Dragoste fără sfârșit! (Finalizată)

Capitolul 4 Prietenele.

Acest capitol îl dedic în totalitate fostelor mele colege de facultate/colegiu. "Fetelor vă mulțumesc pentru prietenia durabilă, dar și pentru inspirația acestui capitol (știți voi despre ce vorbesc!:)"

După ce a vorbit cu doctorul Ankita a părăsit în grabă spitalul. Era mulțumită că totul se terminase cu bine. Reușise să facă un lucru bun pentru acel om. Spera acum ca mama lui să ajungă cât mai curând așa cum promise doctorului, dar dacă se gândea mai bine nu era de acum problema ei. Doctorul o asigurase că viața lui este în afara oricărui pericol. Luă transportul public până la birou. Avea de dat niște explicații prietenei sale care nu mai puteau fi amânate. Urcă în grabă scările salutând câțiva colegi, apoi bătu ușor în geamul de la biroul lui Cristy și îi făcu semn să vină la ea în birou.

- Ankita, de ce ai fost la spital? Ești bine, întreabă prietena ei vizibil îngrijorată.

- Cristy, sunt bine, calmează-te, spune Ankita așezându-și geanta pe fotoliul din biroul ei în timp ce încerca să își tragă sufletul. Ce zi grea! De ce m-ai sunat într-una?

- Mereu ai fost prima la birou, nu mi-ai spus ieri că vrei să pleci undeva și am presupus că s-a întâmplat ceva. Trebuia să fie ceva foarte serios întrucât tu nu ai venit la timp și nici nu ai informat pe nimeni.

- Cristy, respiră! Du-te și fă câte o cafea și când te întorci îți povestesc totul, spuse Ankita îndreptându-se spre baie. Se uită în oglină. Câteva ore în stresul spitalului au făcut-o să arate grăaznic. Mă întreb cum rezistă cei care își petrec o mare parte din viață prin spitale? E groaznic! Își spăla fața și își refăcu machiajul apoi se întoarse în birou unde o aștepta colega ei extrem de curioasă și îngrijorată totodată.

- Cafea!, exclamă încântată Ankita intrând în bucătăria biroului. Își ia cafeaua și se așează pe unul dintre scaune inspirând adânc și bucurându-se de savoarea cafelei.

- Ciocolată?, întreabă Cristy întinzându-i o farfurie în care era ruptă în bucăți mici o ciocolată neagră, preferata celor două prietene.

- Mulțumesc, spuse Ankita luând doua bucăți.

- Deci, povestește!, spuse Cristy acomodându-se în fotoliu gata să asculte fiecare detaliu.

- Deci: am ieșit dimineață și mă gândeam că dacă fac astăzi tot ce am pe listă mă voi răsfăța cu o mică vacanță în weekend. Dar pe drum...și Ankita continuă prin a povesti în detaliu cum l-a găsit pe acel bărbat, în ce stare era el, cum l-a dus la spital și toate celelalte detalii până a ajuns la birou. Cele două fete erau prietene foarte apropiate și obișnuiau să își spună totul. Erau mereu împreună la birou, dar și în grupul de prieteni.

- Tu ești nebună! Atâțea bani? 285 euro! Pentru ce? Pentru un străin? Și vacanță ta?

- Nu mai poate fi vorba de o vacanță. Și în plus nu mi-am făcut ce am planificat și uite cât este ora. Mâine voi lucra peste program pentru a recupera, fiindcă astăzi nu mai sunt în stare să mai fac mare lucru. Voi încerca să fac ceea ce nu solicită o concentrare prea mare.

- Ești ciudată, Ankita, spuse Cristy dând din cap.

- Știam, nu este o noutate pentru mine, spuse Ankita zâmbind, și cred că și tu ar fi trebuit să știi asta până acum. Hai să ne întoarcem la lucru!

.........câteva săptămâni mai târziu.

- Hei Ankita, ce faci vii?, întreabă o fostă colegă de facultate de la celălalt capăt al firului.

- Să vin? Unde și de ce?, întreaba Ankita nedumerită.

- Așa și am zis că nu ai citit. Intră pe Facebook și citește! Hai pa, mai vorbim pe chat.