Acum...ori niciodata! ( Tu sau...el. Ce alegi? part II )

Capitolul 17 { Winter sleep }

- Hei, straine! am salutat-o pe Terrey, in timp ce intram in sala.

N-am primit in schimb nici un raspuns. Terrey statea retrasa intr-un colt de sala, parand foarte distrasa de ceva. M-am apropiat incet de ea, incercand sa nu-mi fac remarcata prezenta. Statea aplecata deasupra unei bucati de hartie mototolita, sorbind parca cuvintele de pe ea. O scrisoare. Dar, in momentul in care am dat sa ma aplec sa citesc si eu ceva, simturile i se ascutira, executa o intoarcere brusca si, din pozitia aia de ghemuita, ma arunca pe jos, dintr-o singura lovitura de genunchi in fluierul piciorului meu.

Am  scos o serie de injuraturi demne de un tractorist, in timp ce-mi oblojeam vanataia care incepea sa se profileze pe piciorul meu. Ma durea ca naiba si tot cheful de antrenament, si-asa intr-o cantitate minuscula, disparuse.

- O lectie pe care sper s-o retii de-acum inainte, spuse Terrey. Niciodata, dar niciodata sa nu te strecori pe la spatele unei fete. Mai ales a uneia care stie ce inseamna o lupta adevarata.

Am incuviintat, fiind inca aplecat pe vanataia care se innegrea. Totusi, apucasem sa citesc ultimul rand din scrisoarea care era facuta ghem in pumnul lui Terrey.  Stii si tu ca totul s-a terminat demult. Iti doresc o viata frumoasa in continuare. - Ed.

Fusese o scrisoare de la Eddie. Una de adio. Si orice fusese scris acolo, nu era frumos. Cu capul aplecat, mi-am ridicat ochii, incercand s-o studiez pe Terr pe ascuns. Statea dreapta, incercand sa para puternica, ca si cum totul era in regula. Dar in ochii ei se putea citii batalia pe care o purta in suflet. Si vedeam urma de lacrimi pe obrajii ei. In postura asta, nu mai parea o zeita a razboiului, ci parea umana. Doar o fata simpla, cu o inima zdrobita. Vazand-o asa, mi-a venit o idee.

- Terr, am inceput eu. Oricat mi-as dorii  sa continuam antrenamentul, trebuie sa te anunt ca nici nu stiu daca imi pot misca piciorul...

Isi ridica sprancenele uimita. Mda, probabil ca si ea se gandea daca daduse chiar asa de tare incat sa-mi rupa ceva. Nu, nu daduse. Durea ca naiba, dar atat. Jucam teatrul asta pentru ea. Era pierduta si probabil ca in momentul de fata numai de lupte nu avea chef.  Si merita si ea macar cateva momente in care sa-si oblojeasca ranile, singura.

- Am putea sa amanam antrenamentul? Macar pana diseara?

Statu o clipa sa se gandeasca. Sau se facu ca se gandeste.

- Mda... Asa cred, Jemica. Te las sa plangi pana deseara, ca apoi sa-ti tabacesc si mai tare fundul.

Am zambit, fara sa-mi formulez o replica sarcastica drept raspuns, doar un:

- Ok.

Si un zambet mic. 

***

Stateam intins pe pat, cu o punga cu gheata pe piciorul ranit, cand Laura a dat bufna in camera.

- Nu stii sa bati la usa? am intrebat-o, fara sa ma sinchisesc sa ma ridic.

- N-ar trebui sa fii la antrenament?

- Doamna antrenoare s-a decis sa ma schilodeasca astazi, printr-o lovitura in fluierul piciorului, asa ca am lasat-o pe diseara, i-am zis eu calm.

Laura zambii

- Bine ca n-a fost altundeva...Ai nevoie de un calmant sau ceva de genul? Sa chem o asistenta?

- E doar o vanataie. N-am nevoie de ingrijitori.

- Bine atunci, zise Laura, intinzandu-mi un plic. Am fost trimisa sa-ti dau asta.

- Ce e inauntru? m-am interesat.

Ridica din umeri.

- Nu-i treaba mea, verifica singur.

Si cu astea spuse, iesi din camera, lasandu-ma singur.

Am rupt sigiliul plicului, deschizandu-l curios, iar la vederea continutului, ceva din mine s-a rupt. Si durea mai tare, decat orice alta ruptura de care avusesem parte pana acum. Inima? Sufletul? Ceva p-acolo. Nu citesc romane de dragoste.

In poza erau o fata si-un baiat, impingandu-se unul in altul, prinsi intr-un sarut pasional. Trasaturile baiatului erau indescifrabile, tot ce pot sa spun despre el e ca era inalt. Insa fata... La prima vedere, arata ca orice alta eleva de liceu populara. Haine scurte, tocuri, par aranjat. Nimic special la prima vedere. Problema era, c-o cunosteam pe fata aceea.  Inca ii simteam mirosul dulce, si pielea catifelata tremurand sub atingerea mea. Fata aceea era iubita mea. Fusese iubita mea.

In momentul acela, am simtit acelasi lucru pe care probabil l-a simtit si Terrey. Ma simteam pierdut, ca si cum ceva, in viata mea, n-avea sens. Si nu prea intelegeam ce. 

O lacrima mi se prelinse din coltul ochiului. Ce naiba! Eram baiat. N-aveam de gand sa plang. Puteam trece peste asta. Ashley m-a crezut disparut si a trecut peste. Era normal. Asa as fi facut si eu. Trebuia sa fiu fericit pentru ea. Dar...

Mi-am scuturat capul, un sentiment de eliberare estompandu-l putin pe cel de pustietate, desi  totul ma durea. Stiam insa un lucru. Nici un obstacol sufletesc nu-mi mai statea in cale.  Puteam sa-mi duc la indeplinire misiunea. Fara regrete. 

***

hey, allz! din nou, imi cer scuze de intarziere... pur si simplu, nu aveam o stare potrivita scrisului, si m-am vrut sa fac capitolul praf.... stiu ca poate ma injurati acum, dar stiti ca mie imi plac dramele... daca aveti nedumeriri in legatura cu titlul capitolului - e titlul melodiei pe care sper din tot sufletul s-o ascultati si sa ii intelegeti versurile... e cam ce simte Jem si... Terrey... va ast cu pareri dsp cap, ce va placut si ce nu, voturi , etc :) enjoy :*