Stereotype

6. Regret

 Capitolul 6

- Să te pună dracu' să te miști din locul ăsta! Strigă Mark, împingând trupul firav al lui Noah în peretele camerei sale. Noah și-a acoperit faţa speriat. Era convins că Mark urma să-l lovească, așa cum făcuse nu cu mult timp în urmă, atunci când ajunseseră la Mark acasă. Dar nu s-a întâmplat nimic, Mark stătea neclintit în faţa băiatului cu o privire plină de ură.

   Noah respira greoi și îl privea înfricoșat pe blondul din faţa sa. Îi era frică de el, frică de ce i-ar putea face. Îl dispreţuia mai mult decât orice pe lume, dar nu avea curaj să-l înfrunte. Mark i-a aruncat un zâmbet înfiorăror de perfect și a ieșit din cameră, trântind puternic ușa de perete.

    Noah a rămas în camera întunecată, singur și lipsit de vlagă. Acţiunile lui Mark îl îngrozeau, era o brută lipsită de suflet. Noah și-ar fi dorit să fie acasă, în camera sa tapetată cu postere și să plângă în singurătatea sa. Își dorea ca, măcar odată în viață să aibă puterea de a protesta, de a spune nu. Dar era prea slab, prea blând și prea credul.

   Își atinse delicat buzele rănite cu vârfurile degetelor, tresărind când o undă de durere îi străbătu corpul. Îl ura pe Mark pentru ceea ce-i făcuse. Fusese primul său sărut, dar unul luat cu forţa. Unul dezgustător și dureros, pe care nu avea puterea să-l uite vreodată. Amintirea dureroasei experiențe se întoarse în mintea sa, dar o respinse rapid, gândindu-se la Amy. Gândindu-se cum ar fi fost dacă ea i-ar fi furat primul sărut, nu un băiat pe care îl ura.

  Ușa camerei s-a deschis din nou, iar Mark a intrat înăuntru, ţinând în mână telefonul lui Noah. Ecranul licărea constant, iar numele mamei sale apăru pe acesta.

- Răspunde-i! Îi ordonă Mark aruncându-i telefonul pe pat. Spune-i că vrei să rămâi la mine peste noapte. Că avem un proiect, nu știu... inventează!

   Noah a apucat telefonul și l-a îndreptat încet către ureche. Din celălat capăt al firului, mama acestuia îl suna disperată. Noah nu lipsise niciodată de acasă fără să anunţe unde este.

- Alo? Mami? S... sunt bine. Sunt la un... coleg acasă. Avem de făcut o temă împreună... Când vin acasă? Noah își aruncă privirea către Mark, care îi șopti că "mâine". Mâin... dar... bine. Să-ţi dau adresa? Mark îi smulse telefonul din mână și preluă el conversaţia. Vorbi calm și civilizat și îi răspunse femeii, la fiecare întrebare adresată. O lămuri pe mama acestuia și reuși chiar să-i primească aprobarea. Noah putea să rămână peste noapte la el. Femeia îi închise telefonul, iar Mark a pufnit în râs.

   Noah se aștepta ca mama sa să vină după el, se aștepta să nu-l creadă pe Mark. Era dezamăgit și mai lipsit de speranţă ca niciodată. Se așeză pe pat și privii cu ochii înlăcrimaţi către blondul ce-i cotrobăia prin telefon.

- Ia să vedem ce poze are păpușelul... Când auzi aceste cuvinte inima lui Noah o luă la galop. Îi era teamă de ceea ce Mark, putea găsi în interiorul său. Avea poze cu trupul său alb și scheletic, cu desenele și schiţele pe care le făcea, dar nici una dintre acestea nu era importantă. Motivul pentru care era așa speriat era un filmuleţ, pe care a avut proasta inspiraţie să-l păstreze.

- Ce dra... dar ai spus că nu ai văzut nimic! Ce înseamnă asta? Spune! Ochii lui Mark erau roșii și bulbucaţi atunci când îndreptă ecranul telefonului către Noah. Pe ecran rula filmuleţul cu sărutul pătimaș al lui Mark și Lucas, ambii în mașina sport a lui Mark.

  Noah privi îngrozit cum Mark izbește telefonul de perete, descompunându-l în bucăţele mici și nefolositoare. Cadoul lui fusese distrus. Lacrimile au început să-i brăzdeze obrajii, iar tot ceea ce a crezut că trebuie să facă a fost să-i ceară iertare lui Mark, doar pentru a avea timp să-i explice. Mark însă nu-l ascultă, se năpustii asupra șatenului lovindu-l cu pumnii în abdomen și aruncându-i vorbe vulgare.

   Continuă să-l lovească până când pumnii au început să-i sângereze, iar respiraţia i se accelerase la un nivel alert. S-a ridicat de pe trupul zdrobit și vânăt al lui Noah și s-a rezemat de perete, începând să plângă. Îi părea rău pentru modul în care reacţionase, era un prost. Ar fi vrut să se poată stăpânii, să fi putut să-l asculte, dar era un monstru. În acel moment, în mintea lui încolţiră cuvintele băiatului ce scrâncea de durere pe parchetul rece... "Fiindu-mi prieten...". Și asta avea de gând să facă. Avea de gând să se schimbe, de dragul ochilor ce veșnic îl priviseră cu ură. De dragul lui Noah.

_____________________________________________________________________________

of..degeaba regretă Mark