Povestea unui pusti [ FINALIZAT]

"20"

Poate vă întrebaţi cum am ajuns în situaţia de a nu fi găsit. Păi azi fiind o zi aşa frumoasă m-am gândit că e mai bine să merg pe jos, decât cu metroul. Pe drum m-am întâlnit cu fratele lui Dominic, care s-a oferit să mă ducă el cu maşina, dar am refuzat spunând că am destul timp la dispoziţie. Aşa că a propus să mergem la o cafenea, apoi mă va duce el. Eu om naiv, cu o impresie prea bună despre el, am acceptat. Am ajuns la cafenea şi am început să vorbim despre Dominic. Toate bune şi frumoase, am aflat şi despre faptul că mama lor s-a sinucis chiar în faţa lui Dominic, şi că el a rămas cu traume. A venit şi timpul să plecăm, numai că nu am mai ajuns la bibliotecă şi am fost forţat să merg cu el, până am ajuns la o casă din mijlocul pustietăţii, iar acum stau încuiat într-o cameră plin de sânge şi vânătăi.

Cum am ajuns în starea asta. Păi din momentul în care am pus piciorul în casa Sui s-a transformat total, de parcă ar fi fost posedat de nişte demoni. M-a trântit pe o canapea, şi a început să dea în mine cu pumnii, până nu am mai putut să mă mişc. Apoi a luat o sticlă de tărie şi mi-a turnat pe gât, chipurile să nu mai simt durerea. După, de parcă nu era de ajuns mi-a dat hainele jos, a luat un bici compus din mai mulţi franjuri, a început să mă lovească. Ceva gen ritualurile alea băştinaşe în care aia se automutileze lovindu-se până la sânge, numai că diferenţa o făcea că eu eram lovit de altcineva. Simţeam cum pielea îmi plezneşte şi sângele îmi ţâşneşte. În scurt timp nu am mai simţit nimic, şi m-am trezit în această cameră bine încuiată şi cu gratii la geam. Acum încep să îmi dau seama de ce diavolul nu a pomenit nimic de el, fiindcă asta e diavol mai mare. Când mă gândesc cât de fraier am fost că am crezut că este un om mai bun, şi mai ales că am ţinut secret că m-am întâlnit cu el. Stau şi mă gândesc dacă mai scap de aici viu, sau măcar să-l mai văd pe Dominic sau pe Kaname. De ce trebuie să mi se întâmple mie toate?

...

Dominic : Mulţumită obsedatei, şi a prietenilor ei, acum ştiu de unde am fost sunat, dar marea problemă este dacă atunci când voi ajunge o să îi mai găsesc în acelaşi loc. Îmi va lua o oră jumătate să ajung la vechiul conac. Cine naiba s-ar fi gândit că o să meargă acolo. Mai bine aş fi atent la drum, măcar să ajung întreg acolo. Bine că am reuşit să dau de ei şi să evit să mă intersectez cu Kaname, care după spusele lui Mello, a intrat în casă după nici 5 minute după ce am plecat eu. Dar când o să mă întorc nu o să mai am pic de noroc, şi pe lângă faptul că am mari şanse să-mi pierd cel mai bun prieten, se duc şi şansele de a mai locui în acea casă.

...

- Bună seara frăţioare! Nu te-am mai văzut de ceva timp.

- Unde este Damian? Ce i-ai făcut? Şi nu mă lua pe mine cu frăţioare.

- Ca de obicei, nu şti să-i respecţi pe cei mai mari. Şi când mă gândesc că tot tu erai cel iubit în casă.

-... nu îi mai zic nimic, aşa că îi arăt semnul păcii şi plec în căutarea pustiului.

...

Damian: Se pare că jos e agitaţie. La cum au decurs orele astea sper că nu şi-a chemat din prieteni. Deja mă simt din ce în ce mai slăbit, iar durerea mă devorează, rănile au început să mă usture. Aş da orice să mor, nu vreau să se atingă nimeni de mine, nu mai suport altă rundă de tortură, nu mai suport alte lovituri şi alte răni. Dacă continuă în acest mod, până la răsărit sigur voi muri în chinuri.

