Încă te iubesc [Volumul ll]

Capitolul VIII

Mă simt atât de penibil ca sunt nevoită sa plec cu Uchiha acasă, atât de penibil încât îmi vine sa mă arunc pe geam doar ca să scap de privirea lui curioasa. Iar halatul aproape transparent de pe mine nu mă ajuta cu nimic ,ba din contra îi oferă lui Uchiha o priveliște spre bustul meu. Îi arunc o privire plina de venin care era intenția de al speria și de ai spune să fie atent la drum pana nu-i răsucesc gâtul precum un covrig.

- Privirea în față perversule, mă răstesc la el revoltată.

Nemernicul doar chicoteşte și îmi face ștrengar cu ochiul. Gest care mă scoate din sărite și dacă nu ar conduce probabil i-aş trage un pumn de toată frumusețea. Îmi este de ajuns ca îmi cad ochii din cauza oboseli și dacă Hinata nu ar fi avut nevoie de mine probabil la ora asta dormeam lângă logodnicul meu.

- Nu pot sa fac asta când am o ispita la câțiva milimetri de mine.

La mine se referă? Nu ca nu as ști ca sunt o ispita pentru el mai ales îmbrăcată așa. Dar prefer sa tac și sa nu-i mai zic nimic. Sunt deja destul de iritată ca Naruto nu a vrut sa mă duca acasă. E ca și cum a facut-o dinadins doar sa plec cu Sasuke. Și îmbrăcată așa. Noroc ca am apucat sa-mi iau chiloți pe mine astfel mă prezentam în fața lui Naruto care a venit în toiul nopții să mă ia doar in halat.

- Numai zici nimic rozi?

Îmi dau ochii peste cap discretă ,îl urăsc și pe el și pe familia lui. Am admirat-o pe mama lui ,am considerat-o un model pentru mine și o idolatrizam și când colo ea și soțul ei mi-au distrus familia, au băgat-o în mormânt pe femeia care mi-a dat viață. Și deși tata e la fel de vinovat ca și ei pentru ca mi-a ascuns adevărul. Totuși am trecut peste ,deși încă am multe întrebări referitoare la mama prefer sa le îngrop undeva adânc în sufletul meu.

- Îmi pare rău!

Mă întorc cu privirea spre el puțin șocată, oprește mașina în fața blocului și se întoarce cu privirea spre mine agitat.

- Sunt un prost! Recunosc am greșit ,am ținut acel secret doar pentru mine pentru ca mi-a fost frica.

Privirea lui e una sincera și mă face să înghit în sec ,ochii lui mereu mă fac sa mă topesc.

- Frica?

- Da! Frica de a te pierde.

Ochii mi se măresc instant și simt cum corpul meu vibrează. Privirea lui mă cercetează amănunțit și îmi simt obraji cum iau foc când privirea lui se oprește în zona bustului. Rușinata îmi acopăr sânii aproape dezgoliți de materialul subțire a halatul-ui cu mâinile.

- Era mama mea Sasuke, zic pufăind. Era dreptul meu sa aflu, ce credeai ca te-aş fi urât doar pentru ca ai un tata criminal și o mama prefăcuta?

Si deși mă simt nasol ca îi jignesc părinți nu îl pot lasă să se apropie de mine. Eu mă voi căsători în luna care urmează, nu pot da înapoi ,Marco mă iubește și vreau să-i demonstrez ca și eu țin la el.

- Nu trebuie sa fi răutăcioasă, mi se adresează și simt cum îmi rămâne ceva în gât. Eu naiv ca am crezut ca voi purta o discuție normala cu tine.

Scoate cheia din contact și iese vijelios din mașină trântind portiera nervos. Ies și eu din mașină în răcoarea dimineți, îmi încolăcesc mâinile în jurul corpului simțind cum vântul pătrunde pe sub halatul meu din satin. Sasuke e în fața ușii și o ține deschisa pana ajung eu în dreptul lui. Zâmbesc deși nu știu de ce, e doar un gest pe care la făcut pentru mine și deși mă așteptam să plece și sa mă lase cu ochii în soare în parcare uite ca nu a  făcut-o. Trec pe lângă el încă zâmbind ,e hilar sa-l văd ca mine în halat sprijinindu-se de ușă.