Micuțo, inca te iubesc! Vol.2

capitolul 6

Cand sa deschid usa, boom, sunt  la pământ de un corp bărbătesc.

-Aaa, scuze, nu am vrut sa te lovesc, imi spune un bărbat inalt, îmbrăcat intr o camasa neagra, cu manecile ridicate până la cot. Parul il avea aranjat si avea barba nerasa cam de vreo 3-4 zile, dar care ii dădea un aer sexy. M am uitat spre ochii lui, care erau caprui si ma priveau blând.

Mi a întins mana sa ma ridic, iar eu i am acceptat o. M a ridicat imediat, ca si cand as fii fost  o pana. Se vedea cu ochiul liber ca era prieten bun cu sala.

-Esti bine?, ma intreaba el, încercând să schimbe scena stânjenitoare in care eu stăteam si in scanam fără  nici o grija, stiind ca ma vede.

-Perfect, reusesc să spun intr un sfârsit.

-Bun, nu vroiam să fac "victime intr un spital", incearca el sa glumească dar sincer, nu ii iese.

-Apropo, sunt Antonio, tu? 

-Eu sunt Anca, încântată, spun si dau mana cu el.

In timpul asta, apare si Maria care strigă ca nebuna după mine.

-Am spus 20 de minute, nu 7 ani. Te astept de nu stiu cat si tu ce faci, vorbesti cu frumuselul  asta aici?! Spune ea mai mult amuzantă acum.

-Se pare că aici este vina mea, eu am dat peste ea, spune Antonio si nu stiu daca mi se pare sau nu, dar ea se uită cam prea frumos la el.

-Cum adica ai dat peste ea, întreba ea revoltată.

-Păi ieseam din salon si am lovit o,Spune el uitându se la mine.

-Gataaaaa, strig eu, îndreptându ma spre Maria.
-Deci, Maria, el este Antonio, Antonio, ea este prietena mea, Maria.

Isi dau amândoi mana, dar dintr o data auzim un "Puteti sa taceti dracu din gura sau sa dispareti de la usa mea? Nici intr un nenorocit de spital nu pot sa am liniste?"atat de tare incat mai era putin si imi iesea inima din piept, la cat de rău m am speriat.

După mi am dat seama ca fix de acolo iesise si Antonio. M am gândit sa il intreb ce nebun e acolo pentru ca mi am amintit ca ei se certau cand am ajuns eu dar mi am zis ca nici nu îmi pasa. Probabil e vreun deținut idiot care s a trezit cu fata la cearceaf dimineata.

-Noi ar cam trebui sa plecam, nu Anca? Intreaba Maria si o vad putin speriată.

-Da, Antonio, mi a parut bine de cunostintă dar trebuie sa plecam.

-Nu i nimic, oricum trebuie să ma duc sa vad ce are nebunul asta de Alex, aha, deci Alex il cheamă. Pa fetelor, si mie mi a parut bine de cunostintă, spune si intra in salon.

O iau pe Maria de brat si iesim din spital. În drum spre parcare am.vazut un cățel mare si negru care se tavalea prin frunze. M am apropiat de el si i am dat o frunză care ii căzuse pe cap. L am mângâiat si dupa m am ridicat si m am dus spre masina.