Capitolul 15 Unde este David?

1.1K 79 2
                                    

Era o zi frumoasă de vară. Ankita şi Maria invitase pe George şi Delia la ei pentru cină. Aceştia au venit cu o prăjitură la cafea. Cei patru se bucurau ca de fiecare dată să fie împreună să discute despre totul şi despre nimic.

- Ankita, astăzi este nunta lui David şi Veronica, spuse George savurând din cafeaua fierbinte.

- Da, ştiu, răspunse scurt Ankita.

- Ştii?, fu mirată Delia. Dar de unde că din câte ştim, tu şi David nu vorbiţi?

- Nu, nu vorbim! M-a sunat mama lui David acum o săptămână şi mi-a spus. Cred că sunt în culmea fericirii acum. Mă bucur pentru ei, o merită!

- Apropo de nuntă, schimbă Maria subiectul, Ankita povestește-le discuţia despre măritat avută cu gemenele.

- Odată, spuse Ankita zâmbind amuzată, după ce ne-am întors de la o nuntă la care fusesem cu gemenele şi Andy, Aida mi-a vorbit pe un ton foarte serios:

- „ Mami eu când voi fi mare mă voi căsători cu Tati!

Nu poţi, o întrerupse Alice,

- De ce?

- Pentru că mă voi căsători eu cu el!, replică Alice. Atunci Andy le-a luat în braţe şi le-a spus:

- Prinţesele Tatii. Nici una dintre voi nu poate să se căsătorească cu mine.

- De ce?, au întrebat ele supărate.

- Pentru că eu sunt deja căsătorit cu Mami. Şi atunci amândouă.... „

Istorisirea a fost întreruptă de un apel pe telefonul Ankitei. Acesta se scuză şi merse în camera ei pentru a răspunde.

- Alo?!

- Alo Ankita, nu ştii unde este David?

- Doamnă Solomon, vă rog să vă calmaţi pentru că nu înţeleg nimic. Cum adică unde este David, astăzi doar e nunta lui trebuie să fie la petrecere nu?

- Nu, Ankita, nu este nici o petrecere. Sunt disperată!

- Doamnă vă rog să vă calmaţi şi să îmi explicaţi ce se întâmplă că nu înţeleg nimic.

- Veronica nu a venit la nuntă. A trimis un bodyguard să ne anunţe, când deja eram la biserică. A transmis că nu va fi nici o nuntă şi că de fapt nu îl iubeşte pe David, ci a vrut să se răzbune pentru că acum trei ani acesta a refuzat un contract de colaborare cu tatăl ei.

- Cum aşa, am crezut că este îndrăgostită.

- Şi noi am crezut la fel, dar se pare că a fost doar o bună actriţă.

- Şi acum?

- Nu ştiu. Când a aflat David s-a urcat în maşină şi a plecat.

- Dar nu e la el acasă?

- Nu e. L-am căutat la el, la noi acasă, la rude. L-am sunat, dar nu răspunde. Am crezut că a venit la tine. Se înnoptează şi mi-e frică că ceva rău s-ar putea întâmpla.

- Doamnă păstraţi-vă calmul, încerc eu să îl găsesc. Vă anunţ dacă îl găsesc.

- Te rog din suflet Ankita, spuse doamna Solomon printre lacrimi.

Ankita îşi luă geanta şi cheile de la apartament. Sună repede la un taxi, apoi merse în bucătărie pentru a-i anunţa pe ceilalţi că pleacă.

- Dar unde pleci?

- Trebuie să îl găsesc pe David, a fost părăsit la altar.

- Cum adică?

- Vă spun mai multe detalii când mă întorc.

- Dar cum în vei căuta?, o întrebă George.

- Am chemat un taxi, cred că ştiu unde este sau cel puţin aşa sper.

- Ai grijă de tine!

Ankita se grăbi afară. Se urcă în taxi şi îi spuse şoferului unde dorea să ajungă. Spera să îl găsească acolo, la locul lui preferat. Locul în care se retrăgea de obicei atunci când era trist. Era nerăbdătoare să ajungă mai repede. Nu ştia dacă îl va găsi sau în ce stare îl va găsi. Ajunsă la destinaţie observă maşina lui parcată. Plăti şi spuse şoferului să nu o aştepte. Merse întâi şi aruncă o privire în maşină. Era goală şi închisă. Apoi se îndreptă spre locul unde era instalată banca. Banca era goală. Se temea de starea în care putea fi. Ajungând lângă bancă îl zări aşezat pe iarbă cu capul prins între mâini privind în gol. Se aşeză uşor lângă el fără a spune nimic. Scrise un mesaj scurt mamei lui spunându-i că la găsit şi că este bine. Apoi puse telefonul pe iarbă şi îşi puse mâna pe umărul lui. El tresări şi îşi întoarse privirea pentru a vedea cine este lângă el. Îşi ascunse faţa între mâini şi rămase aşa preţ de câteva minute. În tăcerea adâncă doar respiraţia lui grea indica suferinţa prin care trecea.

- Am fost un prost, rupse el tăcerea la un moment dat. Am crezut că mă iubeşte şi că voi fi fericit alături de ea, spuse el cu vocea stinsă. Totul pentru răzbunare?!

- Fii tare David, trebuie să te aduni şi să treci peste aceasta. Îmi imaginez că doare enorm dar nu merită să suferi.

- Sunt distrus. M-am îndrăgostit ca un nebun. Nu ştiu ce să fac să plâng sau să îmi trag palme.

- Nici una nici alta. Ştiu că te doare dar trebuie să vezi partea bună a lucrurilor.

- Partea bună?, o privi el încurcat.

- Mai bine o nuntă anulată, decât un divorţ.

- Cred că ai dreptate aici, încuviinţă el. Dar tu cum de eşti aici? De unde ştii?

- Mama ta m-a sunat. Şi cred că ar fi bine să mergi la ei acasă. Ştiu că suferi, dar gândeşte-te şi la ei. Sunt îngrijoraţi. Mama ta plângea când m-a sunat.

- Nu m-am gândit la ea. Am plecat de pe la 12:00, cred că este tare îngrijorată.

- Unde ţi-e telefonul?

- Eram mult prea supărat şi l-am lăsat în maşină. Ankita, îţi mulţumesc că deşi eu m-am purtat ca un nemernic, ca un laş, tu ai continuat să îmi fii prietenă adevărată la nevoie.

- Nu vorbi aşa David. Pentru asta sunt prietenii.

- Hai să te duc acasă şi să merg şi eu la ai mei, spuse el și merse împreună spre mașină.


Este un capitol mai mic, dar sper că v-a plăcut! Vă așteptați la așa ceva? Ce credeți că va urma?

Este un capitol mai mic, dar sper că v-a plăcut! Vă așteptați la așa ceva? Ce credeți că va urma?

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dragoste fără sfârșit! (Finalizată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum