Fiica universului

Cap 42 Omor doar când mi se cere, Prințesă

     

 
           Din sala tronului se aud țipete. Mai exact, tata pare că ceartă pe cineva. Mă întreb ce s-a întâmplat...

     Nu am curajul să intru fiindcă știu cum este tata în momente de astea, iar el urăște să îl văd așa. Vorbește de trădare, cine l-ar putea trăda pe tata ?!

     Cert este că e furios și cred că motivul este destul de grav. Ufff... ard de nerăbdare să aflu !

       Mă aproprii mai mult de ușă, dar tresar când cineva îmi pune mâna pe umăr. Mă întorc speriată și îl văd pe Mars zâmbind ca întodeauna.

         — Tu pe unde ai tot umblat ? Îl întreb nervoasă.

           — Ah, doar să salvez universul pentru a nu știu câta oară, nimic nou. De ce ? Îmi răspunde apropriindu-se mai mult de mine.

          — Fiindcă voiam să te întreb, ai idee cine l-a supărat pe tata în halul ăsta ?

            — O reptilă ce a încercat să facă un complot pentru a-l detrona. Aproape că a reușit să convingă pe câțiva, dar am aflat eu mai întâi, iar asta s-a întâmplat. Îmi răspunde mândru.

           — Adică l-ar pârât ? Ridic eu o sprânceană. Nu puteai să-l omori sau știu și eu...

          — Omor doar dacă mi se cere, Prințesă. Acum, dacă mă scuzi, am puțină treabă.

        Mă lovește încet peste umăr și se îndepărtează. Se aproprie de ușile tronului, iar eu ridic o sprânceană. Ce mai are de gând băiatul acesta ?

         — CELEST ?! Se aude țipătul tatălui meu.

     Mars se oprește îl loc și îmi face semn cu capul să-l urmez. Clipesc de mai multe ori confuză. Oare ce ar vrea tata de la mine în momentul acesta ?

       Îl urmez pe Mars și îl privim amândoi pe tata care pare roșu de furie. Mama însă pare calmă. Știu că este o situație oarecum ,, importantă ", dar nu înțeleg, ce caut eu aici ?

       — Așează-te, îmi spune tata făcându-mi semn spre tronul meu.

     
       Aplec capul și fac ceea ce îmi spune. Mă așez pe tronul meu și îl privesc pe Mars ce stă în fața noastră, cu mâinile la spate și eternul zâmbet de pe buze. În stănga lui, un bărbat blond cu haine rupte, iar pe obraz o tăietură grozavă.

      — Voiam să ți și tu parte la această judecată. Să iei exemplu și să faci exact acelaș lucru cu cei ce te trădează. Mi se adresează el. Mars, poți începe.

       — Nu există plăcere mai mare, majestate ! Face el o aplecăciune.

      Blondul se întoarce câtre Mars aproape pe punctul de a plânge, iar acesta îl priveste zâmbind și se aproprie de el. Ai spune că vrea să-l îmbrățișeze, nicidecum să-l omoare.

      Își pune ,, prietenește " mâna pe umărul său și îl privește în ochi. Când nu se aștepta, Mars îi pune mâna pe piept cu o așa mare presiune, încât mâna sa se scufundă adânc. Blondul deschide gura surprins, iar sângele începe să-i curgă din gură. Mars îl privește în continuare în ochi cu acelaș zâmbet blând, dar într-un final, un rânjet satisfăcut îi apare pe schip și îi rupe umărul. Cu toată puterea ce o mai avea, blondul țipă de se aude în toată sala, iar Mars îi scoate inima din piept. La sfârșit, îi rupe și capul, îl ține de par și îl privește pe tata.

       — Vreți să am grijă de asta, majestate ? Îl întreabă cu referire la cadavrul de pe podea.

     Cred că o sa vomit ! Este atât de... dezgustător ! Cum poate Mars să facă asta fără nicio remușcare ?!

      Sau... A făcut-o de atâtea ori, normal că nu mai are nicio remușcare sau dezgust.

       — Te rog ! Nu îmi face niciodată plăcere să îmi pedepsesc supușii, dar sper că acesta să fie un exemplu pentru toți cei ce vor să mă trădeze.

       Mars ia trupul neînsuflețit pe umăr, face o aplecăciune după care iese din sală. Înghit în sec. Deja este mult prea cald aici și simt cum mi se întoarce stomacul pe dos ! Mă uit la mama, iar aceasta înțelege ceea ce vreau. Îmi face semn din cap că sunt liberă, după care se ridică și se aproprie de tata pentru a-l calma.

      Acum chiar că nu mai este locul meu aici.

     Ies din sală cu mâna la gură și corpul ce tremură. Mă îndrept direct spre baie în speranța că nu o să vomit pe aici și că o să ajung la timp.