Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 15

Paolo, fratele lui Step, e în biroul său. Îmbrăcat elegant, stă așezat la o masă de scris nu mai puțin elegantă și se ocupă de afacerile domnului Forte, unul dintre cei mai importanți clienți ai societății financiare. Paolo a studiat la Bocconi. Licențiat cu diplomă s-a întors de la Milano și a găsit repede un post bun de jurist. Pentru că a absolvit o universitate de prestigiu. Dar, în realitate, tatăl său, care are multe relații, l-a recomandat. El a reușit să-și păstreze postul și să-și capete meritat respectul. E adevărat, totuși, că la acea societate financiară încă n-au concediat pe nimeni.

O secretară tânără într-o bluziță crem de mătase, poate un pic prea transparentă pentru lumea ceea de taxe și scutiri fiscale unde transparența nu prea e la ordinea zilei, intră în biroul lui Paolo.

‒ Domnule?

‒ Da, spuneți.

Paolo se distrage puțin pentru a se dedica sutienului secretarei și apoi ascultă ce are ea să spună.

‒ A venit fratele dumneavoastră cu un prieten. Să le permit?

Paolo n-are timp să inventeze o scuză. Step și Pollo dau buzna în oficiu.

‒ Desigur, permite-mi să intru. Sunt fratele lui, ce dracu! Avem același sânge, domnișoară. Împărțim totul, ați înțeles? Totul.

Step îi atinge brațul secretarei făcând aluzie la o eventuală, dar slabă posibilitate ca între ea și Paolo să mai fie ceva în afară de acte și apeluri telefonice.

‒ Deci, eu pot intra oricând, așa-i Pa'?

Paolo confirmă.

‒ Desigur.

Secretara se uită la Step, fiind obișnuită să aibă de-a face cu domni mai în vârstă, perfizi și la cravată, pe el îl tratează cu respect.

‒ Mă scuzați. Nu știam.

‒ Bine, de-acum vei ști.

Step îi zâmbește. Secretara se uită la brațul pe care i-l strânge Step.

‒ Pot pleca?

Paolo, cu toate că are ochelari noi, n-a observat nimic și-i permite să plece.

‒ Desigur că puteți pleca, domnișoară.

Rămași singuri, Pollo și Step se așază în fotoliile de piele vizavi de Paolo. Step chiar se destinde impertinent. Apoi se împinge cu picioarele.

‒ Ca să vezi, te pricepi la secretare.

Step se rotește cu tot cu fotoliu și se oprește în fața fratelui său.

‒ Spune drept, ți-ai tras-o cu ea? Sau ai făcut-o sau ai vrut, dar ea nu ți-a dat. În așa caz, poți s-o concediezi, ce-ți pasă?

Paolo îl privește șocat.

‒ Step, trebuie să-ți repet de fiecare dată același lucru? Când vii aici, chiar trebuie să înjuri, să faci scandal? Eu lucrez aici. Toată lumea mă cunoaște.

‒ Dar ce? Ce-am făcut? Sau Pollo a făcut ceva? Spune-i și tu că n-am făcut nimic.

Paolo suspină.

‒ În zadar vorbesc cu voi, numai îmi pierd timpul. Ca și aseară. Te-am rugat de mii de ori când vii târziu să nu faci gălăgie, ce folos? Mereu ridici un tămbălău.

‒ Nu, Pa', scuză-mă. Ieri m-am întors pentru că mi-era foame. Ce făceam? Mâncam. Mi-am pregătit un biftec.

Paolo schițează un zâmbet ironic.