Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 33

Frumoși, îmbrăcați în blugi, potriviți pentru un spot publicitar. Pe motocicleta de un albastru-întunecat ca noaptea se pierd în mulțime, râzând. Vorbesc despre toate și despre nimic zâmbindu-și unul altuia în oglindă. Ea aplecată peste spatele lui se lasă dusă așa, mângâiată de vânt și de acea nouă putere, a capitulării. Via Quattro Fontane. Piazza Santa Maria Maggiore. În colț la stânga un mic pub. Englezul de la ușă îl recunoaște pe Step. Îl lasă să treacă. Babi zâmbește. Cu el poate intra oriunde. E permisul ei. Permisul ei pentru fericire. E atât de fericită încât nu-și dă seama că a comandat o bere roșie, ea care o urăște până și pe cea blondă, atât de visătoare încât împarte cu el o farfurie de paste, uitând de orice dietă. Vorbele curg din ea ca un râu, îi spune despre toate fără a avea secrete. Îi pare inteligent și puternic, frumos și gingaș.
Este ea cea care n-a observat de la început, prostuță și oarbă, ea care l-a ofensat, aspră și răutăcioasă. Dar asta se iartă. I-a fost frică. Joacă darts. Ea aproape că nimerește în țintă. Se întoarce emoționată spre el:
‒ E deja un bun rezultat, nu?
El îi zâmbește. Îi face semn că da. Babi lansează înveselită altă săgeată, dar de-acum nu mai observă că a nimerit drept în centru.
E din nou răpită. Via Cavour. La Piramide. Testaccio. Cu toată viteza, savurând vântul proaspăt din acea noapte de sfârșit de aprilie. Step accelerează din ce în ce mai tare. Semaforul din intersecție luminează galben. Step nu se oprește. Dintr-odată aude zgomot de frâne. Cauciucuri care ard pe asfalt. Pietriș. Un Jaguar Sovereign vine din stânga în plină viteză, încearcă să frâneze. Step, surprins, rămâne înțepenit în intersecție. Motocicleta se oprește. Babi îl cuprinde strâns. În ochii ei speriați se văd farurile puternice ale mașinii care se apropie.
Botul panterei sălbatice se revoltă împotriva frânării violente. Mașina derapează. Babi închide ochii. Aude urletul motorului și ABS-ul perfect care ține sub control roțile, cauciucurile zgâriate de frâne. Apoi nimic. Deschide ochii. Jaguarul e acolo, la câțiva centimetri de motocicletă, nemișcat. Babi respiră ușurată și eliberează geaca lui Step din strânsoarea ei îngrozită.
Step, impasibil, îl privește pe șoferul mașinii.

‒ Unde te bagi, nemernicule?
Tipul, un bărbat sub treizeci și cinci de ani, cu părul des, cârlionțat, tuns perfect, lasă în jos geamul mașinii.

