When It's Over

Chapter 18 - "Before the storm"

            Alarma a sunat, ca de obicei, la ora 6:00. Am oprit-o, încercând să mă ridic, observând abia după aceea o mână pe şoldul meu, care mă ținea. Mi-am mărit ochii şi m-am întors cu fața spre Liam, văzându-l întins în patul meu...dezbrăcat. Inima a început să-mi pompeze sânge în vene de un milion de ori mai repede la vederea lui aici, dormind, și am încercat să mă liniștesc cu greu. Nici măcar nu eram sigură cum s-a întâmplat asta: a venit la mine, ne-am sărutat, am urcat în camera mea și apoi...oh.

           Avalanșa de sentimente s-a abătut asupra mea din nou. Nu mai puteam să gândesc coerent, căci mintea mea era străbătută de o mulțime de lucruri. M-am întors cu fața spre el, privindu-i chipul liniștit. Mi-am trecut degetele peste obrazul lui, zâmbind copilărește. Asta fusese cea mai puțin gândită decizie a mea, și totuși, nici măcar nu o regretam. Cum venea asta?

           Sentimentul de euforie din mine a fost înlocuit imediat de unul de vinovăție când brusc, mi-am amintit de Raine.

          Raine!

        — Hei, mormăi Liam, deschizându-şi lent ochii și căscând.

        Părul lui era ciufulit de tot, iar ochii săi albaștrii întredeschişi mă priveau sclipind.

       — Hei, am spus aproape bâlbait.

         — Um...asta a fost, începu el zâmbind, neașteptat.

           M-am ridicat brusc din pat, începând să mă îmbrac în grabă.

       — O să întârzii la liceu, am spus agitată. Și tu la fel. Și mama o să ajungă acasă imediat. Și aranjează-ți părul, îți stă în toate părțile.

         Un zâmbet ștrengar și în același timp ironic acapară fața lui, putând deja să îmi dau seama că va spune o prostie:

        — Păi cine și-a băgat mâinile în el aseară?

          Privirea mea înghețată ascundea de fapt, în spatele ei, puțină rușine. Chiar dacă conștientizam gravitatea faptelor mele, nu puteam fi ipocrită și să spun că nu mi-am dorit asta. I-am aruncat tricoul pe față, fortându-l în felul ăsta să se ridice din patul meu, apoi l-am condus aiurită către ușa de la intrare. Înainte să iasă se opri în prag, spunându-mi:

        — În legătură cu aseară, e...

       — Ceva despre care nu o să mai vorbim. Niciodată. Corect? l-am întrerupt zăpăcită.

       — Corect...a zis el confuz, apoi a ieșit bulversat, lăsându-mă să mă confrunt cu propria mea conștiință.

                              ***

          Nu m-am putut concentra la absolut nimic în ziua aceea: nici la ore, nici la discuțiile cu Billie. Aveam mai multe stări în același timp și îmi era imposibil să le controlez. Zâmbeam tâmp și îmi mușcam buza de fiecare dată când mă gândeam la Liam ținându-mă în brațe și sărutandu-mă, dar mă consideram în același timp o persoană rea, amintindu-mi de Raine și imaginându-mi cât de distrusă ar fi dacă ar afla. Nu îmi doream să fiu fata cu care un tip își înșeală iubita; nu mă caracteriza, nu eram eu. Voiam să am o relație simplă și fără complicații, însă...știam de mult că odată cu Liam apar și complicațiile. Și totuși, am lăsat asta să se întâmple.

         — Am veşti bune! strigă Billie, alergând pe hol, spre mine. Raine se întoarce mai devreme!

          Am înțepenit.

        — Ce? a fost tot ce am putut să spun.

       — Da! A spus că a văzut facultatea și a rămas impresionată. Dar nu vrea să renunțe la Liam, deci nu e decisă încă. Oricum, poimâine se întoarce.

         I-am zâmbit fals brunetei. Încă o dată, Raine dăduse dovadă că îl iubește mult pe iubitul ei, că ar fi în stare să renunțe și la cel mai mare vis al ei pentru el. M-am gândit mult la asta în ora de geografie, unde harta reprezenta pentru mine o grămadă de opțiuni de locuri unde aş putea să fug, decât un instrument de învățare. Însă voiam să-mi demonstrez mie că nu sunt o laşă și că pot să fac față situației. Când ora s-a terminat, am pornit pe hol, spre sala de muzică, unde știam că Liam e adesea în pauze. Am zâmbit în subconștientul meu când am văzut că am avut dreptate și l-am făcut atent când am intrat.

         — Bună, a zis el stângaci, lăsând chitara pe una dintre bănci și venind în dreptul meu.

        — Trebuie să vorbim, am spus. Legat de...

        — Da, m-a aprobat. Știu că ce s-a întâmplat aseară a fost...pe moment.

         — Exact! am zis. Devenisem foarte...emotivi.

        — Da. Dar nu vreau să crezi că am făcut ce am făcut pentru că am probleme în relația cu Raine și voiam să mă descarc, sau alte lucruri. Mack, a continuat, trebuie să știi că pentru mine, seara trecută nu se putea întâmpla cu oricine.

         — Liam...

        — Mackenzie, chiar am sentimente pentru tine.

         — Noaptea trecută a fost o greșeală, Liam. Uite, am oftat, Raine se întoarce miercuri și aş vrea să uităm de asta. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat.

        — Dar...

       — Asta a fost, i-am zis, apropriindu-mă de ușă și părăsind în final sala.

   
          N/a: Am reveniiiiiiiit! Ah, ce bine mă simt când postez :)) sper că v-a plăcut capitolul ăsta, pentru că l-am scris și l-am rescris de o sută de ori! Oricum, voi ce credeți despre toată situația dintre Liam și Mack? Sunt foarte curioasa de perspectiva voastră!