Vicontele Verenței Pierdute, Volumul I, Lumina lui Trodheim

VVP I - Prolog (partea 2)

Bună dimineaţa, Soare!

-Alfred, cum ai intrat în camera mea!? se ridică furioasă Liliana din pat.

-Cum de încă dormi la ora 8? o întrebă el sarcastic.

-8!? Şi tu acuma vii!?

Liliana şi Boris se îmbrăcară cu viteza luminii. Ȋn 10 minute, cei cinci prieteni erau deja în afara cetăţii, călărind spre satul din apropiere, Îngheţul-Codrului. Odată ajunşi, ȋşi împărţiră fiecare treburile, Boris ajungând să stea la coadă la croitorie să ridice câteva uniforme.

-Bună dimineaţa, coane Nabadov! îi zâmbi croitorul de după tejghea.

-Bună dimineaţa, domnule Basra!

-Uniformele! dădu el ordin la câteva ucenice. Aşa, cum o mai duceţi la cetate? Totul bine?

-Mai bine nu se poate, domnule.

-Şi Andrei, ăsta al meu, cum a fost? Nu a scos nicio vorbă de când s-a întors. Poate pentru că şi mă-sa îl trimite să facă toate muncile posibile...

-Se descurcă foarte bine. Mai puţin la Alchimie, ca orice Zburător.

-Da, coane, ce să vezi şi cu Alchimia asta. Dar e bine pentru el, lasă-l să înveţe. Doar de-ar ajunge Welden, ca dumneata, ce bucurie mi-ar face.

Ucenicele aduseră hainele şi le puseră pe tejghea, chicotind între el despre ce frumuseţe de bărbat era Nabadov. Însă băiatul era de fapt stânjenit de acestea. Plăti croitorului apoi, luându-şi politicos la revedere, ieşi afară din magazin, uitându-se după colegii săi. Mario ieşi din Papetărie şi i se alătură.

-Am primit scrisoare azi de la mama, începu Mario. E disperată din cauză că nu o să mai trec pe acasă vara asta. Şi tata probabil e disperat din cauza ei. Cum din toamnă vine la SanteVel şi frate-miu ăsta mic, trece printr-o criză tipic feminină.

Albert, geamănul timid, veni spre ei cu mai multe feţe de masă decât putea duce.

-Nu am putut să mă decid. Albastru sau roz, albastru sau roz? Aşa că am luat de amândouă.

-Dar nu trebuia să aranjezi cu Aurora nunta? întrebă surprins Boris.

-Ah, nu. Aurora mi-a dat frâu liber în toată treaba asta. Ea îşi alege numai rochia de mireasă.

-Care o să fie albă, nu? continuă sceptic Boris.

-Sigur. Păi, ce altă culoare să fie? era nedumerit Albert.

Ceilalţi doi ȋşi trimiseră priviri unui altuia. Mare le era teama că Aurora avea să se căsătorească în uniforma sa neagră de Zburătoare.

Alfred ieşi cam ameţit din bodegă, după ce aranjase livrarea de băuturi cu proprietarul, iar Liliana din Ciubotărie. Se ȋntoarseră la cetate şi restul zilei se ocupară de organizarea nunţii lui Albert Doni cu Aurora Trident, ambii studenţi în anul VII.

Fata era una din tripletele Trident, de origine pe jumătate Dricţiană. Îşi tunsese părul blond până la nivelul umerilor, renunţând la cosiţe încă din anul I, ca să se deosebească de celelalte. Era Zburătoare, nu Magă, ca surorile ei, şi, deoarece studia la SanteVel, putea stârni teama în sufletul oricărui bărbat, ca şi Liliana de altfel. Dar nu, nu avea să poarte în loc de rochie de mireasă uniforma sa de luptătoare. Ca femeie soldat era probabil singura ocazie în care putea să-şi etaleze latura feminină.

Seara, după ce aşteptară aproape 20 de minute, timp în care Albert încercă să-i fure un sărut logodnicei sale după cină, cei cinci se retraseră din nou în camera Lilianei. Erau obosiţi după acea zi însă totul începea în acea noapte. Se echipară, învăluindu-se toţi în negru şi murmurând imnul cetăţii. Fata scoase de sub cheie o sticluţă de licoare transparentă şi turnă câte o picătură în cinci pahare cu apă.