Grădinile din Ravenswood: Creaturile Nopții

Capitol XII: Săgeata

Am tresărit când am auzit un zgomot puternic, care venea de la mânerele metalice ale băncii de plastic, iar apoi am zărit o pisică tărcată ieșind de dedesubt. Ochii ei sticloși erau ca de jad, iar pupilele negre îi acaparau aproape în totalitate, verdele răspândindu-se ca o aură. Era acceași pisică pe care o văzusem acum câteva zile, când mă duceam spre școală, aceleași dungi fine și așezate, același portocaliu nisipiu al blăniței ei. M-am lăsat încet pe vine, cu măna întinsă, iar ea nu s-a mișcat de lângă peretele stației, ci doar se mulțumea privindu-mă intrigată. Mă uitam la ea fascinată, cum pieptul i se ridica când respira, cum coada pufoasă și dungată executa un dans lent. Făcuse câțiva pași în față, iar nasul ei mic și umed îmi atinse buricele degetelor, apoi își aplecă capul și își frecă locul dintre urechi de mâna mea. Am surâs, împletindu-mi degetele prin părul pisicii, care începuse să toarcă domol. 

Am simțit un material aspru în jurul gâtului, apoi am scos la iveală o zgardă subțire, de un roșu sângeriu, cu un talisman mic și auriu. Acesta avea încastrat pe el un trandafir, foarte minuțios lucrat, cu detalii în relief ale petalelor florii. L-am întors între degete, simțind mici dâlme și linii și pe partea opusă a talismanului, și am descifrat două litere închise la culoare și subțirele, pe fundalul auriu, care în lumina neonului avea reflexii jucăușe de portocaliu. Se auziseră niște țipete clandestine ale acestei nopți liniștite, iar animalul, arcuindu-și urechile, se trase dintre degetele mele. Pisica dispăru fără urmă pe sub materialul rupt de plastic prin care vântul reușea să pătrundă, nemaiavând timp să citesc literele de pe talismanul său. 

 La trecerea de pietoni, locul de unde se auziseră țipetele, aflată la câțiva metrii depărtare de mine, un grup de tineri îmbrăcați în jachete verzi și albastre păreau că își discută părerile despre meciul de lacrosse pe care Ravenswood High l-a câștigat. La ce bun dacă Aiden părea rănit grav?Nu aveam cum să dau de el, dar nu puteam să îl învinuesc dacă și-a vrut doar cele mai apropiate persoane lângă el, să-l ajute. Semaforul se făcu roșu pentru mașini, iar oamenii au început să traversese, continuându-și discuțiile. Au poposit pe parte de trotuar unde mă aflam și eu, iar în timp ce așteptam un autobuz care să mă ducă spre casă, priveam absentă și îngândurată spre chipurile palide ale trecătorilor.

 Mă rezemasem de bara rece de metal, iar dintr-un anume motiv, un fior de răcoare m-a făcut să tremur din vârfuile degetelor de la picioare, până în creștetul capului. Priveam mea pierdută trecu peste o față care nu părea că se contopește cu restul imaginii; un chip mai palid ca celelalte, dar mai evidențiat de întunercul nopții. 

Stătea pe partea cealaltă a străzii, la adăpostul umbrei blocului de patru etaje care părea să doarmă. Era la fel de înfricoșător ca prima oară, când reușise să mă salveze, ca mai apoi să mă amenințe. Costumația sa neagră era mai ușor de observat din cauza luciului ei și părea să îi vină ca o a doua piele, scoțându-i în evidență statura înaltă, corpul suplu, dar nu slăbănog, cu mușchii care se încordau la fiecare răsuflare. Nimeni nu părea să îl bage în seamă, în afară de mine. Fața lui era umbrită de gluga sa, dar puteam să îmi aduc aminte cu ușurintă părul ce ieșea sălbatic de sub ea, maxilarul puternic. Se afla la mai mare distanța acum, față de prima oară când îl văzusem, dar puteam să îmi imaginez cum ochii lui, pe care vag mi-i aminteam, aproape ca o fantasmă, îmi urmăreau mișcările. 

Am strâns din ochi puternic, dar când i-am deschis, el nu se mai afla acolo, lucru care mă făcu să cred că aveam deja vedenii, la câte lucruri ciudate văzusem în seara asta. Apoi, cu coada ochiului, am văzut o mișcare în spatele meu, una pe care poate aș fi putut să o observ înainte ca sticla de suc pe jumătate goală pe care o fată destul de amețit, ce mirosea a alcool, să se verse pe  mine. Materialul bluzei mele, îmbibat în ceea ce părea a fi bere, una care mirosea îngrozitor, se lipea de pielea mea, iar vântul ce adia răcoros nu ajuta la remedierea situației. Fata, ce făcea parte din grupul gălăgios, nici nu se schimonosi să își ceară scuze, lăsându-mă să înjur în barbă.