Art Deco

:: t r e i s p r e z e c e ::

fill my guts and ease my head

Nu mai puteam. Mă durea pieptul, aveam emoţii, îmi transpirau palmele şi îl priveam atent. Mă uram mai mult ca oricând, însă trebuia să știe că-mi pasă de el, de arta lui.

— Nu sunt aşa ceva. a fost tot ce a spus.

— Eşti aşa. Nu ai văzut ceea ce ai creat? Nu ai văzut impactul pe care l-ai avut?

A oftat, apoi s-a ridicat de pe canapea. Și-a trecut mâna prin păr, privind în jos. Eram ultima fraieră. Mă speriam de orice și regretam mereu ceea ce spuneam. Stricam totul cu doar o vorbă.

M-am ridicat și m-am dus în fața lui. I-am dat bretonul într-o parte, zâmbind jucăuș. Era încercarea mea de a uita ceea ce am spus. Ridicol, dar chiar voiam să-i readuc zâmbetul acela frumos. 
Apoi, l-am privit în ochi. Timpul s-a oprit. Eram doar noi doi, într-un univers complet diferit.

//uh uh urmează ceva cute și nu mai am răbdare.//