II- Plăcinte

9.1K 618 13
                                    

-Te rog, mai repetă-mi o dată ce ai spus.

   Trevor încerca să-şi potolească furia în timp ce îşi privea majordomul şi aştepta ca acesta să-i mai spună o dată cele întâmplate fără să se bâlbâie. Se aflase în clubul său când primise mesajul acela urgent în care i se explica în mare cele întâmplate și i se cerea să vină acasă cât de repede putea. Pus în alertă de conținutul mesajului și de felul grav în care acesta fusese scris, abandonase imediat partida de cărți pe care o juca și se întorsese acasă pentru a afla dacă acel mesaj era adevărat sau nu. Și dacă era adevărat, ce anume mai trebuia să afle. Iar acum aflase tot ce dorea să știe. Mesajul era adevărat iar el fierbea de furie. Și avea toate motivele să o facă.

   Majordomul, un bărbat robust şi scund în vârstă de 50 de ani, cu păr argintiu şi nasul puţin deviat îşi privea înspăimântat stăpânul şi se întreba dacă făcuse bine că-l chemase. Deși marchizul se purtase mereu bine cu el și cu restul servitorilor, nefiind deloc un nobil snob și insensibil, bărbatul nu-l mai văzuse niciodată atât de furios, prin urmare nu știa la ce să se aștepte. Iar dacă la început se temuse ca cele trei tinere să nu întâlnească vreo primejdie în mica lor aventură acum se temea serios pentru viaţa lor. Stăpânul lui nu era nici pe departe mulțumit de cele aflate. Și avea tot dreptul să nu fie. Ceea ce făcuseră tinerele era inacceptabil. Îi ce direcție se îndrepta lumea dacă niște tinere care se trăgeau din familii atât de prestigioase, își permiteau asemenea libertăți?

-M-Milord ieri a v-venit Lady Emma împreună cu...

   Bâlbâitul majordomului s-a întrerupt brusc când uşa salonului s-a deschis trântindu-se de perete şi Joseph a intrat ca o furtună în curs de dezlănţuire. Ochii lui albaștrii erau întunecați și părea pregătit să linșeze pe oricine îi stătea în cale.

-Ce naiba e aşa urgent?

   Paloarea majordomului deveni și mai puternică atunci când văzu al doilea bărbat la fel de furios ca primul. Situația devenea din ce în ce mai neplăcută.

-Dragul meu viitor cumnat, s-a întâmplat ca cele două surori ale tele împreună cu scumpa mea soră, să se plictisească atât de tare încât să se hotărască să plece în căutare de aventuri în parcul de distracţii! I-a răspuns Trevor pe un ton la fel de surescitat.

   Spre surprinderea celor doi bărbaţi Joseph nu a părut deloc preocupat de cele aflate, ba chiar s-a destins și a zâmbit, părând dintr-o dată foarte liniștit.

-Îmi spui şi mie ce ţi se pare atât de amuzant? În momentul ăsta ar trebui să plecăm şi să le găsim pe afurisitele alea trei înainte să li se întâmple ceva rău.

   Nici tonul grav și nici ceea ce îi spusese Trevor nu părea să-l îngrijoreze pe Joseph, ba dimpotrivă ducele părea și mai liniștit. În urmă cu un sfert de ceas când primise mesajul de la cumnatul său, în care i se cerea să se prezinte de urgentă la reședința acestuia, își făcuse o mulțime de griji. Crezând se întâmplase ceva grav cu Emma se pregătise în grabă și plecase imediat să vadă despre ce este vorba. Acum după ce aflase motivul pentru care fusese chemat mai că-i venea să râdă. Ceea ce-i spunea Trevor era de-a dreptul imposibil. Chiar el le vizitase în urmă cu câteva zile pe cele trei tinere pentru a se asigura că toate pregătirile pentru nuntă decurg conform planului. Indiferent cine îi oferise lui Trevor acea informație se înșelase.

-Nu este posibil așa ceva, Trevor. Acum câteva zile am fost la Wallgrave Castle şi toate trei erau acolo bine sănătoase.

-Tu nu înţelegi! Se pare că acum două zile au venit la Londra în căutare de noi aventuri palpitante. Și ce putea fi mai palpitant decât o vizită într-un parc de distracții îmbrăcate în haine bărbăteşti?

Ducesa EcaterinaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum