Let's Pretend [Harry Styles/Marcel] - Romana

Capitolul 41.

Ascultaţi melodia cât timp citiţi.

****

-Cine-i? am spus cântând. Vocea mea suna ciudat, era piţigăiată. Mă rog, am pus multă vodkă în suc, deci nu m-ar surprinde să fiu mai mult beată acum.

Dar şi în starea mea de beţie, sunetul vocii lui mi-a electrizat fiecare părticică din corp şi arpoape m-a adus în genunchi.

-Sunt Harry.

Regret totul. Tot ce i-am spus, tot ce s-a întâmplat între noi, implicându-mă în viaţa lui, iubindu-l şi cel mai tare, faptul că l-am întâlnit.

Viaţa mea ar fi fost mult mai uşoară.

Dar tot ce s-a întâmplat, l-am întâlnit, m-a îndrăgostit de el, sunt rănită din cauza lui şi cuvintelor lui, iar acum vine aici, chiar în dreptul uşii de lemn.

-Harry, am şoptit uşor, ce vrei? am spus mai tare. Nu îl pot avea aprape, mă va distruge şi mă va face să îi cad, din nou, în braţe.

A fost o pauză lungă, înainte ca el să vorbească din nou.

-Am fost îngrijorat, cum te-ai simţit? el chiar suna îngrijorat.

 Asta înseamnă că nu mama l-a adus aici. A venit pentru că era îngrijorat.

Îl iubeam atât de mult, dar voi face tot ce îmi stă în puteri să îl depărtez. Am crezut în toate lucrurile pe care le-am spus în acea zi, el aducea doar suferinţă şi cred că am avut destulă deja. Deci trebuie să stea la distanţă.

-Tu? Îngrijorat despre mine? am râs fals. Te rog.

-Este adevărat, vocea lui suna nervoasă prin uşă. Doar deschide porcăria asta să putem vorbi, te rog.

Nu ştiam dacă puteam, sau trebuia, dar ştiu că dacă îl voi lăsa să între, nu mă voi putea stăpânii. Doar dacă ar avea încredere în mine şi mi-ar spune secretul lui, totul ar fi bine.

Oh Harry, mi-aş dori să te pot salva... să îţi spun că totul va fi bine, dar nu pot dacă tu nă ai încredere în mine.

-Kade, deschide-o.

M-am ridicat de pe pernă şi m-am uitat pe pizza şi ambalajele de la gustările pe care le-am avut. Această cameră este într-o dezordine totală. Am ezita un pic, înainte să merg spre uşă, am mutat dulapul care o bloca şi am deschis-o.

Cân privirea mi-a căzut pe Harry, aproape am murit. Arăta atât de obosit, ca şi cum nu ar fi dormit de zile bune, dar poate este doar stresat. El pare să fie surprins şi de felul cum arătam eu, dar chiar nu îmi pasă că arăt ca dracu’ în acest moment.

-Bună, a spus el încet.

-Harry, l-am salutat înapoi. El încearcă să treacă de mine, dar i-am blocat calea şi el mă priveşte confuz.

-Pot intra? a mârâit el, iar eu m-am dat la o parte şi l-am lăsat să intre în cameră. Nu trebuie să mă uit la el ca să îmi dau seama că este surprins de ce vede. El a fost în camera de atât de multe ori şi mereu era curat.

Îmi ignoră camera şi se întoarce să mă privească, în timp ce eu am închis uşa şi am blocat din nou uşa cu dulapul. Când Harry va pleca, ca trebui să o facă pe fereastră.

-Ce ai păţit? De ce blochezi uşa şi de ce plângea mama ta când am venit?

-Nu vreau pe nimeni să intre, am spus ingorând celelalte întrebări. M-am aşezat pe pat, mi-am încolăcit picioare şi mi-am îndreptat privirea spre televizor, când Damon din TVD apare pe ecran.

Harry se asează lângă mine şi apropierea dintre noi îmi face inima să îmi bată mai tare.

-Iar celelalte întrebări? întreabă el, ochii lui fiind fixaţi pe televizor.

M-am încruntat spre el, iar el a zâmbit.

-De ce îţi pasă?

-Aşa, răspunde el.

-Sunt sigură că ai auzit deja. Mama şi Louis-

Ochii lui s-au mărit şi şi-a prins buzele lui minunate între degete.

-Nicio şansă! Ştiam că Louis este cu o femeie mai mare decât el, dar... mama ta... asta-i doar... wow?

Mă uimeşte faptul că eu şi Harry avem o conversaţie normală, fără să ne certăm şi că vorbesc cu el după tot ce mi-a spus.

-De acord, am oftat.

-Dar nu de asta am venit acum aici. Kade, trebuie să vorbim, a murmurat el şi se dă mai aproape de mine, făcându-mi respiraţia să accelereze.

Nu vreau să am această discuţie.

-Nu azi Harry... Doar dă-mi nişte timp.

El se ridică de pe pat şi se întoarce să mă privească, faţa lui este plină de emoţie şi eu sunt complet înmărmurită.

-Ai spus că vei chema poliţia, dacă mă mai apropi de tine, şi totuşi suntem aici, ceea ce demonstrează că mă iubeşti cu adevărat, a început el, vocea lui crescând treptat şi sunt sigură că asta ne va duce la o ceartă imensă.

Nu îmi vine să cred că foloseşte ceea ce am spus împotriva mea.

-Iar tu ai spus că voiai doar să mi-o tragi şi  totuşi eşti aici, vorbindu-mi de sentimente, i-am spus înapoi, la fel ridicându-mă.

Mâinile lui Harry se împletecesc în buclele lui şi a tras de ele impacientat.

-Ştii că nu am vrut să spun asta! a strigat el.

Acum începem din nou.

-Atunci de ce ai spus asta!?

-Voiam să te rănesc! a strigat înapoi. A făcut câţiva paşi spre mine. Voiam să simţi ceea ce am şimţit şi eu, nu ai idee cât de mult a durut asta, sau cît de mult îmi doresc să fiu cu tine, dar tu nu îmi dai nici măcar o şansă, nu-i aşa? De ce? De ce faci asta, dacă mă iubeşti cât de mult te iubesc eu? faţa lui era roşie, iar eu îmi puteam simţii genunchii tremurând.

Ştie foarte bine de ce! Ar trebui să ştie de ce! Lacimi de furie mi-au umezit ochii şi am făcut un pas spre el.

Nu mă mai pot abţine.

Înaine să mă pot opri, am vorbit, şi i-am spus lui Harry tot ce am ţinut până acum în mine.

-Pentru că nu ai încredere în mine, la dracu’! te prefaci că eşti Marcel sau Harry, nici măcar nu ştiu, dar dacă m-ai fi iubit cu adevărat mi-ai fi spus! am strigat.

Şi gura lui s-a deschis larg.

****

Vă aşteptaţi la asta?

Vă aştept părerile.

Ce credeţi că se va întâmpla? Vă aştept ipotezele. :*

Următoare parte o voi pune mâine, dacă am timp să traduc de dimineaţă, că apoi voi pleca de acasă, iar dacă nu, voi pune duminică. :D