Contractul etern

E rândul tău!

O simplă zi de Duminică. Păsările ciripeau,soarele îmbrățişa creațile omului şi pe acesta cu drag,cerul era senin şi îmbrăcat cu un cojoc albastru deschis de neuitat. O zi minunată...Exceptând toata agitația din minunatul oraş,Londra.

Într-unul dintre cele mai minunate hoteluri din Londra,Finny îşi servea cafeaua în micul balcon al apartamentului acestuia. Deoarece şederea sa la acest hotel avea să fie scurtă,nu s-a deranjat să îşi ia ceva prea extravagant.
  Sorbea liniştit din cafeaua sa neagra amăruie pe care puține persoane ar fi putut să o bea în timp ce admira micile benefici vizuale pe care le oferea micul său apartament. Timp de câteva clipe,bărbatul îşi mută privirea de la capodoperile Londrei spre mica sufraferie care se afla în spatele uşi de sticlă

-Lilith.

Vocea răguşită a bărbatului răsună cu uşurință în micul living iar din bucatărie,îşi face prezența o femeie.
Corpul acesteia era bine definit,întregul ei corp arăta ca cea mai minunată creație a lui Dumnezeu,nimeni nu ar fi crezut că defapt această femeie,e creația ispitei.
Părul ei era lung şi negru ca noaptea. În spatele unei perechi de ochelari se ascundea o pereche de ochi roşi ca sângele. Buzele sale de culoarea trandafirului se arcuiesc formând un mic zâmbet la vederea bărbatului care părea total cuprins de frumusețea Londrei.

-M-ai chemat stăpâne?

Vocea ei era blânda. Suna la fel ca vocea unei mame care îşi întâmpină fiul cu drag după o zi grea la şcoală sau ca a unei soții care îşi întâmpină soțul după o zi grea la muncă.
Femeie continuă să zâmbească privindu-şi stăpânul care nu o băgă în seamă mai deloc. Zâmbetul ei blând dispăruse şi fusese înlocuit de un zâmbet ştrengar şi plin de ură. Femeia continuă să îl privească pe bărbat,însă nimic.
Aşezându-şi ochelarii mai bine,aceasta loveşte uşor masa făcându-l pe bărbatul care era cu gândul în nori să se întoarcă pe pământ.

-Lilith,ai trimis scrisoarea?

  Bărbatul o priveşte pe femeia din fața sa cu multă cruzime. Chipul lui,era chipul unui bărbat care îşi dorea să devoreze şi să simtă răutatea până în oase.

-Da,Înălțime Ta!

   Femeia răspunsese scurt. Ştia că acel bărbat ura oamenii care vorbeau mult mai mult decât se ura pe sine. Atâția fiori,atâta plăcere,atâta răutate,atâta dorința,toate astea,oferite doar de un singur suflet însetat de avere.

-Bună treabă! Pleacă şi găseşte-ți ceva de făcut.

Femeia dă afirmativ din cap şi părăseşte micul balcon care era împodobit cu diverse tipuri de flori. După ce aceasta pleacă,bărbatul cade din nou pe gânduri. Îşi priveşte cu indiferență şi dezgust cafeaua pe care cu câteva clipe în urmă o savura din plin. Era total bipolar. Era genul ăla de persoana care acum spune da iar apoi nu. Era genul de bărbat care îți spunea că te va proteja iar apoi îți spune că vrea să te trimită în cel mai dureros colț al iadului.

-Doar aşteaptă Ciel. Doar aşteaptă şi vei vedea. De data asta,nu e nevoie să o facă altcineva,o voi face eu cu propia mea mână. E rândul tău! Mă voi asigura că vei muri de mâna mea.

Bărbatul îşi îndreaptă privirea spre un ghiveci cu flori albastre iar apoi,un zâmbet îşi face simțit prezența pe chipul acestuia.

-Heh. Astea sunt preferatele lui Ciel. Ei bine,câtă vreme au culoarea albastru,sunt preferatele ei.

Bărbatul chicoteşte scurt la auzul propiilor sale cuvinte. Chipul său exprima fericire însă ochii arătau o durere care şi-a pus amprenta asupra sa acum mult timp. Nici el nu prea ştia ce vrea să facă. Îşi dorea din adâncul sufletului să o omoare pe nepoata sa pentru a pune mâna pe averea familiei,însă subconştientul său îl dojenea. Era confuz. Preț de câteva clipe era hotărât să o omoare,preț de câteva clipe,şi-ar fi luat nepoata şi ar fi făcut tot ce vrea ea doar pentru ai vedea zâmbetul acesteia,bipolar.