Dragoste fără sfârșit! (Finalizată)

Capitolul 16 Fericire.

I-a luat cam mai mult de două luni lui David să îşi revină după acest incident, însă munca, călătoriile şi prietenii la care a revenit cerându-şi iertare l-au ajutat să îşi revină complet.

Dornici de puţină relaxare şi deconectare de grijile cotidiene, gaşca de prieteni au hotărât să meargă pentru un weekend prelungit la munte. Au închiriat o cabană, s-au urcat în maşini şi au plecat la distracţie.

- Dar unde este David? Nici de această dată nu vine cu noi, întrebă Cristy indignată.

- Ba da, vine, îi luă apărarea George. A avut o întâlnire de afaceri la Bucureşti şi vine direct la cabană.

- Super! Va fi o distracţie pe cinste, spun fetele în cor. Şi de această dată vom fi toţi!

Atunci când David a ajuns la destinaţie, ceilalţi se cazase deja. O parte din ei jucau volei pe un teren improvizat. Câteva fete s-au aşezat confortabil în cele două leagăne discutând ca între fete. David le salută pe fete şi îi îmbrățișă prietenește pe băieţi.

- Joci volei?, întrebă George.

- Poate mai târziu. Merg să îmi pun bagajul şi să mă schimb în ceva mai comod. Liviu cu familia a ajuns?

- Nu, răspunse Ankita. Mi-au lăsat un mesaj şi mi-au spus că a intervenit ceva şi că vor ajunge înainte de cină.

- Ok. Merg sus, ne vedem mai târziu.

Se întoarse după vre-o 20 de minute. Îmbrăcat lejer în pantaloni scurți şi cu un tricou care îi punea în evidenţă trupul bine lucrat. Erau rare momentele în care putea fi văzut îmbrăcat astfel pentru că de obicei era îmbrăcat la patru ace sau într-un stil mai oficial. Se apropie de grupul de fete şi schimbă câteva cuvinte cu ele urmărind meciul de volei unde spiritul de competiție se înfierbântase mai rău decât soarele de vară.

- Ankita, ţine-o tot aşa! Încă două serve ca aceasta şi suntem învingători, spuse George entuziasmat.

- Mai vedem noi, spuse Bogdan, iubitul Mariei din echipa adversă.

Ankita ridică mingea şi o trimise în terenul advers. Deşi serva nu fusese prea puternică, totuşi fu trimisă în puncul slab al adversarilor. Mingea fu preluată şi acum fiecare echipă se lupta pentru golul dorit. David alergă într-un suflet la marginea terenului de volei.

- Ankita, poţi veni pentru o clipă?

- NU, îi urlă George. Nu vezi că jucăm. Ai răbdare, doar nu arde.

- Ba arde! Doar o clipă, insistă acesta din urmă.

- Nu!, fu răspunsul întregii echipe. Gol!!!, echipa lui George câştigase punctul.

- Mai avem un punct şi gata!

- Maria, te rog să joci în locul meu, spuse Ankita şi părăsi terenul de joc spre nemulțumirea echipei.

      Nerăbdător David o luă pe Ankita de mână şi o trase un pic mai departe de grupul nemulțumit că le stricase jocul şi că îi lăsase fără un jucător bun.

- Este ceea ce cred eu?, o întrebă el căutând să vadă un răspuns pozitiv în privirea ei. Ea îi zâmbi încercând să pară enigmatică.

- Ce crezi tu?

- Este ceea ce cred eu?, repetă el.

- Despre ce vorbești?, îl chinui ea conștientă fiind despre ce vorbea.