9. Inceputul unei prietenii

2.5K 214 63
                                    

  
Capitolul  9

 

  

    Mark tremura de frig lângă mine. Erau deja patru ore de când părăsiserăm camera sa călduroasă pentru a merge să-l căutăm pe Lucas. Poliţiștii patrulau neincetat pe malul râului, iar o echipă de scafandrii se scufundau in apa rece si involburată pentru a-i găsi și scoate trupul la suprafaţă. Insă era in zadar, căci oricâte eforturi făceau, nu-i puteau da de urmă. Nu i-au găsit nici telefonul, pe care Mark susţine că l-a auzit căzând in apa din apropierea podului.

   Eu unul, nu știu sigur ce să cred. Probabil Lucas a vrut să-l facă să sufere, și dacă ar fi așa, băiatul ăsta are cu adevărat probleme. Cine poate fi așa de mârșav?

    Nici măcar Mark nu merită un așa tratament, deși se comportă ca o brută fără creier. In ultimele ore a plâns neincetat, il doare. Asta m-a făcut să-l privesc cu alţi ochi. Mi-a dovedit faptul că are sentimente. Sub stratul de piele și oase, in inima sa păstrează iubire. Chiar dacă este pentru un băiat care nu o merită.

   Mark mi-a făcut semn să mă uit in faţă. Un poliţist solid cu o agendă neagră in mână se apropia de noi. Și-a dres vocea și și-a deschis agenda, apoi ne-a privit pe amândoi cu o umbră de regret.

- Băieţi, prietenul vostru nu a fost aici... este teafăr se pare, probabil aţi fost victimele unei glume macabre...imi pare rău dar oprim căutările. Insă dacă in 24 de ore nu il găsiţi, mergeţi la cea mai apropiată secţie de poliţie și declaraţi-i dispariţia, ne-am inţeles?

- Am inţeles. Vă mulţumim oricum pentru efort și deranj...

- Asta ne e datoria tinere! O seară bună!

   Poliţistul și-a inclinat capul in semn de salut și a trecut pe lângă noi. Din spate se auzea cum iși strângea echipa, cu fluierături și nume strigate foarte tare. Plecau.

    Mark m-a privit descumpănit, curând niște lacrimi cristaline i-au coborât din ochii azurii. Lumina lunii ii ingheţa dârele de pe obraji, făcându-le să lucească in intunericul nopţii ce se așternuse.

- Lucas nu minte... nu mi-a făcut niciodată așa ceva. Nu...

- Mark, liniștește-te! Lucas e bine...nu asta voiai să auzi? Hai să mergem acasă.

- Dar de ce m-a sunat? De ce a spus tot ce a spus? Nu știu, Noah... eu... ţin la el.

- Știu că o faci, dar tocmai ţi-a dovedit că nu merită iubirea ta, Mark! Nu-i pasă de tine așa cum ţie iţi pasă de el, inţelege!

   Blondul și-a șters ochii cu mânecile gri ale hanoracului ce-l purta și a inceput să zâmbească. S-a apropiat de mine și și-a infășurat braţele puternice in jurul trupului meu ingheţat. Și-a sprijinit capul de umărul meu și a murmurat un mulţumesc.

   Afecţiunea pe care mi-o oferea era copleșitoare. Orice urmă de ură sau resentiment la adresa lui se topise, lăsâd loc prieteniei și inţelegerii să le i-a locul. Noul Mark avea să-mi devină un prieten minunat.

- Vrei să te duc acasă, Noah? Adică, poate nu vrei să rămâi la mine și...

- Nu, Mark. Defapt mă gândeam să bem o ciocolată caldă impreună...

  
   Ochii blondului s-au luminat și a inceput să râdă, bătându-mă prietenește pe umăr. Și-a scos cheile din buzunar și a inceput să se joace cu crocodilul atașat de ele. A scos brelocul și l-a lăsat să cadă in iarba uscată de sub picioarele noastre.

StereotypeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum