Fiica universului

Cap 38. Urăsc când mă urăști

     

           — Ce este ? Îl intreb după ce văd că  nu își ia privirea de pe mine.

     Devine puțin jenant. Bine, puțin mai mult ! Plus de asta, nu vorbim de minute în șir !

        — Mă întreb... ce a făcut el pentru a te avea, iar eu nu pot ? Rosteșe el zâmbind și privindu-mă în continuare în ochi.

          El ? Se referă cumva la Shawn ?

        Pfff... am putea să nu mai vorbim despre el ? Cum aș putea să-l uit dacă  Mars îmi vorbeste mereu de el ? Sunt sigură că îl deranjează și pe el asta, dar nu vrea să recunoască.

       — Nu trebuie să fii ca el doar pentru a mă face să simt ceva pentru tine, îmi dau ochii peste cap.

        — Nici nu intenționam, replica lui vine imediat.

         — Minunat ! Ce ar fii să nu mai vorbim despre el, hum ? 

          — Mie mi se pare un subiect destul de interesant, îmi spune el afundându-se mai mult în apă. Doar este bărbatul pe care îl iubești...

         — Greșit ! Mă grăbesc să-i răspund ușor nervoasă. A fost... 

        Mă priveșre surprins. Nu știu dacă este din cauza tonului sau a ceea ce am spus, dar nu îmi pasă. Mi s-a părut că este ca un fel de reproș ceea ce mi-a spus, iar în universul ăsta, nimeni nu-mi reproșează nimic ! 

        — Ok, nu mai vorbim despre el. Îți promit.

        — Mulțumesc ! Îi raspund sever.

       
        Pff... ar trebui să mă calmez și eu ! Practic, îl agresez, iar el stă în colțul său ca un copil ce este certat.

       De ce am impresia că am devenit mult prea rea ? Tot ce fac nu este bine și par a fii personajul negativ...

       Expir lung și mă apropri de el. Îmi pun măinile în junul gâtului său, iar capul pe umăr. Îi sărut lung maxilarul ca un fel de ,, îmi pare rău ", iar el își pune mâinile pe șoldurile mele.
       
        — Nu am vrut să te enervez, iartă-mă, îmi șoptește el la ureche.

      Este atât de... inofensiv și de inocent ! Cine ar fi crezut ? Adică, știam că în sinea lui, are sentimente pentru mine și ar face orice doar ca să nu mă supăr, dar este ciudat. Este ca și cum îi este frică de mine ! Stai puțin, îi este ?

         — Mars, spune-mi sincer, îți este frică de mine ?

      Nu par a fii înfricoșătoare. Sunt ?

        — Normal că nu ! Doar că... nu vreau să te îndepărtez și să mă crezi ceva ce nu sunt. Adică, oarecum sunt. Sunt o persoană groaznică, Celest... Fac rău celor din jurul meu, celor ce, cu toate că nu știu care este treaba cu ei, îi omor în moduri groaznice dacă tatăl tău îmi spune. Cel mai oribil este că îmi place să fac asta. Este o satisfacere ce nu cred că poate fii înlocuită de o alta. Îi privesc în ochi când le iau sufletul... Pentru ei, sunt un monstru. Adevărul este că chiar sunt un monstru, dar nu cu tine. Ești singura persoană care poate scoate ce este mai bun din mine. Latura de care nimeni nu are habar că există în mine. Poate tu nu crezi când spun că faci ceva cu mine, cu comportamentul meu, dar prefer să te fac să știi asta. Urăsc când mă urăști, de aia am ales să nu îmi mai folosesc cealalaltă înfățișare când sunt în preajma ta. Urăsc când te supăr, urăsc gândul că nu mă iubești sau măcar să-ți placă de mine cu toate că nu mai arăt ca înainte... Urăsc să știu că iubești... sau mai bine spus, că ai iubit pe altcineva. Doare, știi ? Și nu este o durere fizică, crede-mă, durerea din înăuntrul meu doare mult mai tare ! Sincer să fiu, nici eu nu mă recunosc când sunt cu tine. Nu aș putea să mă supăr pe tine orice ai face, iar asta mă înnebunește ! Nu știu de ce îți spun toate astea... Mai mult ca sigur crezi că sunt un băiețel penibil, dar voiam să știi asta. Ceea ce simt pentru tine nu este frică, Celest ! Este iubire. Însă nu este nevoie să te prefaci că simți și tu la fel sau să te măriți cu mine... Vreau doar să-ți asculți inima.

       Rămân surprinsă de cele spuse de  către Mars, dar mă simt și vinovată. Îl fac să se simtă cum mă face pe mine Shawn să mă simt. Este oribil !

       — Nu te cred deloc un băiețel penibil, Mars ! Ba din contră...

      Îmi ridic capul de pe umărul său și îl privesc în ochi.

       — Și mă voi mărita cu tine, și de data asta, chiar vreau ! Și cine știe ? Poate cu timpul, o să simt pentru tine ceea ce simți și tu pentru mine, iar dacă ceea ce spui tu este adevărat, cred că sentimentele nu vor întârzia să apară.

      Îi zâmbesc, iar el îmi întoarce gestul. Mă trage spre el în așa fel încât să ne lipească corpruile, după care își lipeste fruntea cu a mea.

       Eu țin ochii deschiși și văd ceva ce mă scoate din această ,, bulă amoroasă ". Iau repede cuțitul de pe margine și îl înfing în scorpionul alb ce era cât pe ce să-l înțepe pe Mars. Din el iese un fel de lichid albastru dezgustător, iar picioarele lui continuă să se miște puțin. Mars își întoarce capul confuz, iar când vede scorpionul, rămâne surprins.

        — Așa deci, cine trebuie să aibă grijă de cine ? Îl întreb rânjind.

       Acesta își dă ochii peste cap, după care mă trage din nou spre el, iar eu arunc cuțitul pe nisip. Îmi pun din nou mâinile în juril gâtului său, iar el îmi sărută lung fruntea. De ce fruntea ? Ei bine, la noi este o formă de respect față de femeie și reprezintă iubirea.