Doar Un Pariu?

Amintirea

-Anul trecut,în ziua de Crăciun s-a întâmplat tragedia.
Eram la masă,la un restaurant ,soarele nu exista pe cer,era doar zăpada abundentă ce învelea tot orașul.
Un joc de fulgi se petrecea afară,noi stând și admirând ninsoarea din restaurantul respectiv.
Atunci,mama a făcut un atac de panică,de ce,nu știu. Am chemat doctori din apropiere,dar nici unul nu apărea mai repede. Mama era pe jos,inconjurată de mii de lacrimi și câteva priviri de la alţi oameni.
Eu pe mama o iubesc enorm de mult. Ea a fost mereu cu mine și a fost un șoc când am văzut-o pe jos,debea respirând și care nu îmi răspundea..
Am aflat că avea cancer..Și in ziua de Crăciun,a murit în ambulanţă..
Am fost si sunt distrus. Pur si simplu nu pot să procesez tot ce s-a întâmplat..
Dar,asta nu e tot..
După înmormântarea mamei..tata a fost intr-un bar..A venit acasă și ţipa..A intrebat de mama. Nu stia ce zice.
Am tipat la el. Efectiv imi era rusine că era tatăl meu,si i-am tipat-o in faţă . I-am zis că mama a murit din cauza lui. Muncea nonstop pentru că el ba nu avea bani de ţigări,ba alcool. Nu cred ca am vazut-o vreodată zâmbind sincer. Nu am vazut-o vreodată stând.
Și toate astea din cauza lui..El nu era un tată violent,dar avea momente..
zice el cu o voce stinstă și cu câteva lacrimi în ochi
-De ce dai vina pe tine pentru ce s-a întâmplat cu tatăl tău?
-După ce i-am ţipat în faţă că îmi e rușine cu el și că din vina lui mama a murit..S-a dus în pod..unde..s-a sinucis.
A doua zi l-am găsit eu acolo..Alt șoc pentru mine.
Din ziua aia ,efectiv mi-am pierdut si ultima flacără din corp..

Mă uit la el și îmi sterg si eu lacrimile acumulate. Îl iau în braţe și îl strâng tare.
Ne desprindem și mă uit fix in ochii lui albaștrii
-Măi..Nu a fost vina ta,ok? Ai fost nervos. Ti-ai pierdut cea mai sfântă persoană..Nu ti-ai dat seama si nici nu stiai ce va face tatăl tău.
Uite,încearcă sa nu te mai inchizi in tine si să nu mai plangi sau sa faci altele. Nu mai da vina pe tine,pentru ca nu a fost asa. Dacă Dumnezeu așa a vrut,nu e vina nimănui.
Dacă vei plânge nonstop,nu vei rezolva nimic. Inapoi nu îi mai aduci..intelegi?
Crezi ca mama ta e mandra ca tu plangi pentru ea? Sau tatal tau? Crezi ca sunt fericiti ca al lor copil e distrus din cauza lor? Crede-mă,nu sunt fericiti..
A trecut totuși aproape un an..incearca sa treci peste..si sa te gandesti că ei acolo sunt fericiti. Nu mai sufera. Intelegi?

Se uită la mine si efectiv bufneste in plâns,luându-mă în braţe extrem de strâns
-Iţi mulţumesc enorm de mult Rose! Mă bucur că ai fost singura persoană cu care am acceptat sa vorbesc. Esti minunată!