Aud cum cineva se apropie de uşă, deja simt cum sângele îmi îngheaţă în vene, abia pot să mă mişc, şi singurul lucru pe care îl fac este să îmi pun pătura peste mine şi să mă ascund sub ea. Chiar nu voiam să văd ce se întâmplă în jurul meu, şi în capul meu era ceva de genul, dacă dorm poate nu îmi mai face nimic. Stau cu capul sub pătură groasă, cu mâinile la urechi şi cu ochii strânşi cât pot eu de mult. Vreau ca toate astea să se termine. Simţeam cum acea persoană se apropie de mine, simţeam tot ce îmi va face, eram mai mult decât împietrit, îmi curgeau firicele reci de transpiraţie, care în contact cu rănile îmi dădeau o senzaţie care mă ducea pe fundul agoniei, moment în care îmi venea să urlu, dar nu aveam curaj şi nici putere.

Dominic: Cretinul ăla de frate, mult spus frate chiar vrea să-mi facă viaţa un chin. După ce m-a chinuit în copilărie, acum nu mă lasă nici să-mi trăiesc viaţa.

Urc scările conacului parcă turbat, nimeni şi nimic nu-mi va sta în cale. Încerc uşile la fiecare etaj. Într-un final dau de o uşă încuiată, inspir adânc şi încep să mă izbesc în ea, nu aş vrea să mă bucur prea devreme, din cameră nu se aude nici un sunet aşa că orice este posibil pentru diabolicul ăla. După a nu ştiu câta lovitură încuietoarea cedează şi uşa se deschide. în mijlocul patului era un morman de ceva şi o pătură deasupra, iar în cameră se vedeau urme de sânge atât proaspăt cât şi mai vechi, iar aerul era îmbibat de mirosul său.

Mă apropii încet de pat, speriat de ceea ce aveam să găsesc. Ori un mare nimic, ori pe Damian ori vreo victima moartă a lui Sui, refuz ideea că puştiul să fie mort, asta nu trebuie să îmi treacă prin cap nici măcar o secundă. Ajuns lângă pat, pun mâna pe pătură pentru a o ridica şi a vedea ce se ascunde sub ea. În momentul în care am atins-o am simţit cum persoana de dedesubt nu mai respiră, atât de speriată era. Cu o mişcare destul de rezervată trag pătura. Imaginea pe care am văzut-o mă va bântui toată viaţa. Puştiul stătea ghemuit şi tremurând de frică. Dar asta este nimic de modul în care arăta, plin de sânge şi de lovituri. Mă mir cum de a putut să reziste. Asta chiar a umplut paharul. Când l-am atins a tresărit, iar în ochi I s-au adunat lacrimile. Nu am mai putut să rezist şi am început să plâng. Dacă eu am acceptat toate batjocurile lui Sui când eram mic, asta le întrece pe toate.

Când mă întorc, îl văd cum stătea în uşă şi se uită că un spectator la o piesă de teatru, văd negru în faţa ochilor şi în următorul moment l-am luat la bătaie lăsându-l inconştient. Poliţia sigur se va ocupa de el, şi voi face tot posibilul să plătească cu vârf şi îndesa pentru tot ce i-a făcut lui Damian.

...

Cu Kaname m-am întâlnit la spital, care a avut grijă să îşi verse furia pe mine, dar am scăpat relativ uşor, doar cu buza şi arcada sparte, plus un ochi umflat. După ce s-a liniştit m-a luat în braţe şi a început să plângă. Damian este singura lui rudă şi îi era frică să nu îl piardă, dar după spusele doctorilor era înafara oricărui pericol. Avea să îşi petreacă câteva zile în spital, pentru ai fi curăţate rănile şi pentru alte câteva analize. Nici nu am curaj să dau ochii cu el, îmi e frică de ceea ce-mi va zice. Deşi Kaname mi-a zis că voi mai putea sta în acea casa atâta timp cât Damian mă va ierta. Dar îmi e frică, nu aş vrea să-l pierd, mi-aş vinde şi sufletul pentru el. Sau mai bine mă mut, măcar aşa nu o să-I reamintesc de acest episod urât din viaţa lui.