Povestea unui pusti [ FINALIZAT]

"5"

Mă întorc acasă şi când îmi deschid calculatorul văd că am un mail de la şefa librăriei în care mă anunţă că mi s-a retras contractul de muncă de către delegatul fratelui meu, adică Dominic, pentru a avea timp de învăţat. La dracu' şi cu asta. A ajuns să îmi controleze viaţa. Norocul lui că nu e acasă, dar mâine dimineaţă la prima oră sigur nu va scăpa de mine. Ziua asta chiar e de groază. O să ajung un antisocial. Prietenul meu mă anunţă pe ultima sută de metri că ultimul an de liceu şi-l va petrece în Elveţia, iar diavolul ăsta de om îşi permite să ceară concedierea mea. Oare fratele meu chiar a fost de acord cu aşa ceva?

- Alo!

- Bună frăţioare! Îi răspund pe un ton nervos.

- S-a întâmplat ceva?

- Mă mai şi întrebi? Oare idiotul tău prieten nu ţi-a zis că s-a dus la locul meu de muncă să ceară demisia mea?

- Asta era. Am crezut că este mai bine pentru tine. Vei avea mai mult timp de învăţat.

- Mă bucur că toată lumea ştie ce e mai bine pentru mine, de eu de ce nu sunt întrebat dacă îmi convine?

- Îmi pare rău dar asta e cea mai bună soluţie. Nu vreau să te oboseşti. Ai fi avut un program încărcat.

- Asta aşa este. Dar nu era mai bine dacă aş fi fost şi eu întrebat? Aţi luat toate hotărârile fără mine.

Ahh îmi vine să-i omor pe amândoi. Şi singurul care este vinovat e idiotul ăla de director. Îl urăsc. Dar îmi va deveni profesorul meu de meditaţii. Se pare că perioada în care stă e mai mare.

POV: După discuţia cu fratele său, Damian se duce la bucătărie să mănânce ceva, iar apoi intră la duş. Măcar de puţină relaxare să aibe parte. Mâine se va anunţa o zi plină.

...

Oare cât o fi ceasul? Nu am putut să dorm toată noaptea de nervi, cred că am nişte cearcăne de toată frumuseţea. Îh şi mâine mai încep şi liceul, şi presimt că tot anul va fi un fiasco. Încă o pagină neagră din viaţa mea.

E deja 9, la naiba, chiar voiam să mă duc peste nemernic cu noaptea-n cap, dar merge şi acum. Vreau să-i cer socoteala. De când mama naibii a pus stăpânire pe viaţa mea, o fi făcut-o cu aprobarea fratelui meu, dar întâi trebuia să mă întrebe şi pe mine. Iar cineva trebuie să plătească.

Dau buzna în camera lui, sanctuar l-aş fi putut numi, deoarece cât era el plecat ţinea uşa încuiată. Deşi se afla în casa mea, ceea ce mă irita şi mai tare. Dar spre mirarea mea în cameră nu era decât dulapul, patul şi un birou, iar în pat cu Dominic se afla un urs de pluş. Asta chiar e surprinzător din partea unui om la 30 de ani.

Uşa se trânteşte cu un zgomot puternic de perete, trezindu-l din somn pe individ.

- De ce naiba ai cerut concedierea mea? Cine ţi-a dat dreptul? Ţipam la el.

- Hmm... Aud cumva comentarii?! Consideră că ţi-am făcut un bine. Îmi răspunde el cu o voce calmă.

Discuţia continuând în acelaşi stil.

- Ce bine mi-ai făcut? Tu eşti, eşti un diavol.

- Eu! Îmi răspunde râzând.

- Da tu. Un individ de care nu îmi pasă şi care a ajuns să îmi controleze viaţa.

- Tu tot nu înţelegi că am făcut-o pentru binele tău? Chiar vrei să îţi dezamăgeşti fratele?

- Nu. Retardatul mă atacă la 'sentiment' ştie că am o slăbiciune când vine vorba de dezamăgirea fratelui meu.

- Păi atunci spune-mi când mai aveai timp de învăţat? Ai ore până la 16, de la 17 până la 21 eşti la muncă, şi abia la 22 eşti acasă. Crezi că după un astfel de program ai mai fi fost în stare să înveţi?

- Nu am de unde să ştiu. Fiindcă cineva a luat decizii în locul meu.

- Pff copii...

Încercând să mă calmez, dau să ies din camera afurisitului. În clipa următoare o mână mare mă prinde de bluză şi mă trage în spate, iar în următoarele secunde mă trezesc întins în pat, cu Dominic deasupra mea, zicând de genul că sunt prea tensionat şi că trebuie să rezolvăm cumva problema... Haa... Cee! Asta chiar e nebun, despre ce nai... În clipa următoare îi simt o mână cum se plimba pe abdomenul meu. Mă zbat cât pot de tare, dar în comparaţie cu el nu am pic de forţă. Începe să mă sărute, iar sărutările coboară încet, încet spre gât, apoi pieptul şi în final pe abdomenul meu. După câteva minute, m-am simţit excitat. Cum mama naibii e posibil, de la un idiot să fac aşa ceva? Cred că nu îmi va fi pe plac ce urmează dacă continuă im acest mod. Norocul meu că se aude telefonul din hol şi reuşesc să scap din strânsoarea lui Dominic care se uită la mine cu o fată satisfăcută, de parcă ar fi câştigat premiul cel mare, şi îmi zice cu zâmbetul pe buze:

- Te iubesc!

- Du-te dracu' de idiot.

- Ce nu ţi-a plăcut? Mie mi s-a părut că-ţi prieşte.

- Te urăsc!

- Hmm. Eu mă aşteptam să-mi mulţumeşti.

- Nu am pentru ce să îţi mulţumesc. Eşti dezgustător.