Trei metri deasupra cerului - Federico Moccia

Capitolul 37

Babi nici nu reușește să urce scările că Pallina o ajunge din urmă.

‒ Hei, cum a fost? Ai dispărut...

‒ Bine, am fost la Ansedonia.

‒ Până la faleză?

Babi dă din cap.

‒ Și ai făcut-o?

‒ Pallina!

‒ Bine, scuze, v-ați dus pân-acolo și ați coborât pe plajă, nu?

‒ Da.

‒ Și n-ați făcut nimic?

‒ Ne-am sărutat.

‒ Iu-huuu. Ei, Hai! Să mori nu alta, te-ai giugiulit cu cel mai tare macho din oraș.

Dar își dă seama că Babi e cam indispusă.

‒ Ai pățit ceva?

‒ Nimic.

‒ Hai, nu amăgi, spune care-i problema? Hai! Mărturisește-i celei mai vechi și înțelepte prietene, adică mie. Ați făcut-o, adevărat?

‒ Nuuuuu! Ne-am sărutat numai și a fost foarte frumos. Dar...

‒ Dar...?

‒ Dar nu știu cum am rămas.

Pallina o privește perplexă.

‒ A încercat să...

Pallina îi arată prin semne, destul de elocvent.

Babi clatină din cap îmbufnată.

‒ Nu.

‒ Atunci e într-adevăr problematic.

‒ De ce?

‒ Interesul care-i?

‒ Adică?

‒ De obicei, le încearcă pe toate din prima seară.

‒ Ah, mulțumesc, ești încurajatoare.

‒ Vrei adevărul, nu? Ei bine, scuze, trebuie să fii fericită. Nu-ți face griji, dacă e numai problema ta, trebuie să aștepți a doua seară, ai să vezi!

Babi o îmbrâncește.

‒ Ce prostie... Apropo, Pallina, ți-au sechestrat Vespa...

‒ Vespa mea?

Pallina își schimbă expresia feței:

‒ Cine?

‒ Ai mei.

‒ Raffaella cea simpatică. Într-o zi va trebui să-i țin un discurs. Știi că alaltăseară s-a dat la mine?

‒ Mama mea? La tine?

‒ La mine. M-a sărutat în timp ce dormeam în patul tău, a crezut că ești tu!

‒ Jură-te!

‒ Da!

‒ Închipuie-ți, tata mi-a luat brelocul tău crezând că-i al meu.

‒ Și n-a observat litera P?

‒ Da! I-am zis că de mică îmi spunea mereu Puffina.

‒ Și te-a crezut?

‒ Păi și acum îmi zice așa.

‒ Păcat! E de treabă tatăl tău, doar că-i puțin cam mârlan.

Intră în clasă. Una e blondă și înaltă, cealaltă brunetă și micuță. Frumoasă și pregătită de lecții e prima, caraghioasă și nu prea deșteaptă a doua, dar au ceva important în comun: prietenia lor. Mai târziu Babi stă acolo, visătoare, se uită țintă la tablă, fără să vadă ce scrie pe ea și fără să audă ce spune profesoara. Se gândește la el, oare ce face în acel moment? Se întreabă dacă el se gândește la ea? Încearcă să și-l imagineze, zâmbește înduioșată, apoi neliniștită, până la urmă pofticioasă. Ar mai putea fi ceva. Uneori e tandru și dulce, apoi brusc devine sălbatic și violent. Suspină și se uită la tablă. Ecuația ceea e mult mai simplu de rezolvat.

Step s-a sculat nu demult. Se bagă sub duș și se lasă netezit de jetul puternic. Se sprijină cu mâinile de peretele ud, în timp ce apa îi curge pe spate, apoi ridică pe rând picioarele, mai întâi dreptul, pe urmă stângul. În timp ce apa îi alunecă pe față, se gândește la ochii albaștri ai lui Babi. Sunt mari, curați și profunzi. Zâmbește și ținând ochii închiși îi vede perfect. E acolo, inocentă și senină în fața lui, cu părul sălbatic în vânt și cu nasul drept. Vede privirea ceea hotărâtă, plină de caracter. Ștergându-se, se gândește la tot ce și-au vorbit, la ce i-a povestit. Ea, aproape o necunoscută, unica ascultătoare a vechii lui suferințe, a iubirii lui disprețuitoare, a tristeții. Se întreabă dacă-i nebun. Ei, și? Luând dejunul se gândește la familia lui Babi. La sora ei. La tatăl ei destul de simpatic. La mama ei cu caracter dur și hotărât, cu trăsături asemănătoare cu ale lui Babi, puțin șterse din cauza vârstei. Oare și ea va deveni la fel într-o zi? Mamele uneori nu sunt altceva decât proiecția viitoare a fetei cu care ne distrăm azi. Își amintește de o mamă care arăta mai bine decât fiica ei. Termină de băut cafeaua zâmbind. Sună cineva la ușă. Maria deschide. E Pollo. Aruncă punga obișnuită pe masă, sendvișurile cu somon.

‒ Hai, spune-mi ce-ai făcut? I-ai tras-o sau nu? Nici să-ți treacă prin cap. Ea cu așa caracter, când o să-ți dea? Niciodată! Pe unde naiba ați fost? V-am căutat peste tot. Vai, nu știi de ce-i în stare Madda. E plină de venin. Dac-o prinde, o omoară.

Lui Step îi piere veselia. La Maddalena într-adevăr nu s-a gândit. Nu s-a gândit la nimic în acea seară. Dar nici acum nu vrea să se gândească. În fond, nu și-au promis nimic unul altuia.

‒ Ține.

Pollo scoate din buzunar o foiță albă împăturită și i-o aruncă.

‒ E numărul ei de telefon.

Step o prinde din zbor.

‒ L-am căpătat ieri de la Pallina, știam că azi ai să mi-l ceri...

Step o pune în buzunar și se duce dincolo. Pollo îl urmează.

‒ Hai, Step, ce naiba, nu-mi spui nimic? Ai dat-o jos sau nu?

‒ Pollo, de ce mereu îmi pui asemenea întrebări? Doar știi că eu sunt un gentleman.

Pollo se aruncă pe pat, prăpădindu-se de râs.

‒ Un gentleman... tu? Să mori nu alta. Ce mi-i dat să aud. Puiul de cățea... un gentleman.

Step se uită la el clătinând din cap, dar în timp ce se îmbracă în blugi, izbucnește și el în râs. De câte ori n-a fost deloc un gentleman! Și în acel moment se gândește că i-ar plăcea să aibă ce-i povesti prietenului.