Arată-mi lumea prin ochii tăi #Finalizată

Capitolul 8

  Lizzi

      Sâmbătă dimineață nu merg la cursuri așa că îmi petrec mare parte din zi prin casă. Imi fac curățenie prin cameră. Citesc câteva pagini dintr-o carte și ascult muzică. 
   Mă pregătesc să pun o melodie nouă când aud o bătaie în ușă:
-Da!
  Ușa se deschide și mă aștept ca mama sau Cristian să spună ceva:
-Hei!
-Logan!
   Sar din pat și aproape că mă împiedic de aspirator. Il aud râzând:
-Ia-o ușurel.
-Ce faci aici?
-Voiam să te văd. Mama ta mi-a dat drumul.
   Dau din cap și imediat imi duc mâinile prin păr încercând să îl aranjez. Nu am nici o oglindă așa că nu am habar cum arăt în clipa asta. Imi aduc aminte că am pe mine o pereche de pantaloni scurți și un tricou. Nici măcar nu am sutien pe mine!
   Vreau să îmi încrucișez brațele la piept dar mă gândesc că asta ar fi exact gestul care ar atrage atenția în direcția aceea. Trag aer în piept:
-Intră atunci.
   Ii aud pașii când intră în cameră. Mă așez pe pat și bat cu mâna locul de lângă mine. Patul se lasă când se așează el.
  Mâinile sale le găsesc imediat pe ale mele. Mă concentrez pe atingerea lor. Sunt fine dar totusi par puternice. Imi dau seama că sunt mari în comparație cu ale mele.
  Își apropie gura de gâtul meu iar eu mă infior:
-La ce te gândești acum? șoptește
-La mâinile tale.
  Il aud râzând:
-La mâinile mele?
-Da. Incerc să îmi fac o imagine cât mai amănunțită despre ele ca să le adaug la persoana ta.
-Persoana mea?
-Modul în care te văd eu. Adică cum mi te imaginez când mă gândesc la tine.
Deșii nu îl pot vedea, pot să jur că rânjește:
-Te gândești de la mine?
   Acum e randul meu să roșesc:
-Având în vedere că nu te pot vedea, de fiecare dată când sunt lângă tine am în minte o imagine pe care o asociez cu tine. Cu tonul vocii tale, cu mirosul tău...
-Mirosul meu?
-Mda, miroși a ceva ce imi aduce aminte de un apus pe malul mării. Nu știu cum să explic.
-Răsarit pe malul mării sună destul de bine așa că nu o să mă plâng.
   Mâna ii urcă până la obrazul meu și mă mângâie ușor:
-Și, spune-mi mai multe despre imaginea mea, Lizzi. Vreau să știu cum mă vezi.
-Dar...amm, se poate să fi greșit. Adică nu am de unde să știu cu siguranță...
-E în regulă, Lizzi. Tu doar spune-mi și dacă e ceva greșit, o să îți spun.
   Dau din cap și trag aer adânc. Imi aduc imaginea cu el in minte.
-Ei bine, ești cam cu un cap mai mare decât mine.
-Două
  Chicotește:
-Ești atât de mică.
-Ok. Ai părul puțin ondulat și deschis, e o nuanță de blond, dar nu e blond precum soarele, mai degrabă precum spicele de grâu.
-Bine. Așa e.
  Zâmbesc și continui:
-Ai buza de sus mai subțire decât cea de jos și sunt de un roz pal, iar ochii tăi sunt precum caramelul...
-Ok, te descurci perfect până la partea cu ochi. Sunt albaștrii.
-Pe bune?
-Da. De ce ești atât de surprinsă?
-Nu știu. Pur și simplu mi închipuiam căprui. E probabil din cauză că eu aș fi vrut ochi albaștrii.
-Nee, nu ai nevoie. Ai tăi sunt superbi.
   Zâmbesc:
-Ok, continuă.
-Ce să continui?
-Portretul meu.
-Ah, cam asta e.
-Doar asta? Nu ai spus nimic de corpul meu în afara de faptul că sunt mai înalt.
  Imi iau foc obrajii și imi las capul în jos ca să nu observe:
-Ei bine, nu prea am avut ocazia să îmi dau seama mai multe despre corpul tău.
   Ii simt palma peste a sa. Mi-o ridică încet și Mi-o duce spre obrazul său:
-Poate asta o să te ajute.
   Imi ghidează mâinle ușor pe fața lui iar eu simt obrazul fin ca și când s-ar fi bărbierit în dimineața asta.
  Apoi ii simt venele de pe gât și brațe. Umerii lați și pieptul puternic. Abdomenul ii e tare și imi imaginez actorii și modele acelea de pe reviste de când eram mică.
  Aud ușa și imediat imi retrag mâinile de pe corpul lui Logan. Imi întorc capul spre ușa și simt că mor de rușine.
-Mama a spus că cina e gata. Vrea să știe dacă rămâne și Logan?
   Sper doar să îmi fi retras mâinile înainte ca Cristian să fi văzut ceva.
-Vrei să rămâi? îl întreb eu
-Sigur. De ce nu.
-Bine. Mă duc să o anunț pe mama.
   Ii ascult pașii lui Cristian până când se pierd pe hol.
  Mă întorc spre Logan:
-Crezi că a văzut ?
-Ce să vadă?
   Până și urechile imi are de la rusine:
-Pe mine, pipăindu-te.
   Logan izbucnește intr-un hohot de râs:
-Nu mai râde!
-Scuze!
-Deci crezi că ne-a văzut?
-La ce față a făcut când a intrat, cu siguranță.
  Imi pică expresia și Logan izbucnește iar în râs:
-Glumesc, nu cred că a văzut nimic.
   Il lovesc in umăr și mă incrunt:
-Nu e amuzant.
-Oh, ba da, este.
  Mă ridic de pe pat:
-Poate că ar trebuii să vorbesc cu mama să își retragă invitația aceea la cină.
  Se ridică și el și se apleacă spre mine. Își apropie ușor buzele de ale mele iar eu simt fiori în stomac. Mă sărută ușor apoi mă ia de mână și coborâm la cină.