Povestea unui pusti [ FINALIZAT]

"1"

Aceasta este prima întrebare care ne vine în minte atunci când ni se întâmplă un lucru rău dar şi unul bun. În orice situaţie ne întrebăm "De ce?, De ce mie?", aşteptând un răspuns care nu va veni nici odată.

Mă numesc Kagura Damian, un băiat normal de liceu ce la anul va avea să fie la facultate. Înălţime 1.70, 61 kg, culoarea ochilor albastru închis, iar a părului castaniu spre blond, tuns scurt. În trecut am avut şi părul lung, dar începeam să semăn din ce în ce mai mult cu o femeie, aşa că m-am tuns, pot spune că a fost o alegere bună. Despre viaţa mea aş putea să scriu un roman. Hmm. Momentan locuiesc singur, să nu vă gândiţi că este o binecuvântare, adică toţi adolescenţii îşi doresc, dare eu, eu nu am de ales. Mama mea a murit atunci când eu m-am născut, o ştiu doar din poze, pot să zic despre ea că era o femeie al naibii de frumoasă, tatăl meu acum 5 ani nu a mai suportat situaţia şi printr-un bilet sec ne-a anunţat că se duce după mama, iar fratele meu a preluat afacerea familiei şi este mai mereu plecat în afara ţării, deşi am încercat de mai multe ori să îi zic să o vândă şi să ne vedem de viaţa noastră în linişte. Dar nu am cu cine, el a fost crescut şi educat pentru ziua în care afacerea va fi a lui. Şi uite aşa de la 15 ani stau singur. Deci pot să zic că stau destul de prost cu introducerea. Încă mă întreb DE CE toate mi s-au întâmplat mie şi cu ce motiv.

...

Alarma, să o ia naiba, nu o mai suport. Momentan este vara, dar pentru a nu sta toate ziua singur îmi încarc timpul cu tot felul de activităţi aşa că în timpul vacanţei lucrez cu normă întreagă la o librărie, în secţiunea Shoujo mangă. Nu îmi place acest gen de cărţi, rectific, nu îmi plăceau, dar alt post nu aveau, iar programul este de la 9 la 17 şi salariul destul de atractiv, nu că aş avea nevoie de foarte mulţi bani, plus că în timpul anului mă lasă să lucrez cu jumătate de normă. Aş putea să fac voluntariat ca să-mi încarc timpul, dar nu mă prea pricep la copii, şi singurele locuri din oraş unde pot să fac aşa ceva implica copii.

Mă ridic din pat şi intru repede să fac un duş, că de înviorare, mă întorc în cameră, scotocesc prin dulap după un tricou şi nişte blugi, mă duc în bucătărie şi îmi pun în aplicare talentul de master chef pe care l-am căpătat în cei 3 ani de singurătate. Îmi fac repede micul dejun şi o cafea şi îmi pregătesc şi pacheţelul pentru prânz.

După ce am verificat toată casa, ritualul înainte de a pleca undeva, ies şi încui în grabă uşa, apoi alerg spre staţia de metrou.

-La dracu, am uitat... azi este o nouă lansare pentru secţiunea la care lucrez, deci va fi o zi grea, şi uite aşa s-a dus şi pauza mea de prânz.

Nici nu intru bine în librărie şi deja fetele stau la coadă după această nouă carte. Cred că iar o să avem vânzări record. Şefa îmi spune de fiecare dată că e din vina mea, că sunt atât de drăguţ cu clientele şi pe deasupra arăt şi bine şi bla, bla, bla, adevărul este că îmi fac doar treaba de vânzător, iar recomandările mele nu au dat niciodată greş, şi de aceea sunt foarte mândru de mine. Singura problemă sunt unele fetele, care devin tot mai insistente şi îmi pun tot felul de întrebări personale. Adevărul este că nu am avut nici o relaţie, nu că mi-ar displăcea, dar nu am nici timp şi îmi este frică să nu le rănesc.