Începutul dureri

2K 57 17
                                    

Totul a început atunci când i-am zis că-l iubesc, când mi-am mărturisit sentimentele față de el.Acest lucru a fost unul dintre cele mai mari greșeli pe care le-am făcut vreodată.
Era o zi cadă de vară și tocmai ce cobarâsem din avion. De data asta aveam un concurs.Acum iubeam patinatul, la început l-am urât din cauză că fusesem obligat să-l practic, dar cu timpul am început să-l ador. Numele meu este Yuri Plisetsky, am 15 ani și tocmai ce am ajuns în New York. La sfârșitul săptămânii aveam un concurs la care voi participa.
După ce am coborât, am urcat într-o mașină care trebuia să mă ducă la hotelul l-a care aveam să stăm toți participanții. Din păcate aveam să dau de celălalt Yuuri și de nesuferitul de Victor, și din fericire să mă întâlnesc cu Beka pentru care avem niște sentimente. Pot să zic că îl plac. Victor e singura persoană care mai știe și mă tachinează cu asta dar aveam de gând să îi spun ce simt pentru el înainte sau după concurs. Nici eu nu prea știu când să îi spun , îmi este teamă că mă va refuza.
După un drum lung cu mașina am ajuns în sfârșit la hotel. Am coborât și am fost condus de antrenorul meu către camera unde aveam să stau.
După ce mi-am descapchetat bagajele, am făcut un duș și m-am băgat în pat pentru că afară era noapte deja. Drumul cu avionul a durta destul de mult.
________
M-am trezit de dimineață la ora 7 și mi-am făcut rutina de dimineață. După am mers cu antrenorul la nu știu ce prietenă de a lui care cică o să mă antreneze.
Când am ajuns acolo aceasta sa prezentă și ma pus să fac câteva mișcări după care  a spus:
-Slăbuț. Dar vei fi perfect până la sfârșitul zilei.
Și așa de la 8 dimineața până la 10 seara am făcut balet și gimnastică. Eram mort de oboseală, cotoroanța aia ma secat de viață. Am decis să merg pe jos înapoi , mare greșală pentru că am dat de un grup de fane care au început să mă alerge. Și așa am tot fugit până când am fost tras de o mână între niște blocuri. Mi-a picat fața când am văzut că acea mână care ma tras era a lui Beka.
-Cred că ai scăpat de ele.
-Sper, mulțumesc.
-Nu ai pentru ce micuțule.
-Nu sunt micuț!
-Spune asta după ce o sa ai peste 1.70. Haide să te duc la hotel.
-Nu trebuie, merg pe jos.
-Insist, haide!
-Bb-bine
M-am uitat iar la fața lui, acesta oferindu-mi un zâmbet fermecător. Mă trase ușor de mână până la motocicleta sa unde îmi dădu o cască care să mi-o pun pe cap, acesta ajutându-mă și să o închid. După ce s-a urcat pe motor mi-a făcut semn să urc și mi-a zis:
-Să te ți bine.
Și cu astea spuse pornise într-o viteză mare, îmi țineam mâinile înfășurate în jurul său strâns. După câteva minute am ajuns la hotel, acesta conducându-mă pâna la camera mea cu pretextul ca să fie sigur că nu pățesc ceva.