Mă uit la el și ii zâmbesc,dându-i scurt din cap.
Apoi,imi aduc aminte de poza. Si in poza,erau doi baieti. Oare,care era el si ce s-a intamplat cu celalalt?
-Aiden,scuze că intreb..Dar,cine e al doilea băiat din poză?intreb nedumerită
Lasă capul in jos si zice.
-Fratele meu..mai mare..E mai mare ca mine cu 3 ani. Efectiv,m-a lăsat..
Adică,la inceput imi zicea ca totul va fi bine si ca trebuie sa trec peste.. Iar pentru ca eu eram la fel de prost dispus si plangeam nonstop,s-a saturat si a plecat de acasă. Nu l-am mai văzut de atunci..
El..el nu mi-a fost alaturi. Pur si simplu m-a lasat..La greu..stia ca sunt sensibil..si totusi a facut-o
Mi-a facut si mai mult rău..
Am fost la tot felul de psihologi cu mătusa mea..dar eram la fel..
De aceea am ajuns aici..nici ea nu m-a mai vrut..a zis ca nu poate traii cu asemenea copil in casa..
Si daca imi revin,ma asteapta cu drag..
Dar e doar o falsa..prefacuta..la fel ca si fratele meu.
Urăsc genul de persoane importante care te lasă la greu..ele habar nu au ce mult doare..

Și atunci,imi inchide gura. Mă uit la el și ii soptesc cu un "Imi pare rau"
Dă aprobator din cap și il iau iar in brate.

*****************
Este deja ora 22,și eu acum plec de la orfelinatul mamei. Am vorbit tot felul de chestii cu Aiden. L-am cunoscut cu adevarat. Băiatul,e superrr,si are o poveste de viata foarte emotionanta. Merita tot ce e mai bun,mă jur.
Ajungând în parc,lumina lunii se plimbă cu mine,si imi luminează drumul acoperit cu licurici si felinare.
Briza de aer îmi ridică șuviţe de păr în sus. Cupluri de pe bănci sau de pe iarbă stau si privesc cerul foarte înstelat.
Pe iarbă,un cuplu de adolescenti,priveau cerul. Mi-am adus aminte că atunci când eu cu Luck am iesit in parc,să ne plimbam si să privim cerul,m-a facut pentru prima dată să plâng cu acele cuvinte frumoase pe care mi le-a zis. Simteam că mă iubeste cu fiecare miscare si cuvânt...
Mă uit puţin la cer,si apoi in jos.
Lacrimile se sparg de poteca parcului,eu fiind din ce în ce mai tristă.
Nu inteleg..de ce suferim din dragoste? De ce iubim o persoana foarte mult,iar acea persoana te răneste si ajungi rănit? Pur și simplu..nu inteleg de ce atunci când ai impresia că vrei să rămâi cu persoana aia toata viata,ajungi sa plangi din cauza ei,fără ca ea să stie sau să ii pese.

Continuându-mi plimbarea prin parc,iau decizia să mă așez la copacul cel mai mare..fiind copacul unde eu si Luck ne-am scris iniţialele.
Mă apropii de el,și mă asez in genunchi pe iarbă
Mă uit la trunchiul lui si dau de scrisul meu mirific"R+L=Love"
Cu lacrimi zâmbesc si imi aduc aminte de ziua aceea superbă

Flashback

-Roseeeeeee,te miști anul ăsta? Simt că mor aici!ţipă Luck de jos la mine
-IMEDIAT IUBIIIIIII.zic de vreo 20 de minute in continuu.

Mă uit iar in oglinda si ies din camera. Inchid ușa și cobor scările destul de repede.
-Veaţo,cât puii mei stai tu să te aranjezi? E doar o ieșire prin parc.imi zice Luck in timp ce imi sărută buzele date cu ruj
-Eiiii,păi nu trebuie eu să fiu frumoasă pentru tine?zic in timp ce iesim din casă si ne indreptam spre parc,tinându-ne de mână
-Tu ești frumoasă mereu. Și cu machiaj,și fără. Și cu părul ciufulit,imbrăcată in pijamale si ciocolata la colţul gurii,tu ești fab.

