My Lucky Wish-Sub Stăpânirea Bestiei

Capitolul XXII-Întâlnire în necunoscut.

Îl văd ridicându-se de pe marginea patului, vrând să părăsească incăperea dar eu nu aveam de gând să mă dau bătută așa ușor, astfel că într-o fracțiue de secunda îl prind de mână reușind să-l opresc. Îmi aruncă o privire plină de uimire și puțin confuză, dar mai apoi își revine și mă privește atent.

-De ce vrei să știi despre aripa de vest? Nu am discutat niciodată de ea. Aripa de est si aripa de vest fac parte din turnurile vechi ale castelului, turnuri ce au ars cu secole în urmă și care au fost, într-un fel sau altul, reamenajate pentru a da bine la imaginea castelului. Ce te-a făcut atât de curioasă?

-E complicat... de aceea aș dori să-mi povestești. Te rog, Alex...

Citeam pe fața lui că nu își dorea să vorbească despre asta. Chiar credeam că se va întoarce, va deschide ușa și va pleca, dar nu...

-Aripa de vest era o încăpere foarte frumos amenajată. Pot să zic că era asemeni camerei noastre, doar puțin mai decorată cu... tablouri. Era camera părinților mei.

Părinții lui? Niciodată nu l-am întrebat în amănunt despre ei.

-Mă asculți?

-Ăhm, da! Normal.

-Bun. Tatăl meu era înnebunit dupa putere, îi plăcea să știe că toată lumea îi ascultă ordinele și totodată, îi plăcea să își vadă chipul peste tot. Acela fiind motivul pentru care își făcea des portrete ce le atârna mai apoi pe pereții camerelor principale. În camera lui se afla cel mai mare portret al său, ce era pus pe peretele din fața patului. Practic se trezea ca în oglindă. Mă rog, nu chiar... înțelegi tu. Revenind. Mama mea în schimb, avea o inimă pură. Probabil cu ea seamană Dean. Mereu îi spunea tatei să renunțe la orgoliu și la mândrie, dar fără reușită. Probabil așa s-a ajuns și la moartea celor 11 regi.

-Adică? Care 11?

-Ahaha. Uitasem, tu nu știi. Au existat 12 regi aflați într-o alianță. Eu și Dean eram maturi deja, amândoi trecuți de 18 ani. Știam afacerile tatei și știam că punea la cale ceva necugetat. Pe scurt, i-a condus pe restul de 11 regi spre muntele unde vrăjitoarele își făceau veacul, iar cea mai puternică, Sidonia, i-a omorât lăsându-i în viață doar pe 4 din ei. Și-a luat revanșa la castel nu dupa mult timp, și ne-a omorât soldații. Tata văzând asta, și-a dorit atât de mult sa ne salveze pe mine, Dean și pe mama, încât a fost ajutat de un fel de spirit ce a înghețat-o pe Sidonia, iar pe părinții mei i-a trasnformat în vârcolaci. Tata răzvrătindu-se împotriva spiritului, a adus peste mine si peste Dean pedeapsa suprema. Ne-a transformat în ce suntem acum, cu șansa de a ne alege doar 2 persoane pe care să le trasnformăm în același lucru, adică Ami și tu. Dar nu asta contează acum, ci aripa de vest. Nu?

-Mhm... da.

-Așa. După transformare la vreo 10 ani, tata încă nu își putea reveni din starea de vinovăție pentru tot ce se petrecuse, reușind să se transforme într-o persoană agresivă și nemiloasă. Era răul în persoană și nimic din ce călca în regatul său, nu scăpa fără a fi pedepsit. Mama nu a mai suportat să ia parte la măcelurile săptamânale, din timpul razboaielor cu alte regate, și a încercat să pună punct la tot. Într-o dimineață, mama a plecat pe muntele vrăjitoarelor pentru a cere ceva ce să-l oprească pe tata... dar vrăjitoarele au refuzat să îi ofere ceva, astfel că ea a fost nevoită sa vină acasă. Însă, destinul ținea cu mama, pe drum ea întalnindu-se cu un grup de persoane ce erau îmbrăcate în piele de șarpe, cu arcuri și cuțite ce luceau asemenea prafului magic. Mama s-a prezentat, spunându-le că avea sânge nobil, iar ei au știut să joace teatru suficient de bine cât să-i intre sub piele.