Și așa zilele treceau vorbind cu Beka sau mai mergând la antrenament. Și uite așa a și sosit ziua concursului.
Totul a decurs bine, eu am câștigat locul 1 iar locul 2 îl ocupau Yuuri și Viktor iar pe locul 3 era Beka.
După concurs am decis să mergem în club, pe drum Viktor tot mă tachina că e vremea să-i spun lui Beka ce simt, că e momentul oportun.
Timpul trecea și deja toți înafară de mine și Beka erau morți de beți.
Acesta tot stătea cu mine deși multe fete l-au invitat la dans dar el le-a refuzat pe toate. L-a un moment dat am decis să ies afară pentru că mi se făcuse puțin rău. Când să dau să plec Beka mă oprise.
-Unde mergi singur? E periculos.
-Afară, nu mă simt bine.
-Vin cu tine. Spuse și sa ridicat de la masă.
-Bine, în spatele lui l-am văzut pe 
Victor cum tot îmi făcea semne dar am decis să-l ignor. Acesta venise cu mine în spatele clubului.
-Ughh ce frig e.
-Poftim, spuse Beka dânduși jos hanoracul și punându-l pe mine.
-Mulțumesc, dar nu o să-ți fie frig?
-Nu, sunt bine.
O liniște se lăsă între noi până când am decis ca e momentul să-i spun. Îmi i-au inima în dinți și sparg liniștea spunând:
-Beka vreau să-ți spun ceva inportant!
-Ce?
-Te....... plac de mult timp și dacă nu simți la fel te înțeleg, mai ales dacă mă vei respinge.
-Și eu te plac doar că...... nu mai contează.
După asta își apropie fața tot mai mult de a mea până când buzele noastre au format un sărut pasional.
Am decis să mergem împreună la hotel doar noi. Ajunși acolo am mers direct în camera lui Beka unde am început să ne sărutăm sălbatic. Acesta mă aruncase în pat și se puse deasupra mea. Încetul cu încetul hainele nostre au dispărut aproape toate și pe corpurile noastre au început sa apară aproape peste tot semne. Acesta se întinse până la noptieră de unde luase lubrifiantul după care își dădu jos boxeri astfel rămânând amândoi fără haine. Acesta lăsa la vedere ditamai monstrul.
-Aia cum o sa încapă în mine? Spun eu șocat, nu mă înțelegeți greșit nu vreau să dau înapoi dar eu nu sunt așa musculos ca el, eu sunt mai firav.
Acesta își unse membrul cu lubrifiant după care spuse:
-Ești pregătit?
-Da, cred.
-E bine sa crezi.
După își presă membrul de întrarea mea, ma pătruns ușor și se împinse o data mai tare astfel intrând cu totul în mine, o durere mare își făcu apariția, mici lacrimi îmi ieșeau din ochi, el se aplecase și îmi șterse lacrimile oferindumi după un sărut lung.
Începuse să facă mișcări lente ca să ma pot obișnui, după ce durerea a început sa dispară, el începuse să se miște tot mai repede în interiorul meu, camera era umpluta cu gemetele mele aproape că țipam de plăcere , după un timp începuse să se miște tot mai brutal pana când am simțit ca vin acesta inpingandu-se puternic pentru ultima dată apoi își dăduse drumul în mine iar eu pe abdomene-le noastre. Acesta sa întinse lângă mine și ma mai sarutat o data înainte să adorm.

