My Blood // HP next generation //

Conacul Malfoy

~And then,I think that maybe I was designed to be alone ~

Lucius o conduse pe fată pe treptele cu coloane ale intrării, apoi prin cele două uși largi, în holul principal al
conacului. Allison privi cu gura deschisă impozanta scară în spirală, stâlpii de marmură și extraordinarul candelabru de cristal.
Deși era încă uimită de bogăția din jur, Allison se simți ciudat, de parcă ceva sumbru stătea în aer,în jurul ei.
Allison înghiți în sec, gândindu-se că e doar oboseala de pe avion.
-Draco, îl auzi pe Lucius vorbind.
Un bărbat blond, îmbrăcat în negru, apăru dintr-o altă încăpere, probabil biroul lui.
-Lucius, spuse acesta rece, nu te.... așteptam.... chiar așa.... curând....
-Draco, fiul meu, știu că am greșit, dar credeam că ai uitat de ranchiuna aia veche.
Fata simțea tensiunea în aer. Ar fi putut s-o taie cu cuțitul.
-Cine e ea? întrebă bărbatul mai tânăr.
-Ea? Ea e Allison Smith. Face parte din familie. O rudă îndepărtată. Părinții ei au murit, iar eu am promis că o să am grijă de ea.
-Tu? Ai promis să ai grijă de cineva, tată? spuse ironic Draco.
-Draco, potolește-te! Poate că ești adult, dar încă sunt tatăl tău. Acum, Allison va sta aici, tot anul acesta. Va merge la școală cu Scorpius. Ai înțeles?
Fata se întrebă alarmată ce s-ar întâmpla dacă acest Draco nu va accepta.
-E binevenită! aprobă Draco. De fapt, poate rămâne aici pentru mai mult timp. Așa Scor n-o să mă mai bată la cap că se plictisește,încercă Draco să destindă atmosfera.
Se întoarse spre fată.
-Allison, sunt Draco. Aparent sunt...
-Unchiul meu,răspunse fata cu un zâmbet fals. Mă bucur de cunoștință!
Draco păru mulțumit, căci nu îi mai puse vreo întrebare fetei.
Cei trei porniră în turul conacului.
-Camera ta nu e pregătită. Nu știam că......ne vei vizita, încercă Draco să se scuze.

***

-Iar asta e camera fiului meu, Scorpius!
Draco ciocăni, iar după ce se auzi un răspuns morocănos, bărbatul deschise ușa.
Un băiat blond, era așezat la birou, lucrând grăbit la ceva.
-Scor, începu Draco, ea e..... verișoara ta, Allison!
Băiatul dădu aproape imperceptibil din cap.
-Scorpius! ridică vocea tatăl lui.
Blondul se întoarse, la atenționarea tatălui său și afișă un zâmbet fals.
-Mă bucur să te cunosc Allison!zise el pe un ton neutru.
-Perfect!spuse Lucius. Hai Draco, hai în biroul tău, trebuie să discut despre câteva detalii cu tine.
Cei doi bărbați ieșiră pe ușă, lăsându-i pe cei doi copii singuri.
Băiatul se întoarse înapoi la treaba  lui.
De obicei, Allison ar fi fost mai mult ca fericită să se întâmple așa, dar acum, era altceva.
Îi ajunsese cu secretele, cu nesimțirea și cu caracterul înfumurat al acestei familii!
Nu petrecuse un drum de 7 ore pentru a fi primită așa!
-Știi, n-am făcut tot drumul din America până aici doar ca să fiu respinsă de un blonduleț needucat! protestă Allison.
Chiar când credea că băiatul se prefăcea că n-a auzit, acesta îi răspunse:
-Păi.....eu nu te-am rugat să vii aici.
-Gata! Până aici! Nu am călătorit până aici, nu am trăit cea mai enervantă și chinuitoare zi din viața mea și nu mi-am vomitat mațele într-un aeroport jegos, doar ca să te porți tu așa! strigă fata.
-Wow! Dar ție chiar îți place drama, răspunse blondul.
Cu asta, Allison se hotărî să iasă, trântind ușa de la cameră.
Ieși pe ascuns din casă, cât unul din elfi îi ducea bagajul înăuntru.
Câteva ore se plimbă pe proprietatea conacului. Era o priveliște frumoasă,deși personal, Allison prefera vegetația mai neîmblânzită.
După ce simți că picioarele ei au nevoie de o pauză, se hotărî să intre înapoi în conac.
După ce intră, fără a face vreun zgomot, fata decise să stea în camera de zi, căci uitase o bună parte din turul clădirii și nu dorea probleme.
Așa că se făcu comodă pe o canapea și începu să deseneze.
Allison terminase al patrulea desen, când se auziră niște pași grăbiți venind spre încăperea ei.
Fata se lăsă în jos, ca să nu fie observată, dar când își dădu seama că pașii sunt ai lui Scorpius, se liniști.
-Hei Scorpius, te grăbești undeva? întrebă fata pe o voce neutră.
-Ce faci tu aici?întrebă blondul enervat.
-Stau.
-De ce aici și nu într-o altă cameră?
-Nu am o cameră, răspunde fata pe un ton arțăgos.
-Oh, corect. Dar......
-Scorpius, știu că nu ești un snob.
-Vai, mersi, sunt flatat! răspunse Scor pe un ton ironic.
-Nu. Adică știu că atunci când ne-am cunoscut ai încercat să mă faci să cred că ești un nesimțit.
Băiatul păru să reacționeze.
-De.... de unde ți-ai dat seama? întrebă el curios.
-Când am intrat în cameră, erai la birou, scriai și păreai concentrat. Asta înseamnă că ori îți făceai teme, ori scriai un mesaj cuiva. Și sunt destul de sigură că e a doua variantă, căci nimeni nu își face temele dacă are de ales.
-Bun, dar asta tot nu dovedește nimic,răspunse băiatul.
-Ba da. Căci dacă într-adevăr scriai cuiva, înseamnă că ai prieteni și că îți pasă de ei, ceea ce te face o persoană bună.
-Bine, ai dreptate,spuse băiatul începând să se destindă. Vorbeam cu cel mai bun prieten al meu, Albus. S-a certat cu părinții și vrea să doarmă aici în noaptea asta, dar tata nu trebuie să știe, zise băiatul îngrijorat.
-Scorpius....
-Spune-mi Scor, o întrerupse băiatul.
-Bine. Scor, o să te ajut. Cu o condiție.
-Ce condiție?
-Mă lași să-mi petrec timpul cu voi doi.
-S-a făcut colega! spuse Scor făcându-i cu ochiul.
-Și nu îmi mai spune așa. Vreodată.
-Am înțeles. Haide acum, Al trebuie să sosească din clipă în clipă și trebuie să fim pregătiți.
Băiatul începu să se furișeze, fiind urmat de fată.
Da, ăsta era începutul unei prietenii de durată. Momentan, Allison, nu mai era singură. Dar cât timp vor ține momentele frumoase?
Allison știa că ea va fi singură mereu. Ăsta îi era stilul. Așa era învățată. Dar atunci, de ce se simțea mai prost ca niciodată?

Heiii! Deci, al doilea capitol e aici! Încurând va începe partea interesantă! Abia aștept să încep s-o scriu! Pana atunci, voi încerca să scriu un capitol pe săptămână.
Byeeeeeeeeee! ^^