Idolul meu

32

        

*

—Am căutat prin toată casa, spuse Jin punându-şi mâinile în cap.

—Şi tot nu ai găsit camera de filmat? întreb eu, simţind cum îngrijorarea mi se adună în capul pieptului. Unde-s restul?

—Mai caută încă o dată. Eu am venit aici să văd ce mai faci.

Începu să îmi aşeze mâncare pe măsuţă, însă eu nu aveam apetit.

Am oftat, lăsându-mă pe pernă şi închizând ochii.

—Unde ar fi putut să fie? mi-am şoptit eu mie însumi, gândindu-mă de zori la această situaţie.

—Doar dacă...

Mi-am deschis ochii, privindu-l nerăbdător, aşteptând să continue.

—Ce?

—Nu e în casa de rezervă.

M-am holbat la el, aducându-mi aminte de o altă casă de-a noastră, pe care o folosim uneori când fanii ne asaltau şi eram prea obosiţi ca să avem de-a face cu ei.

—Păi şi ce mai stai?? am strigat eu la el, făcându-l să tresară. Sună-i pe restul şi pune-i să caute acolo!

—Mâncarea ta..., încercă el să zică, încurcat, însă eu smucesc bolul de orez din mâna lui, aruncându-i o privire înflăcărată.

—Pot să o chem o asistentă. Du-te! Du-te! Du-te!

Aruncându-mi o privire speriată, Jin îşi puse telefonul la ureche şi ieşi din încăpere.

Oftând, las bolul pe măsuţă şi mă pun să dorm din nou, fiind prea nerăbdător pentru a aştepta răspunsul treaz.

După ceva timp, telefonul îmi sună, iar eu răspund somnoros, neînţelegând ce se petrecea în jurul meu.

—Alo?

—Eşti cumva Kim Taehyung? mă întrebă o fată în coreeană.

Mă încrunt. Vocea îmi suna a naibii de cunoscută.

Prea cunoscută.

—Cine e? întreb eu, ridicându-mă în fund, simţind cum inima îmi bătea incontrolabil.

Verific numărul apelantului, însă era număr necunoscut. Încep să respir sacadat, neînţelegând de unde tipa asta avea numărul meu.

—Cine eşti? repet eu, observând că vocea nu îmi mai răspundea.

Eram exasperat. Era vreo fană? Fanii ăştia încep să fie din ce în ce mai disperanţi. Va trebui să-mi schimb numărul din nou...

Deodată, îngheţ, auzind fata ţipând într-o limbă necunoscută.

Voce cunoscută.

Limbă străină.

—Andreea? întreb eu, pulsul luându-mi-o la goană.

Ecranul telefonului mi se aprinde, anunţându-mă că apelantul a închis. Intru repede la contacte şi o sun pe numărul ei, însă îmi spune că telefonul ei e închis. Oftez. Probabil şi-a schimbat cartela cu cea de România.

Mă întind în pat, holbându-mă la tavan.

De ce mă sunase, oare? Se întâmplase ceva? Voia să îmi spună ceva? Să-mi mai reproşeze ceva?

Sau pur şi simplu îi era dor de mine?

Frustrat, îmi pun perna pe faţă, închizându-mi forţat ochii. Trebuia să rezolv mai întâi cu managerul, abia apoi să mă gândesc la ea. Dacă o voiam lângă mine, trebuia să fiu sigur că nimic nu va mai interveni.