Ducesa Ecaterina

Capitolul 4- Promisiuni. I- Monstră

   Nu ştia dacă era de vină epuizarea sau gândul distras. Nu știa dacă durerea de cap sau faptul că în ultimul timp nu se mai putea concentra la nimic erau motivele pentru care nu-i remarcase prezența încă de când intrase. Cert era că nu şi-a dat seama de prezenţa lui decât atunci când l-a văzut în oglindă. Și cu toate că știa că ar fi trebuit să se întoarcă şi să-i ceară să părăsească imediat încăperea, a rămas pur şi simplu pe loc amânând momentul confruntării.

   El arăta ca păcatul însuși. Îmbrăcat în negru, cu eșarfa înnodată perfect la gât și cu părul prins într-o coadă la ceafă, Trevor era o adevărată ispită. O ispită mult prea mare pentru biata ei inimă care a început să bată mai repede. Și de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, felul în care o privea îi făcea sângele să fiarbă. Ochii lui de culoarea verde smarald o cercetau minuțios iar sclipirea de dorinţă din ei și zâmbetul arogant îi spuneau exact cât de încântat era de ceea ce vedea. Și oricât de mult și-ar fi dorit să trateze cu nepăsare toată atenția pe care el i-o acorda, trupul ei reacționa oricum numai cum și-ar fi dorit ea nu. Supărată pe el, dar și pe trupul ei trădător, a pornit disputa pe care până atunci își dorise să o amâne.

-Ce cauţi aici?

-Particip la nunta?

   Răspunsul lui nonșalant și zâmbetul încrezător nu o impresionase deloc, ba chiar dimpotrivă, reușise să o enerveze de-a dreptul.

-Nu asta te-am întrebat și știi prea bine. Ce cauţi în dormitorul meu?

   Trevor nu îi răspunse imediat la întrebare ci o contemplă în tăcere câteva momente. Deşi era cu spatele la el, o putea vedea foarte bine în oglindă. Ecaterina arată ca o zeiţă. Desigur, o zeiță nu foarte bine dispusă, dar tot o zeiță. Rochia de culoarea piersici coapte îi venea perfect. Brațele goale lăsau să se vadă o piele la fel de albă ca spuma laptelui, iar decolteul adânc, ceva specific ei, îi permitea lănţişorului simplu şi nepotrivit să sclipească pe pieptul ei. Trevor nu a putut să nu se întrebe dacă acel lănțișor simplu și aproape fără valoare nu era de fapt ceva foarte special pentru ea. Ridicându-şi privirea o observă privindu-l cu un interes prost ascuns. Constatarea aproape l-a făcut să zâmbească. Era plăcut să realizeze că până la urmă nu îi era atât de indiferent pe cât își dorea ea sa-l facă să creadă.

-Am venit să mă asigur că nu ai uitat de înţelegerea noastră.

-De parcă aş fi putut uita!

-Ia te uită, a murmurat el suficient de încet încât ea să nu-l audă, un om îşi face un vis despre eden şi sfârşeşte având o viperă în grădină. Minunat!

-Poftim? A pufnit ea indignată.

   Poate că nu vorbise chiar atât de încet pe cât crezuse. Dar nu regreta. Felul în care pieptul ei se ridica și cobora din cauza răsuflării furioase, era un adevărat deliciu pentru el.

-Exact ce ai auzit, iubito. Dar lasă asta. Nu am venit să ne certăm și dacă nu ai fi aşa o ipocrită ticăloasă ai recunoaşte că și tu mă dorești la fel de mult pe cât te doresc și eu.

   Cum nu putea suporta privirea impertinent de satisfăcută afişată de el, Ecaterina s-a simțit nevoită să îi mai taie din avânt. Mâinile îi tremurau uşor, dar nu a întrerupt nici o clipă contactul vizual creat de oglindă.