Ducesa Ecaterina

II- Neaşteptat

   Rubinul Roşu aştepta momentul oportun. Clădirea era înaltă şi deşi întunericul nopţii îi oferea şansa să se caţăre în continuare, nu putea avansa până când nu se asigura că nu-l vedea nimeni. Nu își permitea să riște tocmai acum când era atât de aproape. Ar fi fost foarte neplăcut să constate că se chinuise să se cățăre atât de sus doar pentru ca acolo să fie prins. Da, al naibi de neplăcut. Nu dorea să îi strice nimeni planul de a pătrunde pe furiș în cel mai bine păzit loc din Anglia. Trebuia să-și dovedească șieși că putea face acest lucru.

   Cu puţin noroc avea să reușească să ajungă până la geamul deschis fără să fie văzut. Cu puțin noroc și mult efort. Încordându-și mușchii și-a întins mâna dreaptă după următorul punct de sprijin și a mai înaintat puțin.

-Încă puţin, a bombănit Rubinul pentru sine. Încă puţin...

   O clipă de neatenţie şi s-a trezit atârnând la 15 metri înălţime.

-La naiba! A şoptit iritat.

   Dacă era ceva ce ura foarte mult atunci acel ceva reprezenta situaţiile instabile, exact ca situaţia în care se afla atunci.

   Încercând să nu se uite în jos a început să respire adânc pentru a se calma. Când a reușit să-și potolească cât de cât inima, și-a încordat brațul și s-a ridicat câţiva centimetri reuşind să se stabilizeze iar. Știind că nu are totuși de ales și-a făcut curaj să privească din nou în jos și şi-a dat seama că în sfârşit strada era pustie. A început să avanseze ignorând durerea care îi cuprindea din ce în ce mai puternic muşchii braţelor. Greșise crezând că îi antrenase destul, dar acum nu mai conta. Avea să se ocupe de acest neajuns atunci când va fi cazul.

   În cele din urmă a reuşit să ajungă la geamul deschis şi să intre în încăpere. Subțire cum era, nu i-a fost deloc greu să intre prin deschizătura geamului. Când a atins podeaua și-a acordat câteva momente pentru relaxarea muşchilor apoi a început să inspecteze încăperea întunecată căutând o sursă de lumină.

   Spre norocul lui a văzut un sfeșnic cu trei lumânări în el, așezat pe masă. Cu toate că avea o scrisoare de recomandare cu care putea explica motivul pentru care se afla acolo era mereu bine să cunoască o cale de evadare, pentru orice eventualitate.

  După ce a luat sfeșnicul și a aprins cele trei lumânări din el, a înconjurat camera de două ori căutând alte posibile ieșiri. Când a realizat că nu există nici un pasaj secret și că nu putea părăsi încăperea decât pe geamul pe care intrase sau pe uşa care ducea în centrul clădirii a bombănit frustrat. Nu îl încânta deloc situaţia iar sentimentul de rău augur care îi cuprinsese în urmă cu câteva ore începea să se înteţească. Hotărât să nu se lase cuprins de deznădejde a încercat să găsească o cale de a face timpul să-i treacă mai repede.

   Ajunsese cu jumătate de oră mai devreme dorind să inspecteze terenul. Dar acum când şi-a dat seama că nu mai avea ce să facă decât să aştepte s-a gândit că poate totuși nu fusese o idee atât de bună ținând cont că nu era o persoană mult prea răbdătoare.

   După câteva minute de gândire și-a dat seama că nu avea nimic de pierdut dacă arunca o privire în dulapul masiv care îi atrăsese atenția încă de la început. Dulapul înalt de aproape doi metri era bine închis cu un lacăt, dar asta nu era o problemă. Încuietorile nu au fost niciodată o problemă pentru el, ba dimpotrivă, erau o adevărată provocare. Căutând în buzunarul din interiorul vestei a găsit o sârmuliță subțire, dar rezistentă și s-a pus pe treabă. Jumătate de minut mai tarziu ușile dulapului erau larg deschise în fața sa.