Antiexemplu

Capitolul 13

— Ești un idiot! Abia l-am cunoscut! îmi spune ea și izbucnește în plâns, fugind spre cămin.

— Cu atât mai mult nu trebuia să-i permiți să-ți facă avansuri sau să te atingă! îi strig în urmă.

N-are decât să plângă. Data viitoare va ști să nu mai lase pe nimeni să pună mâna pe ea. Și să răspundă naibii la telefon.

Mă întorc spre individ cu intenția să-l mai iau la harță dacă tot întârzii la antrenament, dar tipul a luat-o la fugă mâncând pământul. Se uită în urma lui să vadă dacă nu-l urmăresc și se împiedică căzând. Mda, mi-e clar că e familiarizat cu altercațiile mele din primul an, altfel nu-i era chiar atât de frică. 

La antrenament, am o zi la fel de proastă dar problema este că mâine am meci. Nu mă pot concentra deloc iar antrenorul nu contenește să mă blesteme. 

În minte iar îmi revin cutremure adânci, negre și deprimante. Dar când sunt doar eu cu mine, mi-e ușor. Locuind cu Seiya acum, știu că risc s-o fac să se mute dar nu mă pot schimba. Ăsta sunt eu. Un nenorocit de antiexemplu.

După alte câteva mustrări și înjurături ale antrenorului, aproape că-mi vine să renunț.

— Iași afară, Racer! Nu ești bun de nimic azi, strigă el epuizat.

Fraza lui, dintre toate înjurăturile, mă deranjează cel mai tare. Arunc scârbit mingea pe teren și merg spre vestiar. O sun pe Seiya dar iar nu răspunde. Nici măcar nu știu de ce o sun de la antrenament. Cred că vreau doar să mă conving că nu a fugit. Ăsta e singurul lucru la care mă gândesc. Chiar dacă mi-e greu de mor să mă calc pe orgoliu, îmi fac planuri s-o împac. Prefer de o mie de ori sexul cu ea în locul unui scandal.

Îi cumpăr un buchet de flori și o cutie cu prăjituri. Știu că le pot primi retur în cap, în special pentru că sunt încă iritat și am chef doar s-o cert. Și să i-o trag. Dar mă îndoiesc că mă va lăsa acum. Știu că nu are cum să mă înțeleagă și nici nu are de ce să mă suporte sau să rămână când sunt un netrebnic, dar să fiu a dracu' dacă o las să plece așa ușor.

Mă asigur că nimeni nu mă vede venind cu cadouri în cămin și intru în cameră zărind-o așezată pe pat cu o altă nenorocită de carte în mâini. Cel puțin, răsuflu ușurat că nu trebuie s-o caut pe la mama naibii pe undeva. Nici măcar nu mă privește când intru. Observ instant telefonul pe birou lângă ea. Mă ignorase deci, afurisita.

Pun florile și prăjiturile pe birou și verific telefonul ei. E deschis și văzuse apelurile mele. O privesc enervat dar ea încă nu-și ridică privirea din carte.

— De ce pizda mă-sii nu-mi răspunzi la telefon? Știi că pentru asta l-am luat, nu?

Seiya mă privește acum și îmi surâde senin, lucru care mă ia prin surprindere. De ce nu mai e furioasă pe mine?

— Ba da. Dar prefer să vorbim față în față. Spune-mi, Racer, de ce m-ai sunat?

Calmul ei mă scoate din minți. Nici măcar nu mai am replică și rămân ca un bolovan. Mă așteptam la contradicții infinite și țipete deranjante.

— Spune-mi, sincer. De ce m-ai sunat, Racer?

Nenorocita știe. Știe că am sunat-o ca să văd dacă n-a plecat din cămin. E prea sigură pe ea. Și m-a lăsat intenționat să fierb ca un boiler.

— Voiai să-ți ceri scuze pentru ce-ai făcut? întreabă ea pe un ton enervant de dulce.

— Ce? Nici vorbă!

Îmi arunc geanta pe jos și mă dezbrac de haine.

— Florile și prăjiturile pentru cine sunt? întreabă cu o urmă de amuzament.