《 𝕀ℕ𝕊𝕆𝕄ℕ𝕀𝕀 》

Capitol VII-Jocul minții

Eren povestește:

Mergeam de colo colo în temnița în care mă aflam.Era frig ,frigul îmi intra până în măduva oaselor.Cu ce am greșit să intru aici?Locul ăsta este oribil.Doar mi-am exprimat nedreptatea la care sunt supus.Doar că sunt diferit, de ce să se comporte oamenii în acest fel cu mine?Ce îmi doresc e dreptate și să mă răzbun.Cât înseamnă o îmbrățișare când toți mă ocolesc,cât de bine îmi făcea mama când mă trăgea de urechi,eu tot copilul ei rămân pe veci...totul pare așa schimbat.Părinții mei încă mă așteaptă,i-am dezamăgit sunt sigur de asta.Am uitat de ei,am uitat de învățăturile lor.Îmi e dor de tine tată,mi-aș fi dorit să ne fi văzut des,am văzut-o pe mama cum moare sub ochii mei și îmi pare rău că ultimele mele cuvinte au fost răutăcioase împotriva ei și nu i-am putut spune măcar un "Te iubesc mamă!".Te rog iartă-mă mamă că nu te-am ascultat,dintre noi doi tu știi cel mai bine cât de încăpățânat sunt,dar eu am făcut ce am simțit astfel încât să îmi urmez visul.Și atunci când am greșit tu,mami m-ai iubit și te-ai sacrificat pentru mine.Îmi e dor de voi.Mi-aș dori să schimb trecutul astfel încât ca aceste acțiuni să nu fi avut loc nicodată.Mă pun pe jos lipindu-mă de peretele rece,sufletul meu fiind plin de nostalgie,scoțând un oftat lung.Picioarele îmi sunt goale,posibil să îmi fi luat bocanci care dețineau șireturi doar ca să nu recurg la sinucidere.Sincer în momentul de față aș fi tentat la așa ceva numai să nu dau cu ochii de Căpitanul Levi.Ușa se deschidea,lumina care pentru mine era orbitoare intra în acest loc întunecat și sinistru.Un om de statură mică intra cu încredere,își punea jos lampa încuind iar ușa și în bătaia luminii lămpii i se ivea fața palidă a Căpitanului Levi.Pe scurt pregatiți-vă să nu mă mai vedeți întreg și în viață.

-Vai,Jaeger tu nu zici nimic?Așa primești un oaspete?roti cheia de două ori în ușă și o aruncă într-un colț Nimeni nu ne va deranja acum.

-Șterge-o!îmi mut privirea iritat

-Eren...Eren...Eren...,îmi rostea numele rece,apăsat mă stânjenea și încolțea iar lucrul ăsta mă enerva nespus de mult,se apropia mai mult de mine mă prinde strâns de maxilar fiind nevoit să mă uit în ochii lui fără suflet și care îmi dădea un fior rece de neexplicat pe șirea spinării De ce ai comportamentul pe care îl ai?De ce ai făcut toate astea?îmi pune întrebări nemaistând pe gânduri

-Ce anume?încerc să scap de el,de stânjeneala lui și alegerea mea e să fac pe prostul,poate va funcționa

-De ce m-ai atacat,m-ai rănit,ai ucis atâția soldați,spune cu ce te mulțumește lucrul ăsta?

-DE CE?!DE CE?Ca voi să simțiți ce simt și eu.Să simțiți aceeași durere.De aceea,voi nu sunteți oameni,sunteți animale,nu faceți nimic pentru umanitate!îmi mut capul nervos din strânsoarea lui Nu mă mai bate la cap!

Căpitanul se ridică în postura sa normală,vizibil furios la vorbele mele rostite la nervi,mă luă strâns de gulerul cămășii albe și lipește brutal de perete,executându-și enervat acțiunea,în încăperea goală doar vocea sa calmă,exagerat de calmă în acest moment se mai auzea:

-Eu îți sunt Căpitan și îți ordon să îmi spui ce dracu te-a apucat!Fie ești titan și cu creierul tău de titan spui asta.Te doare, hă?Te spintecă?!Din om fără minte ai trecut la titan anormal.

-Nu ai niciun drept să îmi vorbești așa,să îmi descoși sentimentele!țip cât pot eu de tare

-Oi, eu nu fac asta puștiule nu sunt psiholog și chiar dacă aș fi și aș da peste unul ca tine aș zice direct că ești distrus,dus cu pluta,cucu.Și nu mai țipa la mine că îți mut gura la ceafă îmi aruncă o privire ucigașă Spune de ce ai cauzat atâtea morți?Din cauza neputinței nu?