Coroana întunericului

Capitolul 1: Ekaterina

      — Rose!

      Ea mă îmbrăţişează strâns şi amână momentul despărţirii pentru a-mi trimite căldura ei, însă eu eram rece de ceva vreme şi mă obişnuisem cu sentimentul.

      — Ai fost grozavă în şedinţă, mă anunţă ea.

      — Cred că pot spune că e în genele mele.

      — Cred că vei fi o regină excelentă, îmi mărturiseşte Rose. Te gândeşti la căsătorie?

       Ultima întrebare a venit după un moment de tăcere şi m-a lovit ca un glonţ din lemn. Nu aşteptăm o asemenea întrebare şi mai ales, nu din partea ei. Ce o apucase?

      — Poftim? De ce m-aş gândi la căsătorie?

      — Ekaterina, eşti singura moştenitoare în una din cele mai puternice specii. Trebuie să te asiguri că tronul merge către familia ta, altfel următorul moştenitor va fi ales de Alianţă şi ştii că asta înseamnă să aibă control asupra vampirilor.

      — Presupun... Chiar te-ai gândit la toate, vocea mea începea să se piardă.

      — Sunt om, se uită la mine cu acea privire nevinovată, trebuie să țin strâns de fărâmă asta de putere pe care o avem. În plus, oricum nu o să conteze pentru mine cu cine mă căsătoresc.

      Da, aşa era... Rose era îndrăgostită de prinţul elfilor şi toată lumea ştia că asta este o regulă sfântă. Nu ne puteam căsătorii cu alţi moştenitori, căci asta însemna să legăm două specii şi aşa ceva zdruncina balanţa în care încercăm să trăim. Dragostea ei era una interzisă şi Rose nu avea să rişte nimic.

      — Nu te contrazic, dar vampirii nu pot oricum reproduce. Îmi pot alege urmaşul şi singură.

      — Nu ar trebui să fie o alegere de cuplu? mă întreabă Rose. Dacă el nu este de acord...

      — De ajuns! Mă cunoşti deja destul de bine să ştii că nu am să caut un soţ prea curând.

      Rose dă din cap şi urmărim împreună persoanele care dansau pe ring. Nu aveam să discut despre căsătorie sau lucruri care ar fi potrivite fiindcă acum port o coroană. Un servitor trece pe lângă noi şi apuc paharul cu sânge. 0 negativ... Măcar gustările aveau să fie bune.

      — Ekaterina Malikov, însăşi regina vampirilor!

      Puteam recunoaşte vocea acea dintr-o mie. Îmi ridic privirea către balconul suspendat şi îl văd stând acolo. Acelaşi păr castaniu şi aceeaşi ochi arămii mă priveau insistent. Înclină paharul de şampanie în faţa mea şi zâmbeşte în colţul gurii. Acest gest tâmp îmi face sângele să fiarbă în vene. Iau în treacăt un pahar cu şampanie. Se pare că aveam nevoie de alcool pentru a-l putea suporta. Era prinţul cerberilor şi o personalitate extrem de încrezută. Doar pentru că el se juca cu focul ce putea arde vampirii, credea că este stăpân peste specia mea. Îl uram mai mult decât pe oricine din această încăpere . Urc scările în formă de semicerc, iar auriul din decor mă calcă pe nervi.

      — Ai mereu cuvintele la tine, Lucius! îi spun cu o privire rece.

      — Trebuia să te prezint aşa cum se cuvine, îmi răspund luând o gură din şampanie.

      I-am zâmbit fals şi am început să mai uit la mulţime de la înălţimea balconului. Nu îmi plăcea să fiu în prezenţa lui Lucius. Îmi făcea instinctele criminale să iasă la iveală şi asta nu era de bine.

      — Îmi permiţi să te salvez?

      Vocea aceea profundă şi puternică, în timp ce rostea cuvintele... Abisul negru din ochii mei începe să ardă dar îmi controlez furtuna ce voia să se dezlănțuie şi mă întorc. Era exact cum mi-l aminteam. Acel par bogat şi negru, acei ochi de un albastru glaciar. Îmi zâmbeşte la fel de arogant ca de obicei şi înclină din cap.