Art Deco

:: u n s p r e z e c e ::

so surreal

Eu încercam să fac ordine prin studio, iar el schiţa. Era superb. Era concentrat asupra desenului, bretonul negru îi intra în ochi, dar nu-i păsa. Îşi muşca buzele, mai rupea o unghie. Măcar nu mai era nervos.

M-am uitat la genunchii mei. Pe bandaje vedeam nişte mici pete roşii. Nu credeam că m-am rănit atât de rău. Nici nu mi-a păsat. 

Îl priveam cu un zâmbet ștrengar pe față. El nici nu-și ridica ochii din caiet. Asta era bine, într-un fel. 

M-am aşezat înapoi lângă el, mulţumită de faptul că locul arăta mai bine faţă de când am ajuns.

— Cred că mi-am terminat desenul. a spus, lăsând creionul pe braţul canapelei.

— Serios? Pot să văd? l-am întrebat cu voce şoptită.

Mi-a arătat ce a schiţat. Eram eu, stând pe jos, cu genunchii juliţi, privind confuză.
Era superb. Încercam să nu plâng, însă era greu.

— Este unul dintre cele mai frumoase lucruri văzute de mine. a fost tot ce am spus, apoi am râs. Era printre lacrimile de bucurie. Eram inspiraţia lui.

Mi-a pus mâna pe umăr. Mii de fiori reci goneau pe coloana mea. În clipa aceea voiam să-l sărut, dar nu puteam.