Mai e ceva?

Capitolul 16 - Planuri de sărbători

         — Cât de mult aş vrea să fi uitat şi eu, murmur.

         Dan se întoarce spre mine şi, după ce îmi aruncă o privire îndurerată, îşi lasă ochii în jos, apoi îi îndreaptă din nou înainte, ca şi cum ar fi văzut ceva în noapte care îl fascina şi-l încuraja să vorbească.

       — Ajută cu ceva dacă îţi spun că regret, regret profund ce s-a întâmplat atunci? Niciodată nu am forţat o femeie să se culce cu mine, cu atât mai puţin pe tine care aveai nevoie de protecţie atunci şi veniseşi cu mine atât de încrezătoare.

        Mâinile lui sunt atât de încleştate pe volan încât venele i se reliefează pe sub pielea prea întinsă. Probabil că spune adevărul, nu îl cunosc atât de bine încât să ştiu cât de bine sau nu joacă teatru. Să-i spun că regretele lui nu mă ajută prea mult? Să-i spun cum mă simt de fiecare dată când îl văd? Ce rost mai are, lucrurile acelea au fost deja comise şi ele nu vor mai putea fi vreodată reparate. Acum îmi cerşeşte clemenţă... Nu i-o voi da, m-a rănit prea rău. Chiar şi în seara aceasta, faza cu medalionul a întrecut orice limite. Nu pot uita vreodată chipul plin de mândrie al mamei mele când mi-a dăruit mica bijuterie, unica bijuterie a familiei sale care se transmitea de la o femeie la alta. Am fost atât de... proastă, încât am pierdut-o, odată cu respectul de sine, în patul unui bărbat pe care l-am cunoscut atât de puţin, dar de care eram atât de îndrăgostită. S-a întrerupt la mine acel ritual care ne lega, ca un fir, pe noi, femeile din această familie, chiar dacă făceam parte din generaţii diferite. Furia şi durerea îmi întunecă bruma de raţiune pe care o mai păstrasem şi izbucnesc într-un şuvoi de vorbe pe care nu-l mai pot opri.

        — Pandantivul acela... ştiu, nu părea ceva preţios, dar pentru mine era. Aparţinuse femeilor din familia mea şi ajunsese la mine pentru că mama mea a considerat că-l merit. Ochii lui Dan se întunecă pe măsură ce vorbesc, dar nu abandonează contactul cu mine. Ce mult s-a înşelat — hohotesc — nu am fost capabilă să am grijă de el de a ajuns încurcat în cearceafurile tale, apoi la gâtul unei femei necunoscute. Probabil nu ar fi trebuit să ajungă niciodată la mine.

        — Nu spune asta, te rog! aud vocea chinuită a lui Dan. Sigur acum îi pare rău, dar este prea târziu! Ţi-l voi aduce înapoi, promit! 

         Îşi întoarce din nou ochii spre siluetele fantomatice ale copacilor de la marginea drumului. Este atent şi concentrat de parcă ar vrea să-i redea ulterior într-un desen minuţios elaborat.

       — Când ţi-am spus că nu-l mai vreau, nu am glumit. Prefer să-l ştiu pierdut decât să mă uit la el şi să-mi amintesc ce s-a întâmplat de-atunci şi până acum. Cum moștenirea familiei mele a împodobit gâtul altei femei. Cuvintele mele îl izbesc pe Dan şi deschide de câteva ori gura să mai spună ceva, dar nu reuşeşte. Acum, te rog să mă duci înapoi! îi cer din nou. Prietenii mei sigur sunt îngrijoraţi, spun după o scurtă tăcere, timp în care mi-am deschis telefonul şi am observat că am mai mult de cincisprezece apeluri pierdute. Cele mai multe sunt de la Radu, iar altele sunt de la Diana şi Marius. Tastez rapid un mesaj şi le spun că ajung în aproape douăzeci de minute.

         Dan nu mai scoate niciun cuvânt şi porneşte maşina. Păstrează tăcerea, dar liniştea nu pare să ne deranjeze pe niciunul. Nu ştiu la ce se gândeşte acum Dan, dar eu am mintea golită. Este pur şi simplu un vid apăsător şi singurul simţ care îmi funcţionează acum este vederea. Înregistrez absentă imaginile din oraşul luminat de lămpile stradale şi de firmele cu neoane. Arar, mai apare câte un trecător care se grăbeşte spre confortul locuinţei sale. Curând, recunosc Bulevardul Regina Elisabeta, apoi intrăm pe Calea Victoriei şi, în cele din urmă, prin câteva străzi secundare ajungem în locul în care ne aşteaptă cele trei statui ale groazei, nebuniei şi furiei: Marius, Diana şi Radu. Imediat ce cobor, Diana se grăbeşte să ajungă la mine, mă prinde de mâini şi mă cercetează cu atenţie de parcă ar putea descoperi cine ştie ce secret pe faţa mea. Un sunet înfundat mă face să mă întorc şi-l surprind pe Radu care îşi masează pumnul, iar pe Dan pipăindu-şi bărbia. Un firişor de sânge i se prelinge din buza spartă. Marius este şi el foarte aproape de cei doi şi pare că vrea să intervină în caz că disputa ar putea degenera şi mai mult.