-Adică?

-Ascultă și ai să afli. Acești oameni misterioși au făcut o plecăciune în fața ei, în semn de respect. Au cerut mai apoi adăpost pentru o noapte, mama chemându-i la castel. Pe drum, i-a venit ideea de a-i întreba cu ce se ocupă, deoarece hainele din piele se foloseau doar daca pielea era vrăjită și pe post de armură. În secunda următoare, una dintre săgeți făcuse cunoștința cu pielea mamei, străpungându-i coapsa lucru ce a dus la dezechilibrarea ei.

~Flashback

Perspectiva Cassandrei.

O durere cumplită îmi străpunge coapsa, provocându-mi căderea. Cine erau? De ce ar face asta?

-Acum, spune-ne în care încăpere se află regele. Vom scăpa de voi, tiranilor. Sunteți doar niște câini, niște animale!
Voi găsi o cale să-i întemnițez și pe cei 2 vampiri ce nu pot fi omorâți. O să-i întemnițez cândva, dar până atunci aș vrea să scap de voi. De tot.

Ar trebui sa îmi accept soarta.. măcar știu că în modul acesta nu va mai curge sânge nevinovat de pe mâinile soțului meu.

-Aripa de vest...
Acolo e el.

-Dacă ne minți o să...

-Nu, nu vă mint. Vă rog, aduceți pacea. Prea mult sânge a curs și mult prea pătate îi sunt mâinile cu sângele celor nevinovați...

-Halal soție ești, dacă îți vorbești soțul astfel. Vânători, spre castel!

Drumul era lung, pe când am ajuns în fața castelului trecuse cu mult de ora de culcare. Luminile erau stinse în întreg castelul, iar copiii mei... ei știu că nu sunt acasă la această oră. Știu, și asta mă liniștește.
Odată ajunși în incinta castelului, mai precis pe treptele ce duc spre aripa de vest, îl văd pe unul dintre vânători scotând un praf ce-l presăra pe săgeata.
Ușa de la cameră se deschide într-o liniște deplină, iar săgeata... tocmai își nimerise ținta. Am auzit un urlet ce mă făcea să regret tot făcusem până în clipa aceea. Mi-am trădat soțul, regatul... mi-am trădat dragostea și pe mine.

-Acum e rândul tău.

Îmi spune unul din ei, moment în care simt cum mă ardea inima proaspăt străpunsă.
Probabil așa se simțea și cel pe care l-am trădat.. îl ardea inima, dar nu de la săgeată, ci de la gestul meu...

Tot în jurul meu era în flăcări și tot ce auzeam erau gardienii ce strigau și încercau să stinga focul. Zadarnic...

Flashback end~

-Nici în ziua de azi nu cred că vreunul din ei e... la naiba! Sunt sigur că tata a scăpat cumva. Cel puțin, ceva nu mă lasă să cred altceva. Dar asta s-a întâmplat în acea încăpere.

-Îmi pare rău...

-Nu are de ce. Te am pe tine, iar asta scumpa mea, înseamnă enorm pentru mine. Dar, acum aș vrea să știu de ce m-ai întrebat?

-Îți amintești că am avut un vis azi dimineață?

Spun înghițind în sec.

-Da, normal.

-L-am văzut.

________________________________
A trecut mult 🙈 Știu, știu și nu am o scuză ci doar sincerele mele scuze, fiindcă nu am avut timp de carte... o să încerc să mă revanșez dacă voi, dragilor, veți mai continua să citiți cartea. Sper să vă placă. Aștept comentariile voastre. Pupici 💋