Fiica universului

Cap 47. Dacă se va mai trezi ...

        Mars stă în acel nenorocit de tup de prea mult timp ! Pe pământ ar fii două luni mai exact. Am stat aici în speranța că o să se întâmple ceva, dar nimic.

      Cu Shawn, ei bine, tata a avut grijă de el. După ceea ce s-a întâlnit, tata voia să distrugă pământul crezând că toți oamenii sunt ca Shawn, dar îi rămăsese dator. Practic, Shawn a câștigat lupta și trebuia ca eu să fiu a lui, însă s-a răzgândit. A prins mesajul cel puțin. Noi doi nu mai putem fii împreună.

       A ales să salveze planeta, să se întoarcă acasă și să îi fie ștearsă memoria. Lui cât și celor ce au apucat să mă cunoască.

      Măcar așa, toată lumea iese fericită, nu-i așa ?

      Nu, nu chiar. Este posibil ca Mars să nu se mai trezească, iar asta îmi rupe inima ! Era... cel puțin prin ochii mei, era o ființă inocentă în ciuda a ceea ce făcea. Doar asculta ordinile tatălui meu... Pe lângă asta, visa la iubire, iar nimeni nu i-a oferit. Nici eu, nici familia lui, iar părinții mei se foloseau doar de el. Tata îl vedea ca pe o mașinărie de luptă. Am realizat asta când am observat că nu l-a afectat deloc ceea ce s-a întâmplat. Mai mult de atât, pare dezamăgit de faptul că a pierdut lupta. I-aș zice două cuvinte, dar mă abțin. Defapt, nu, nu mă abțin. Data viitoare când mai spune ceva, o să-i spun totul ! Este un egoist și se gândește doar la el, iar mama mea face orice ca să-i facă pe plac. Părerea ei nu contează pentru nimeni din punctul ei de vedere, nici măcar pentru ea.

       Cineva își trage vocea, iar asta mă face să-mi iau capul de pe genunchi și să-mi ridic privirea. Văd un bărbat brunet cu ochi verzi, cu o înălțime apropiată de cea a lui Mars și corp masiv. Ridic ambele sprâncene, confuză de cine ar putea fii, iar el se lasă pe vine.

         — Scuze că te deranjez... eu sunt Ameteyst. Fratele lui mai mic.

         — Celest, încerc eu să-i zâmbesc.

        — Mi-am dat seama, îmi imită el gestul. Vorbea mereu despre tine...

       De ce nu mă miră oare ? Îi fac un loc lângă mine, iar acesta se așează pe podeaua rece.

       — Vriun semn ?

       — Nici măcar unul... țin să cred că nu o să se trezească prea curând. Știi ce nu înțeleg eu ? Este o reptilă, nu trebuia să se vindece până acum ?

       — Ah, nu știai ? Întreabă surprins.

      Să știu ? Ce să știu ? Îi arunc o privire confuză, iar acesta pare că s-a prins.

       — Mars nu mai este reptilă. A renunțat la postul său, cu toate că regele nu a fost prea încântat.

       Stai, cum adică Mars nu mai este reptilă ? Adică, am înțeles că nu își mai folosea cealalaltă înfățișare fiindcă nu îmi plăcea mie, dar nu credeam niciodată că o să renunțe la ea.

        — De ce a făcut asta ? Îl întreb confuză.

        — Spunea că nu vrea să-ți fie frică de el, că poate așa o să îl poți iubi, că poate te poți apropria mai mult de el...

      A renunțat la asta pentru mine ? Pfff... acum mă simt și mai prost ! A făcut atât de multe eforturi pentru mine, iar eu nu am realizat nimic. Încă decând eram mici. Tot ce făceam era să-l trimit la plimbare, să îl jignesc, umilesc și să mă comport groaznic cu el !

        — Ultima dată ne-am certat rău... sper totuși că o să apuc să-mi cer scuze. Era mereu fratele perfect pentru mine... Mult prea perfect, și îl învidiam pentru asta. Totuși, în înăuntrul meu, mereu a fost idolul meu. Nu mi-a convenit când am văzut că o femeie îl poate schimba atât de mult încât să renunțe la tot ce are și la onoarea lui... Însă într-un fel, mă bucur pentru el. Mi-aș dori să-i pot spune toate astea. Presupun că mă urăște după cearta ce am avut-o...

         — Nu este adevărat, îl asigur eu. Mi-a spus câteceva despre tine, și mi-a spus că ești fratele lui și orice s-ar întâmpla, nu poate să te urască. Ești singura lui familie și că însemni totul pentru el. A spus asta chiar după ce a-ți avut acea ceartă. Știu asta fiindcă eu i-am îngrijit rănile.

        — Serios ? Eu credeam că mă urăște... îmi spune el surprins.

        — De ce ai crede asta ?

        — Fiindcă... nu știu, dar aveam impresia că tot ceea ce făceam, nu îl împresiona deloc. Nu era niciodată bine după punctul său de vedere...

        — Sunt sigură că nu a făcut-o cu răutate... Să sperăm că o să se trezească și o să-l poți întreba chiar tu asta. Încerc eu să-i zâmbesc.

        — Dacă se va mai trezi...

        Dacă se va mai trezi... bine spus. Acum, nu putem face altceva decât să așteptăm. Să tot așteptăm...