"Poate ca orasul nu este niciodata cel blestemat, ci oamenii care salasuiesc in el."
Genevieve nu s-a gândit niciodată ca parintii ei vor dispărea din viata ei atât de repede si ca toate sentimentele vor exploda in interiorul sufletului ei ca un vul...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Primele raze ale soarelui ce îmi mangaiau chipul își făcură apariția când ceasul de la telefon sună. Ma întind spre el, dar fără a deschide ochii, căutându-l oarbă pe noptieră. Sunetul enervant se opri deodată, urechile mele relaxându-se pentru câteva momente.
-Bună dimineața, rază de soare!spuse unchiul meu, dând draperia de la geam, lumina mult prea puternică invadând camera întunecată. E o zi noua și numai buna de mers la școală!
-Termină, asta nici într-o lume paralelă nu ar suna bine, mormăi eu în pernă.
-Hai, G, zice el luând patura de pe mine. E prima zi de școală, iar conform cărții pe care am studiat-o ieri, te voi ajuta să te pregătești!
-Manualul părintelui plictisitor? Spun eu amuzata, dându-mă jos din pat.
-Nu, spune el strâmbându-se la mine, asta am zis eu!Acum sus, toata lumea sus!
Dupa ce pleacă din camera, îmi fac rutina de dimineață, urmând să mă îmbrac într-o bluză colorata în alb, roz si albastru, si o pereche de blugi negri. Stau mai multe minute în fața oglinzii, încercând să îmi descalcesc părul nepieptănat, încercând să îmi aleg o coafura pentru restul zilei. Îmi trec mâna de la frunte până la ceafă, unde îmi simt micul meu semn. Nu m-am mai uitat la el de mult, iar fiind la ceafa, e greu de observat mai ales când îmi las părul liber.Cu două degete trasez conturul triunghiular al semnului făcut acum mulți ani, ascuns în păr, și foarte ciudat. Era mititel, dar nu-mi plăcea ca lumea să ma întrebe de el. Îmi duc firele răzlețe după urechi sinies din baie, luandu-mi rucsacul meu roșu, iar apoi cobor grăbită la parter, unde mirosul de clătite plutea în aer.
Pe masa din bucătărie statea o farfurie plina cu clătite groase și pufoase, ciocolata revărsându-se de deasupra lor până pe farfuria albă.Ian statea în picioare, aruncând clatita în aer, întorcându-se pe partea cealaltă când ateriză înapoi în tigaie.
Ma așez la masă, luându-mi o furculiță din sertar și iau o gura din mâncarea încă calda.
-Astea sunt pur si simplu geniale,zic dupa ce mănânc jumătate din clătitele gustoase.
-Știu, nu?
-O,Doamne! Cat e ceasul? Spun alarmată.
Ceasul de perete arata ora noua fără un sfert. Festivitatea de începerea anului școlar începea în cincisprezece minute.
-Trebuie să plecăm!spun eu.
Dintr-o simpla miscare, Ian ia cheile de la masina si isi incalta pantofii, zburând parca la masina care era in afara garajului. Îmi iau tenisii si trag usa de la intrare dupa mine, verificând daca am luat telefonul. Urc in masina care începe sa toarcă imediat ce închid portiera, unchiul meu scotand masina din curtea noastră, învârtind volanul. Radioul se deschide automat, iar o piesa ritmata se aude in difuzoare. Îmi pun rucsacul pe picioare, și vredonez alături de unchiul meu versurile.
