plec la Los Angeles. Am intrat la facultatea aia la care tot visam și mă duc să-mi caut o locuință acolo.
Am dat din cap afirmativ.
— Înțeleg. Distracție plăcută!
— Mulțumesc! a zâmbit. Pa, Mack.
După ce m-am despărțit de ea, am coborât în grabă pe scări. Mă întrebam oare dacă ăsta era finalul meu și a lui Raine, fiindcă deși acum se comporta de parcă totul e în regulă, știam prin ce trecuse. Cum ar fi putut oare să continue să fie prietena mea, trăind încă cu impresia că eu i-am stricat toate relațiile? Gândindu-mă la asta, realizam cât de bună putea Raine să fie, pentru că nu îmi purta pică nici măcar acum.
Afară soarele strălucea puternic pe boltă, iar vântul adia blând. Aveam un chef nebun să trăiesc, să respir și să râd, fără să știu măcar de unde venea starea asta de bine. Mă simțeam atât de împăcată cu mine în sfârșit, iar caietul meu idiot, care zăcea acasă în sertar, avea un final acum, apropo.
— În sfârșit! zise Billie certărață. Credeam că o să rămâi de tot acolo.
— În cazul ăsta, ai fi venit după mine sigur, am dedus.
Bruneta a râs, amuzată de replica mea.
— Și...um...ce se întâmplă acum? am întrebat pierdută.
