Her name is Nadia ( FINALIZATĂ )

Prietenii și necazuri

După ce se distraseră, râseră copios și se și amețiră puțin, Nadia decise că era timpul să o șteargă acasă. Făcu schimb de numere de telefon cu Sebi și își culese prietena încinsă de pe băiatul, ce, probabil nu mai avea aer.

Ajunseră acasă pe la 3 și Nadia se duse direct în camera Clarissei pentru a-i oferi un pupic după care se îndreptă spre camera ei, zâmbind copilărește. Sebastian mai avea efectul ăsta asupra ei câteodată.

Dimineața își scoase colții și o trezi pe Nadia în miezul zilei cu ajutorul soarelui mândru. Aceasta coborâ alene din pat și porni spre dus însă îi sună telefonul în același timp în care mama ei intră în cameră.

Tânăra îi făcu semn că durează doar două minute așa că Alexandra se întoarse pe călcâie și porni la bucătărie pentru a pune masa.

— Alo?

— Bună dimineața, rază de soare. Te-ai trezit?

Nadia chicoti ca o adolescentă și își mușcă ușor buza sperând să nu fie auzită de mama ei. Era și ea conștientă că se purta prostește.

— Bună și ție, dragule. Am, literalmente 2 minute de când am deschis ochii.

— Hmm, știam eu. Eu am o foame de lup și mă gândeam să mâncăm ceva împreună ce spui?

— Mmm, nu, mama a gătit și mai avem încă multe de povestit. Ce spui dacă luăm cina împreună?

— Mhm, nemulțumitor, dar e mai bun decât nimic. Lasă-mi adresa și te iau la 8?

— Perfect. Ne vedem atunci.

Nadia închise telefonul și îl aruncă pe pat pentru a o zbughi la duș. Imediat ce termină, trase pe ea o pereche de blugi comozi și o bluză subțire.

— Bună, mama.

— Bună, scumpo, iartă-mă dacă am deranjat.

— Aa, nu nimic. Stai liniștită. Ce ai gătit bun?

— Clătite și cornulețe, perfecte pentru ceai sau cafea, depinde ce preferi. Am trezit-o și pe Sarah dar m-am înțeles cam greu cu ea.

Nadia își privi mama sceptică și își înăbuși râsul ce o gâdila pe gât.

— Ok, mă duc să văd ce face Clary, a mâncat?

— Ea și-a servit micul dejun când s-a trezit. Eu trebuie să plec scumpo, nici măcar nu știu ce-i voi spune tatălui tău, care a sunat deja de trei ori, dar asta e.

— Ah, mama. Îmi pare așa rău că te pun în situații neplăcute.. promit că.. promit că o să adun tot curajul de care am nevoie și voi veni și eu cu tine într-o zi.

Alexandra își privi fiica cu tristețe. Știa cât de mult sufereau amândoi, unul după altul și mai știa și cât suferise ea de dorul copilului său.
Aceasta o îmbrățișă încă o dată și porni grăbită spre ieșire.

La vila domnilor Simonescu, liniștea ce domnea în casa mult prea mare pentru cei doi, era apăsătoare și deprimantă.

Domnul Andrei se trezi dis de dimineață, nu din lipsa somnului, ci din cauza gândurilor ce îl năpădiseră.

Nu mai exista dubiu. Știa, și putea băga mâna în foc că Alexandra își petrecea timpul cu Nadia. Acum ceea ce îl rodea pe el, era faptul că nu știa cum să reacționeze, dacă să se supere sau nu pe soția lui.

Ușa se deschise cu un clinchet și capul bătrânului se întoarse instantaneu spre ea. Alexandra intra rușinată pentru că, oricât de mult s-ar fi strofocat pe drumul înspre casă, nu găsise nimic plauzibil pentru soțul ei. Nimic mai bun decât adevărul.