Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 36

În față la Vetrine, oprită în mijlocul străzii pustii, stă numai Vespa ei. Babi coboară de pe motocicletă, scoate lacătul de la roata din față și pornește motorul. Se așază și dă în jos. Apoi pare să-și amintească de el.

‒ Ciao, îi zâmbește cu tandrețe...

Step se apropie.

‒ Te însoțesc, te escortez pân-acasă.

Ajunși în Corso Francia, Step se apropie de Vespa, își sprijină piciorul drept undeva sub far, mai jos de plăcuță.

Apasă accelerația. Vespa își mărește viteza. Babi se întoarce uluită spre el.

‒ Mi-i frică.

‒ Ține drept ghidonul...

Babi se întoarce să privească înainte ținându-se strâns și hotărât de mânere. Vespa Pallinei este mai rapidă decât a ei, dar la așa nivel ea n-a ajuns niciodată. Străbat împreună Corso Francia și apoi urcă pe pantă pe via Jacini până la piazza. Step o împinge ultima dată chiar în fața blocului ei. Și-i dă drumul treptat. Vespa pierde din viteză. Babi frânează și se întoarce spre el. S-a oprit, stă drept pe motocicletă, la câțiva pași de ea. Step o fixează câteva clipe. Apoi îi zâmbește, pornește și pleacă. Ea îl urmărește cu privirea până când dispare după colț. Îl aude cum accelerează din ce în ce mai tare, schimbă vitezele, țevile de eșapament vuiesc și el zboară cu toată viteza. Babi așteaptă ca Fiore somnoros să ridice bara. Apoi urcă pe pantă spre casă. Când întoarce după colț, o surpriză tristă. În apartamentul lor arde lumina și mama stă acolo, la fereastra de la dormitor.

‒ Claudio, iat-o!

Babi zâmbește disperată. Nu servește la nimic. Maică-sa închide geamul trântindu-l. Babi duce Vespa în garaj, reușind cu mare greutate să treacă între perete și Mercedes. În timp ce închide rulourile se gândește la palma din dimineața ceea. Inconștient duce mâna la obraz. Încearcă să-și amintească cât de mult a durut-o. Dar nu se deranjează prea tare. În curând va afla încă o dată. Urcă scara încet încercând să întârzie pe cât mai mult posibil momentul acelei descoperiri inevitabile. Ușa e deschisă. Pășește resemnată spre eșafod. Condamnată la ghilotină, cu puține șanse de grațiere, ea, moderna Robespierre în salopetă, își va pierde capul. Închide ușa. O palmă o lovește în plină față.

‒ Auu!

Mereu pe aceeași parte, se gândește netezindu-și obrazul.

‒ Du-te imediat la culcare, dar mai întâi să-i dai tatălui tău cheile de la Vespa.

Babi traversează coridorul. Claudio e acolo, lângă ușă. Babi îi dă brelocul Pallinei.

‒ Ce-i?

‒ De unde acest P?

Litera P din brelocul Pallinei atârnă în mâinile lui Claudio. Babi privește mirată câteva clipe, apoi, trezită de palma proaspăt primită, improvizează.

‒ Cum, tată, nu-ți amintești? E porecla pe care mi-ai dat-o tu! De mică mă strigai Puffina!

Claudio rămâne surprins o clipă, apoi zâmbește.

‒ Ah, e adevărat! Puffina. Nu-mi mai aminteam.

Se întoarce apoi serios.

‒ Acum du-te la culcare. Vom discuta mâine despre toată povestea asta. Nu-mi placi deloc, Babi!

Ușa de la dormitor se închide. Claudio și Raffaella, acum liniștiți, vorbesc despre fiica lor care până nu demult era cuminte și calmă, iar acum a devenit rebelă și nerecunoscătoare. Se întoarce după miezul nopții, participă la curse de motociclete și poza ei apare în toate ziarele. Ce-a pățit? Ce s-a întâmplat cu Puffina în ultimul timp?

În camera vecină, Babi se dezbracă și se strecoară în pat. Obrazul ei înroșit găsește o alinare proaspătă pe pernă. Rămâne așa, visătoare pentru un timp. I se pare că încă aude zgomotul valurilor și vântul care îi mângâie părul și apoi acel sărut, apăsat și tandru totodată. Se zvârcolește în pat. Se gândește la el în timp ce-și strecoară mâinile sub pernă visând că-l cuprinde. Printre cearșafurile netede niște firișoare de nisip o fac să zâmbească. În întunericul odăii se naște răspunsul pe care părinții ei l-au căutat atâta. Iată ce s-a întâmplat cu Puffina cea de altă dată. S-a îndrăgostit.