Sunt a ta ✓ Lutteo

-10-

Respir adânc, las ultimele lacrimi să cadă și deschid ochii. Văd că deasupra mea nu se mai alfa Matteo. În sfârșit, s-a terminat chinul de azi.

Îl văd cum iese din cameră fericit, lăsându-mă într-o mare de suspine. Mă ridic ușor din patul lui și îmi iau hainele de jos pentru a mă îmbrăca.

Pășesc ușor pe hol și intru în baie. Îmi umezesc palmele și mi le trec ușor pe față pentru a-mi șterge lacrimile. Mă privesc în oglindă și nu pot spune decât că sunt o proastă. Iar am ajuns la picioarele lui.

Mă întorc înapoi la el în dormitor vrând să-mi iau geaca pentru a pleca acasă, dar în momentul în care vreau să ies din cameră mă prinde de mână și mă trage înapoi închizând ușa. Când și cum a intrat?

--- Unde te duci?! --- mă întreabă pe un ton autoritar.

--- A... acasă.

--- Nu pleci nicăieri!

--- Dar vreau să merg acasă.

--- Ești acasă draga mea.

--- Ce?

--- De acum înainte vei sta aici!

--- Nu... Nu poți să-mi faci asta Matteo! Ce vor zice părinții mei?! Ce vor zice ai tăi

--- Părinții mei mai sunt plecați cu afacerea lor încă patru săptămâni, iar pe ai tăi o să-i convingi tu să te lase. Ești norocoasă.

--- Ești un fraier dacă tu crezi că le voi zice părinților mei că vreau să stau la tine.

--- Tu ești o fraieră dacă presupui că ai de ales.

Brusc îmi aud telefonul sunând și observ că era pe noptiera de lângă patul lui. Matteo se uită la el o dată cu mine după care îmi aruncă o privire amenințătoare. Mă grăbesc să pun mâna pe el, dar mi-o ia înainte și răspunde înaintea mea.

--- Bună ziua doamnă Valente!

E mama... Un fior mă trece pe măduva spinării când văd zâmbetul lui Matteo.

--- Stați liniștită, Luna e bine. E la mine acum dar m-a rugat pe mine să răspund pentru că are ceva important să vă zică și nu-și găsește cuvintele.

Se apropie ușor de mine cu un zâmbet forțat.

--- Haide iubire, spune-i mamei tale ce mi-ai zis și mie că vrei.

Lasă un pic telefonul jos pentru a-mi vorbi la ureche.

--- Dacă zici altceva decât trebuie... Știi deja ce se va întâmpla.

Îmi așează telefonul la ureche în timp ce își așeză o mână pe bărbia mea privindu-mă în ochi.

--- Bună mamă! Eu ă voiam să te întreb dacă... Ămm... Știi, Matteo e singur în perioada asta, părinții lui sunt plecați și mă întrebam dacă pot sta la el. Dar... Dacă zici "nu" nu mă voi supăra deci poți refuza --- Matteo mă strânge mai tare de bărbie și își încruntă privirea --- Ă... Dar sper să zici da.

Totul ținea de răspunsul pe care îl dădea mama și în timp ce așteptam mă rugam cu ardoare să zică nu.

Ultima mea speranță s-a dus în momentul în care am auzit-o spunând un clar "da".

Pur și simplu am înghețat gândindu-mă la ce e mai rău.

--- Mulțumim mult doamnă Valente și stați liniștită vom merge la școală orice ar fi --- zise Matteo luând telefonul zâmbind.

După ce a închis mi l-a trântit în mână și m-a privit adânc în ochi.

--- O să ne distrăm atât de mult în perioada asta... Eu o să merg în oraș, mă întorc mai târziu. O să te încui în casă în cazul în care plănuiai vreo evadare și o să iau și ăsta cu mine --- a zis luându-mi telefonul din mâna --- Ca să nu-ți vină vreo idee.

Iese trântind ușa în urma lui lăsându-mă singură cu lacrimi în ochi.

Mă sprijin de perete și mă ghemuiesc lângă el plângând zgomotos gândindu-mă la ce urmează să se întâmple în această perioadă.