Sophie

- Capitolul 15 -

La naiba cu mine! Odată în viaţă mă îndrăgostesc şi eu de cineva şi atunci mă cert cu el din a doua zi de relaţie.
Până la urmă nu e treaba mea cu cine s-a culcat Noah şi nu e vina mea că Jud s-a îndrăgostit de el.

Trebuia să vorbesc neapărat cu amândoi.

M-am ridicat de pe bancă, când soneria anunţă sfârşitul orei de curs. Curtea s-a umplut de elevi scăpându-mă de liniştea umilitoare .Voiam să vorbesc cu Noah mai întâi, voiam să îmi cer scuze, dar nu era nicăieri .

" Hei, Noah! Vreau să vorbim. " - trimis

" De ce? Să mă mai acuzi de lucruri pe care le regret? " - primit

Regret? Noah mi-a confirmat inconştient sau nu, faptul că s-a culcat cu prietena mea cea mai bună. O vagă urmă de gelozie îmi străpunge stomacul şi îmi duc mâinile spre abdomen, încercând să alung durerea.

Dacă m-ar fi plăcut cu adevărat, ar fi aşteptat. O lună, două, un an. M-ar fii aşteptat!

Am pornit în paşi repezi spre depozitul cu lemne din fundul curţii, acum ştiam unde se ascunde Noah în majoritatea timpului. Ajunsă acolo, mi-am dat seama că Noah nu se afla nicăieri, dar deodată aceleaşi mâini puternice mi-au cuprim talia şi m-au tras spre el. Buzele extraordinar de moi şi calde mi-au sărutat gâtul . Mii de fiori mi-au cuprins corpul, iar fluturii " zburau " agitați prin stomacul meu.

- Asta înseamnă că mă ierţi ?

Mă întrebase pe un ton scăzut, iar eu am înghiţit în sec. Raţiunea îmi dispărea în prezenţa lui, iar orice urmă de regret şi ură mi se evaporaseră din corp.

Mâinile îmi transpirau excesiv, iar inima îmi bătea mult prea tare, acesta era efectul " Noah ". Şi-a lipit alene buzele peste ale mele cuprinzându-le într-un sărut perfect. Tot momentul a fost distrus de afurisitul de clopoţel ce suna începutul orei a doua. Noah s-a desprins din sărut şi mă privea intens.

- Oricât aş vrea, trebuie să te străduieşti pentru iertarea ta! Noah, Jud e ca o soră pentru mine... Ai profitat de ea, de naivitatea ei, iar eu...

Mi-am fluturat mâinile dramatic în aer şi i-am întors spatele, îndreptându-mă spre sala de curs. Holul era aproape gol, doar câţiva elevi rătăciţi sau chiulangii împânzeau locul. Mi-am suflecat manecile hanoracului înainte să bat la uşa. Privirea domnului Hillman m-a aţintit imediat, fugind în spatele meu. M-am intors avia atunci când respiraţia lui Noah se lovea în vapori calzi de gâtul meu, furnicandu-mi întregul corp.

- Domnule Milles, v-aţi pierdut? Din câte ştiu eu, nu mai sunteţi de ceva timp în clasa a X-a!

Chicoteli se auzeau în jur. Iar privirea mea a întâlnit-o pe cea a prietenei mele. Era rece şi nepăsătoare. Totuşi, o urmă de regret îmi atinsese inima. Făcându-mă să mă îndepărtez de Noah.

- Îmi pare rău pentru întârziere, domnule! Mă scuz eu.

Domnul profesor aprobă şi îmi face semn spre locul meu. Mă aşez tăcută, iar atenţia lui se direcţionează din nou spre Noah. Băiat care mi-a câştigat şi sfarâmat inima în mai puţin de douăzeci şi patru de ore.

- Deci? Întreabă şi Noah ridică din umeri.

- Adevărul este că îmi era dor de dumneavoastră!

Cuvintele fiind spuse, Noah îşi întoarce spatele, nu înainte de a mă privii dezamăgit şi dispare în spatele uşii. Oftez zgomotos şi imi scot caietul din ghiozdan, începând să notez tot ce scria pe tablă. Am răsuflat uşurată când soneria se făcu auzită si mi-am îndesat lucrurile în rucsac, zbughind-o pe uşă. M-am oprit în tocul ei, privind imaginea din faţa mea.

Noah, îmbrăţişat cu o blondă înaltă. Părul ei cădea drept pe umeri, până sub şolduri. Blugi negri îi se mulau perfect pe picioarele lungi şi subţiri ca de model. Iar formele dezvoltate, aproape că mă făceau şi pe mine să salivez. Am simţit imbratisarea lor ca pe o lovitură în moalele capului.

Iar eu am crezut ca e îndrăgostit de mine, nenorocitul! Îmi spun de una singură strângându-mi pumnii pe lângă corp.

Noah îşi duse o mână la chipul fetei, mângâindu-i chipul cu buricele degetelor şi am simţit cum mă cutremur pe interior. Modul în care tipa se apropia de el, mult prea aproape, îmi transmitea fiori de gheaţă pe şira spinării, şi am făcut cale întoarsă închizând uşa în urma mea. Mi-am lasat trupul să alunece, până când am ajuns să stau în şezut pe podeaua lăcuită şi am dat frâu liber lacrimilor.

Eşti atât de fraieră, Sophia Edwards!