Mă uit la el,zâmbesc și il sărut iar.
Ajunși in parc,ne uităm prin jur si ne gândim ce am putea face.
Mă uit prin jur,și aproape că tip
-IUBI,IUBIIIII. VATĂ DE ZAHĂRR. VREAUU!zic ca un copil mic și sărind in sus.
Luck râde de mine și mă opresc din ţopăit,făcând botic,punându-mi mâinile in sân si intorcându-mă cu spatele la el.
Se opreste din râs si devine serios,uitându-se ciudat la mine
Vine în faţa mea si imi zice
-Ingeraș? Știi că te iubesc,nu?
Nu mă uit la el,dar el continuă
-Copil prostuţ.
Pleacă,eu rămăsând singură si tristă
Apoi apare iar în faţa mea cu ceva in mână.
Nasul meu mirosea zahar așa ca am deschis ochii si l-am vazut pe Luck cu ditamai vata pe băţ în mână.
Zâmbesc ca un copil mic si il pup,luându-i vata din mână,si incepând să mănânc.
Pornesc iar spre cărare și el vine in urma mea
-Heeeiiii,vreau și eu vata de zahăr.zice ca un copil mic
-Nu meriţi.zic râzând
Face botic și deja îmi vine să îl mănânc de scump ce este el.
Mă duc la el și ii dau vată,el incepând a rânjii

După alte minute in care ne-am plimbat si am savurat vata,am ajuns la un copac. Un copac foarte mare.
Am inceput să mă ascund după el,Luck căutându-mă. După două minute de spaimă,m-a găsi. A început să mă alerge în jurul copacului,eu râzând la fel de tare ca el. Eram ca doi copii ce se jucau
După ce Luck m-a prins,m-a aruncat pe iarbă. S-a pus lângă mine pe iarba si am inceput să râdem și să ne pupăm ca doi adolescenţi.

Atunci,un copil aruncă din greseala cu un marcăr in noi. Vine la noi,ne cere scuze apoi mie imi vine o idee fenomenala
-Pot sa il imprumut putin?il intreb pe copilul din faţa mea,el zâmbindu-mi și dând ușor din cap

Scriu foarte gros cu marcărul permanent"R+L=Love" apoi il inapoiez.

Băiatul pleacă,eu așezându-mă iar pe iarbă,lângă Luck.
Ne uitam la cerul înstelat cu miile de stele si luna care era foarte mare
-Rose?imi aud numele din gura lui Luck
-E?
-Știi că te iubesc,nu?mă intreaba el dintr-o dată.
Mă ridic in fund cu faţa spre el si ii zic
-Da,normal. De ce?
-Păi..voiam să stii ca te iubesc si ca sunt cel mai fericit de când sunt cu tine. Esti speciala,unica,magica. Nu stiu ce imi faci de imi iei mintile,dar jur că fără tine sunt nimic
Te iubesc enorm Rose! Jur.

Zâmbesc ca o idioată si il sărut.
-Și eu te iubesc enorm idiotule.ii zic sincer

And flashback

Lacrimile mele au făcut o mică baltă. Amintirea asta minunata..imi aduce aminte de ziua aia speciala..
Nu imi prea vine sa cred ca persoanele de atunci,sunt altele acum..
De ce s-a schimbat Luck?..il vreau pe vechiul Luck inapoi..

********
Dragilor,capitolul are 1700 de cuvinte,deci simt că mor aici de somn. Dar pentru voi am scris chiar dacă mâine am test.
Nu stiu când voi mai posta pentru că vineri este ziua mea și nu cred că voi avea timp. Sâmbătă o sărbătoresc,si clar voi fii foarte obosită,iar duminică merg la ziua unui prieten,si mda...Obositaaaa...sper sa fiti intelegatori❤
Offf,sper sa va placa capitolul,m-am chinuit ceva la el..Pentru ca sincer,nu e usor sa scrii o carte..
Mie imi ia foarte mult. Pentru ca imi vin idei pe parcurs,si mereu sterg si alteleeeeee. Complicat,complicat.
Infffffff
Nu uitati de vot❤Îmi arată ca vă placeee❤