Ankita este o femeie care deși este frumoasă, totuși este singură. Deși este înconjurată de prieteni pare a fi atât de tristă. Viața ei este învăluită în mister și oricât ai încerca să afli ceva, nu te alegi decât cu noi enigme, noi întrebări fără r...
Era o seară liniștită, iar apartamentul celor două prietene era cufundat într-o tăcere totală. Maria era așezată la masa din bucătărie savurând dintr-o cană de ciocolată caldă și bucurându-se de lectura unei cărți bune. Ankita stătea pe patul din camera ei înconjurată fiind de o mulțime cărți, mape, hărți și având laptopul deschis. Se pregătea de o nouă instruire la care era invitată.
Deodată sonerii rupse tăcerea de care se bucurau ambele fete.
- Deschid eu, spuse Maria știind că Ankita avea nevoie de liniște totală și nici o distragere. Se îndreptă acum spre ușă pentru a deschide. Ankita însă nu se mișcase, își continua nestingherită studiul fiind convinsă că prietena ei se va descurca cu oricine ar fi.
- Ancheta, e pentru tine, strigă aceasta ținând ușa de la intrare deschisă. Intră, se adresă apoi oaspetelui.
Ankita se ridică din pat și se grăbi spre ușa de la intrare. Nu aștepta pe nimeni, cine putea să fie?
- David, tu aici?
Surprinderea era evidentă pe chipul Ankitei. El nu venise niciodată neinvitat sau cel puțin fără să anunțe în casa ei. Ochii lui însă se oprise asupra celei pe care venise să o viziteze. Îmbrăcată într-un tricou gri, mult prea mare ca să fie al el, pe semne fusese tricoul lui Andy. Cu o pereche de pantaloni scurți mov care abia se vedeau de sub tricou și cu părul strâns într-un coc dezordonat. Nu o mai văzuse îmbrăcată așa și nu credea vre-o dată ca ea ar purta asemenea vestimentație. Dar nu putea să nu recunoască că îi plăcea ceea ce vedea.
- Intră, îl trezi din visare vocea Ankitei.
- Ankita trebuie să vorbim, e urgent.
- Mergi în camera mea că revin într-un minut.
Maria se retrase în bucătărie reluându-și liniștită activitatea. David merse în dormitorul indicat așezându-se pe un scaun. După câteva clipe de așteptare, Ankita intră în cameră. Își luase un capot care o acoperea acum mult mai mult decât acum câteva clipe.
- David, ce discuție atât de urgentă te-a făcut să vii până aici?
- Scuze că am venit așa ne-anunțat.
- Nu e nimic, doar că mi s-a părut ciudat, în fine, spune-mi ce este așa urgent.
- Ankita, nu știu cum să îți spun. Știi că o iubesc mult pe Veronica.
- Da, știu și vă stă bine împreună.
- Ne vom căsători luna viitoare.
- Felicitări! Mă bucur atât de mut pentru voi! Dar tu ce ai? Nu pari prea încântat, e vre-o problemă?
- Ne-am certat cu Veronica.
- Și care ar fi motivul certei, dacă nu sunt indiscretă?
- Tu!
- Poftim? Eu? De ce?
- Pe Veronica o deranjează prietenia mea cu tine. Nu îl place atunci când amintesc despre tine. Vrea să îi promit că nu voi mai vorbi despre tine niciodată și că nu ne vom mai vedea. Dar eu nu vreau să fac lucrul acesta și nu știu cum să o fac să înțeleagă ca suntem doar amici, nimic mai mult.
David își puse coatele pe genunchi și își puse fața între palmele-i mari. Liniștea se așternu în cameră, iar această liniște îi sfâșia sufletul. Cum poate face o alegere între cele două. Și-ar fi dorit ca Veronica să se împrietenească cu Ankita și cu întreg grupul lui de prieteni. Acum s-ar putea să fie nevoit să nu se vadă nici cu ceilalți pentru că de obicei ea este prezentă acolo.
- David, ascultă-mă: vreau să mergi și să îi faci acea promisiune Veronicăi.
- Dar suntem prieteni, spuse el privind-o bulversat, nu pot să fac asta.
- David, prietenii vin și pleacă, dar partenerul de viață și familia vor rămâne mereu parte din viața ta. Scopul tău principal acum este fericirea Veronicăi, iar dacă asta o face pe ea fericită, atunci ar trebui să o faci.
- Dar Ankita....
- Ascută David, să nu crezi că eu mă voi supăra sau ceva de genul. Tu pentru mine vei rămâne unul dintre prieteni, chiar dacă nu ne vom vedea sau vorbi. Iar dacă vre-o dată vei avea nevoie de mine, eu voi fi aici. Nu te întrista, va trece timpul și îți vei face noi prieteni. Prieteni comuni ai tăi și a Veronicăi și totul va fi bine.
- Dar gașca noastră?
- Nu te deranja, îi voi face eu să înțeleagă. Acum zâmbește, fugi și o fă fericită pe cea care ți-a furat inima! Și vă spun de pe acum: casă de piatră și multă fericire!
David se ridică considerând că este momentul să plece. Era mulțumit de faptul ca Ankita îi găsise o soluție la problema lui, deși nu era total de acord cu ea. Acum nu vedea o altă soluție și trebuia să îi dea dreptate prietenei lui pe care urma să nu o mai vadă: „Prietenii vin și pleacă, dar partenerul de viață și familia rămân!" Își lua la revedere de la ambele prietene cu inima tristă și merse la Veronica pentru a-i face promisiunea pe care își dorea să o audă de atâta timp.
Întrebare: Cum ați proceda voi în locul Ankitei?
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
