Jocuri Sângeroase

În beciul casei

Era undeva la ora doisprezece când părinții lor împreună cu ai mei plecaseră cu mașinile în oraș pentru niște cumpărături. Aveau să se întoarcă de abia diseară, după cum ne spuseseră și nouă. Marta avea să ne prepare mâncarea, cât timp erau ei plecați. De altfel cum o prepara și atunci când stăteau acasă. Soarele strălucea destul de vioi acoperit de câteva ori de mersul greu al norilor care începeau să se adune pe suprafața cerului în număr din ce în ce mai mare. Ne îndreptam spre scările care duceau în beciul casei, de unde aveam să luăm un sac de cartofi pentru Marta. Ne rugase să îi ducem noi unul în bucătărie, căci Vasile, porcarul unchiului, era de negăsit de când hrănise porcii.
-Dacă îl vedeți, spuneți-i să vină neapărat încoace, ne zise ea în timp ce ieșeam pe ușa bucătăriei.
Acum, ajunși în subteranul casei, am apăsat pe întrerupătorul care ilumină de îndată întreg coridorul. Partea aceasta a casei, era împărțită și ea în mai multe "camere" de o parte și de alta a subsolului ,în care se aflau o grămadă de alimente sau scule folosite la agricultură. Am început să deschidem fiecare câte o ușă căutând sacii de cartofi. În aceste mici încăperi nu era trasă încă instalația electrică, prin urmare nu era nici lumină. Însă chiar și așa am găsit locul unde erau depozitați cartofii. Era undeva pe la mijlocul coridorului. Doar că pe lângă cartofi se mai afla ceva prin apropiere, căci puteam auzi destul de clar un sunet extrem de ciudat dintr-o odaie alăturată. Am rămas nemișcați uitându-ne surprinși unul la altul. Era ceva asemănător cu un plescăit de porc. Un fior rece îmi trecuse pe șira spinării. Nu se ținea nici un porc în beci. Aveau propriul grajd la vreo două sute de metri de casă. Toți trei stăteam acolo tăcuți cu ochii mari și cu inima cât un purice.
Dan se uită la mine, când dintr-o dată începu să se strâmbe extrem de tare ducându-și repede mâna la nas, însă fiind deja prea târziu. Strănutase atât de tare încât se răspândiră ecouri prin întreg coridorul, făcând plescăitul să înceteze. Am înghițit în sec. Autorul plescăitului avea să știe acum că nu mai este singur în subsol. Dan își șterse nasul cu mâneca tricoului strângându-l după aceea între două degete semn că ar mai fi fost pe cale să mai strănute o dată. Însă de data asta învinse. Dar nu mai conta. Dintr-o ușă întredeschisă se ivi un chip vizibil deranjat de prezența noastră, acesta fiind Vasile, porcarul . Era mânjit pe toată fața cu sânge și ne privea cu gura căscată. De pe bărbie îi alunecă un strop roșiatic, căzând aproape silențios pe podea. Începu să ne privească cu ură ieșind cu totul de după ușă. Nu era mânjit cu sânge doar pe față, ci și pe haine și mâini. Chiar și pe cizme. Începu să mormăie ceva pornind cu repeziciune înspre noi. Străpunși de panică și teroare, am început să alergăm spre ieșire lăsând sacul în voia sorții, fără să mai privim înapoi. Din spatele nostru se auzeau pașii lui repezi și mormăielile fără de înțeles care îi ieșeau neîntrerupt din gură. Toți trei am urcat scările în fugă alergând în casă și închizând ușa după noi.
De data aceasta, Dan se apropie de fereastră, privind un timp, după care spuse :
-Cred că e în regulă. A rămas acolo.

O jumătate de oră după aceea, Marta ne anunță că o sunaseră părinții noștri spunând că a apărut o problemă și vor putea ajunge acasă doar a doua zi, dimineață. Încuviințând din cap, am pornit spre camerele noastre, de unde nu mai aveam de gând să mai ieșim prea curând.
- Pe Vasile nu l-ați văzut? întrebă ea în urma noastră în timp ce urcam scările. Dan îi aruncă o scurtă privire de o indiferență prefacută și îi răspunse :
- Da. A spus că va duce el sacul de cartofi. Tocmai facea curățenie prin beci, minții acesta înghițind în sec. Marta mai scoase un singur "Hmm.." și se întoarse din nou la munca ei.

George ne făcu iarăși semn să intrăm în camera lui.