Următoare zi m-am trezit pe la 8 și când am vrut să mă ridic din pat am simțit cum o durere ma fulgerat în tot corpul, pe Beka nu l-am văzut lângă mine probabil era la baie, cu greu am reușit să mă ridic în fund, din baie l-am auzit pe Beka cum vorbea la telefon cu o persoană dar nu durase mult că acesta îi închise și venise în camera .
-Neața prințesă , cum ai dormit?
-Bine, dar mă doare fundul de mor.
-Las că trece.
Dupa asta am mai vorbit un pic, apoi am mâncat dupa eu am mers la mine în camera unde am făcut o baie calda lungă , după care m-am imbracat și m-am pus în pat dintr-o data îmi venise sa vomit și am fugit la baie repede am vomitat tot ce am mâncat în dimineața asta,o stare de amețeală puternică își făcu și ea apariția, după insistențele lui Victor și ale antrenorului am mers la doctor.
-Bună ziua, ce simtome aveți ?
-Grețuri și amețeală.
-Aveți alte probleme de sănătate?
-Anemie.
-Vă rog așezați-vă pe scaunul acela, spuse și îmi făcuse semn către un scaun care era lângă un monitor, m-am așezat pe el după doctorul îmi luase temperatura apoi îmi ridicase bluza începând să-mi apese ușor burta în anumite zone. Luase o cremă cu care mă făcuse pe burtica după care își dădu jos mănușile și îmi luase niște sânge pentru analize, luase un aparat care a început să-l mi-l miște pe burta în toate directile până când terminase de analizat ecranu ma șterse pe burtica după care scoase o imagine din aparat ce era conectat la monitor și se duse la asistenta care tocmai ce îmi analizate sângele luase foaia și o studia după spuse.
-Felicitări, sunteți gravid!
-Ceee?
-În urma analizelor am depistat fătul și în imagine se poate vede, uitați bobul acela de fasole este copilul.
-E normal ca un bărbat să rămână însărcinat?
-Am mai avut cazuri.
-Și acum ar trebui să renunț la patinoar?
-Din păcate da, e prea vital pentru copil de la o simpla căzătură poate sa moara poftim poza și aici ai niste vitamine pe care ar trebui sa le ei.
-Mulțumesc la revedere!
-La revedere.
Am plecat repede de la doctor nu îmi venea să cred am rămas însărcinat cu Beka, ce o să fac dacă nu o să-l vrea?
Am ajuns la hotel unde am petrecut ceva timp cu Viktor, i-am povestit tot și acesta ma ajutat. Acum eram la ușa camerei lui Beka aveam de gând să îi spun, am bătut și acesta spuse intră.
-Beka am o veste importantă !
-Și eu, Yuri îmi pare rău dar nu putem fi împreună, săptămâna viitoare mă căsătoresc îmi pare rău, nu mai merge nu am fost sortiți, nu mă mai atragi.
-Ceee?! cum ai putut face asta ai profitat de mine, pe fata lui nu se citea regretul de loc, ai spus că ma placi.
-Aia a fost ieri ori cum, ce vroiai să-mi spui?
-Sunt însărcinat cu copilul tău , spun printre lacrimile ce îmi curgeau șiroaie pe față .
-Ce? nu are cum, e o gluma nu?
-Nu, spun și îi arăt analizele și testul care l-am făcut și eu.
-Avorteaza, fă ceva, nu mi-l trebe, atunci am simțit că inima mi se rupe în mi de bucăți cum a putut să-mi facă asta după ce m-am oferit lui.
-A fost greșit sa te iubesc?
-A fost greșit totul! spuse și își luase bagajele și plecase, adio.
El plecase, chiar plecase am căzut în genunchi și am început să plâng în hohote nu-mi vine să cred cât de prost am fost! trebuia să-mi dau seama după verigheta ce o purta, dar tu nu, i-ai picat în plasă , după ce mi-am găsit forță să mă ridic am plecat înapoi la mine în camera unde era Yuuri cu Victor.
-Cum a fost? sărise Victor în fata mea.
-Groaznic.
-De ce? nu-l vrea? întreba Yuuri
-Nu, sa despărțit de mine, săptămâna viitoare se căsătorește.
-Ahh ce dobitoc e! de îl prind în calea mea îl sterg de pe fata pământului!
-Linistestete Victor.
-Nu pot Yuri! e ca un frate pentru mine țin la el la fel de mult cum țin la tine și nu îmi place să-l vad rănit.
-Și ai să-l păstrezi?
-Da, nu vreau sa iau o viață din cauza greșeli mele.
-Esti sigur?
-Mai sigur ca niciodată!
Yuuri și Viktor au stat cu mine toată noaptea și următoarea zi am mers înapoi în Russia împreună cu ei, am uitat să vă spun Yuuri sa mutat cu Viktor.

Timpul trece și burta mea începe să crească tot mai mult, am ajuns deja în 7 luni. Eu la insistențele lui Victor și Yuuri m-am mutat cu ei, mă ajutau cu tot ce nu puteam și eu ii ajutam cu ce puteam. Am aflat ca aveam un băiețel, împreună cu cei doi i-am ales și un nume avea să-l cheme Haruka Plisetsky.

Și așa am ajuns și aici pe masa de operația Haru avea să vină azi pe lune, doctorii mi-au dat niște injecții în burta care aveau sa ma ajute sa nu simt durerea.

-După operațe-

Haru era atât de dulce! acum stăteam în patul de la spital cu el în brate, semăna pe Otabek, mici lacrimi mi sau format în jurul ochilor, de atunci nu ne-am mai întâlnit de loc și nu am încercat să-l caut și nici el pe mine dar nu îmi mai pasa de el acum. EL e trecutul iar Haru e viitorul,vreau să îi ofer tot cea ce o să-și dorească ca să nu simtă lipsa de nimic sau a unui tata, de loc.

Bun venit pe lume micuțule!

Îmi pare rău dacă sunt greșeli, am sa ma străduiesc sa le corectez pe toate!

Legătura dragostei rupteWhere stories live. Discover now