Femeia-Drog pentru suflet, dependență pentru minte

Iartă-l, femeie !

Femeie, ființă înzestrată cu frumusețe eternă, lasă lacrimile să curgă, lasă durerea să iasă, lasă tot ce iubești să zboare, eliberează-te pe tine, deschide porțile sufletului și lasă să curgă odată cu lacrimile, și regretele, remușcările și fantomele trecutului pe care tu le-ai îngropat adânc în sufletul tău. Eliberează-te de tine, de durere, de povara pe care o porți, eliberează-te de iubirea neîmpărtășită, de mustrările fără temei, eliberează-te de el, de cel care te-a făcut să devii așa.
Așa că, iartă-l, femeie. Iartă-l cum l-am iertat și eu. Și da, iubitule, te-am iertat, dar nu pentru tine, ci pentru povara sufletului meu. Te-am iertat pentru că sufletul meu nu merită povara resentimentului, povara regretului. Sufletul meu merită mai mult decât povara de a te urî pe tine. Deci, te-am iertat, iubitule, dar nu din iubire pentru tine, ci din iubire pentru sufletul meu. Te-am iertat din iubire de oameni, pentru că fiecare ființă ce umblă meleagurile acestui pământ merită iertare, orice suflare omenească mai merită o șansă, dar nu tu, iubitule. Tu nu mai meriți o șansă. Ai avut-o, dragul meu. Și mi-ai pătat sufletul, l-ai pătat cu regrete, cu remușcare, ți-ai pus amprenta asupra lui, l-ai lăsat să se zbată singur în agonia unei iubiri neîmpărtășite, ai ales alta în locul celeia căreia ai jurat să-i iubești sufletul pentru o eternitate.

Deci, tu, femeie, oprește întrebările fără răspuns care îți inundă mintea și sufletul, păstrează frumusețea sufletului tău, nu lăsa să se ofilească sub lacrimi arzătoare izgonite de durere și regret, tot din sufletul tău, frumusețea efemeră a chipului pătat deja de nopți nedormite și nesfârșite. Caută adânc în ruinele inimii curajul,  curajul de a merge mai departe, curajul de a te înfrumuseța cu propriul zâmbet, curajul de a iubi iar, caută puterea, puterea de a ierta, puterea de a-ți promite ție iubire, iubirea de sine, iubirea pentru sufletul tău. Pentru că tu, femeie, ești frumoasă. Nu există femeie mai frumoasă decât tine, pentru că fiecare suflet are frumusețea sa, așa cum fiecare trup o are pe a lui. Frumusețea ta izvorăște din fiecare zâmbet oferit unui copil, din fiecare lacrimă care îți lasă cicatrici în suflet, din fiecare bătălie pierdută, dar totuși câștigată. Pentru că atunci când pierzi, totuși câștigi. Câștigi puterea pe care nu credeai că o ai, puterea de a zâmbi, puterea de a merge mai departe. Câștigi valori morale, câștigi iubire pentru oameni. Dar, totodată, pierzi. Așa că, ai grijă să nu te pierzi pe tine, să nu îți pierzi sufletul în jocul seducției, să nu dai ce ai tu mai bun în speranța unei iubiri veșnice, pentru că, draga mea, oamenii sunt înșelători. Uneori încerci să vezi dincolo de aparențe, dar poate ele înfățișează adevărata natură a omului, natura lui înșelătoare, rea și egoistă. Deci, suflet frumos, nu te pierde pe tine, nu sacrifica frumusețea ta și lasă-te să strălucești prin simplitatea care totuși te face atât de frumoasă !