‒ Ce-ai zis, băiețașule?
Step zâmbește coborând de pe motocicletă. Cunoaște tipi din ăștia. Trebuie să aibă vreo femeie alături și nu vrea să arate prost. Se apropie de mașină. După geamul de sticlă vede picioare de femeie lângă el. Mâini frumoase încrucișate pe o poșetă neagră de seară, așezată pe o rochie elegantă. Caută să vadă fața femeii, dar îl încurcă lumina unui felinar, care se reflectă pe sticlă, ascunzând-o. Băiețaș. Să vezi acuși ce-o să-ți facă băiețașul. Step respectuos îi deschide portiera tipului.
‒ Ieși afară, dobitocule, ca să auzi mai bine.
Bărbatul de vreo treizeci și cinci de ani vrea să coboare. Step îl apucă de sacou și-l trage afară. Îl trântește de Jaguar. Pumnul lui Step se ridică gata să-l lovească.
‒ Step, nu!
E Babi. O vede în picioare lângă motocicletă. Privirea ei disprețuitoare și îngrijorată. Mâinile lăsate în jos.
‒ Nu face asta!
Step mai slăbește strânsoarea. Tipul profită imediat. Liber și laș îl lovește cu pumnul în față. Step se dă înapoi. Dar e numai o secundă. Surprins, își duce mâna la gură. Buza îi sângerează.
‒ Fiu de...
Step se aruncă asupra lui. Tipul ridică mâinile, apleacă în jos capul încercând să se acopere speriat. Step îl apucă de părul cârlionțat, îi apleacă mai jos capul ca să-i tragă cu genunchiul când, deodată, este lovit din nou. De data asta într-un alt mod, mai puternic, direct în inimă. O lovitură surdă. Un cuvânt simplu. Numele său.
‒ Stefano...
Femeia a coborât din mașină. Poșeta ei stă pe capotă, iar ea e acolo, în picioare, lângă el. Step o privește. Se uită la geantă, n-o cunoaște. Cine știe cine i-a dăruit-o. Ce gând ciudat. Lent, desface mâna. Tipul cârlionțat și norocos e liber. Step rămâne s-o privească în tăcere. E frumoasă ca întotdeauna. Un „ Salut" de-abia auzit iese de pe buzele ei. Tipul îl împinge dintr-o parte. Step se dă înapoi. Tipul urcă în Jaguar și pornește motorul.
‒ Haidem, mai repede.
Step și femeia se fixează pentru o ultimă clipă. Între ochii aceia atât de asemănători, o magie ciudată, o lungă poveste de dragoste și tristețe, suferință și trecut. Apoi ea urcă în mașină, frumoasă și elegantă, așa cum a apărut. Îl lasă acolo, pe stradă, cu buza sângerândă și inima zdrobită. Babi se apropie de el. Îngrijorată pentru acea singură rană pe care o poate vedea, îi atinge delicat buza. Step se mișcă din loc și urcă pe motocicletă în tăcere. Așteaptă ca ea să se așeze ca să pornească furios. Se repede înainte, apasă pe accelerator. Motocicleta țâșnește pe stradă, mărește viteza. Lungotevere.
Step zboară înainte, fără să se gândească. Lasă în urmă amintiri îndepărtate, accelerând. O sută treizeci, o sută patruzeci. Tot mai repede. Aerul rece îi bate în față și această proaspătă suferință pare să-i aducă alinare. O sută cincizeci, o sută șaizeci. Și mai repede. Trece ca o săgeată printre două mașini. Aproape că le atinge în timp ce ochii săi semiînchiși privesc altundeva. Imagini fericite cu femeia aceea îi umplu mintea confuză. O sută șaptezeci, o sută optzeci, un șanț și motocicleta aproape că zboară spre intersecție. La semafor tocmai s-a aprins roșu. Mașinile din stânga vuiesc, frânând după ce de-abia au pornit. Se supun acelei motociclete îndrăznețe, acelui bolid nocturn slab iluminat, periculos și rapid ca un proiectil de culoare albastră. O sută optzeci, două sute. Vântul șuieră. Marginile străzii se risipesc și se unesc iar undeva la centru. O altă intersecție. O lumină îndepărtată. Verdele dispare. Vine galben. Step apasă butonul mic din stânga. Claxonul lui se ridică în noapte. Ca urletul unui animal rănit care merge în întâmpinarea morții, ca sirena unei ambulanțe, sfâșietor ca și strigătul rănitului pe care îl duce. Semaforul se schimbă din nou. Roșu.
Babi începe să-l lovească în spate cu pumnii.
‒ Oprește-te, oprește-te.
La intersecție mașinile pornesc. Un zid de metal din cărămizi scumpe și colorate se înalță vuind înaintea lor.
‒ Oprește-te!
Acel ultim strigăt, acea rechemare la viață. Step se pare că se trezește brusc. Mânerul accelerației eliberat se întoarce la zero. Motorul treptat amuțește. A patra, a treia, a doua. Step strânge tare frâna de oțel, aproape îndoind-o. Motocicleta tremură frânând, în timp ce rotațiile scad repede. Roțile lasă două urme drepte și adânci pe asfalt. Un miros de ars iese din pistoanele fumegânde. Mașinile se opresc liniștite la câțiva centimetri de roata din față a motocicletei. Nimeni n-a observat nimic. Doar atunci Step își amintește de ea, de Babi. A coborât. O vede acolo, rezemată de un zid de la marginea drumului.

Sughițuri înăbușite îi ies din piept, nereținute ca și lacrimile care îi brăzdează fața palidă. Step nu știe ce să facă. Stă locului în fața ei cu brațele desfăcute, i-i frică s-o atingă, îl îngrozește gândul că sughițurile acelea nervoase s-ar putea transforma în hohote de plâns. Oricum încearcă. Dar reacția este neașteptată. Babi îl împinge cu mâinile, cuvintele ei ies, aproape strigând, întrerupte de plâns.
‒ De ce? De ce-ai făcut asta? Ești nebun? Chiar era numaidecât să mergi așa?
Step nu știe ce să-i răspundă. Se uită în ochii aceia albaștri și mari, scăldați de lacrimi.
Cum poate să-i explice? Cum să-i spună ce are pe suflet? Inima i se strânge de durere. Babi îl privește. Ochii ei umezi, suferinzi și întrebători, caută în el un răspuns. Step clatină din cap. Nu pot, pare să repete în sinea lui. Nu pot. Babi își trage nasul și, prinzând la putere, îl atacă din nou.
‒ Cine era femeia aceea? De ce te-ai schimbat așa brusc? Step, trebuie să-mi spui. Ce-a fost între voi?
Acea ultimă frază, acea mare eroare, acel echivoc imposibil pare să-l lovească din plin. Și atunci apărarea lui se risipește. Gărzile lui constante și puternice, antrenate în tăcere zi după zi, în acea clipă cad jos. Inima își recapătă ritmul liniștit. Îi zâmbește fetei naive.
‒ Vrei să știi cine-i femeia ceea?
Babi încuviințează.
‒ E mama mea.