Fiica Lui Lucifer

~Capitolul 14~

Andrei's story

- Mai doarme mult? Întreb eu dându- mi cu mâna prin părul meu blond.

- Eu tot nu înțelg ce caută el aici. Spune Ștefan destul de nervos dar încercă să pară calm, un lucra care nu îi ieșea întocmai perfect.

- Nu e treaba ta. Spun nervos spre șatenul tatuat din fața mea. Băiatul ăsta e plin de tatuaje. - gândesc eu.

- Ba cam e treaba mea. Continuă Ștefan încercând să își ascundă furia.

- Și de ce mă rog e treaba ta? Îl întreb pe șaten.

- Pentrucă Diana este iubita mea! Spune Ștefan apăsând fiecare cuvânt. Okey asta mă doare. Știu prea bine că Ștefan e iubitul Dianei dar nu pot suporta indeea că Diana iubește pe alt cineva. Nu suport asta.

- Auzi tu-

- Gata băieți nu vă mai certați atât. Spune mama Dianei.

- Dar nu ne- încearcă Ștefan să spună dar este întretupt de Lucifer.

- Ba vă certați. Spune acesta dur.

Mi- am dat ochii peste cap și m- am dus în curtea spitalului. Nu pot înțelege cum de m- am îndrăgostit de Diana. Sunt un Demon iar demoni nu ar trebui să iubească. Dar nu văd cine nu ar putea să o placă pe Diana. E o fată așa de perfectă. E frumoasă, este bună la suflet chiar dacă este fata celui mai rău Demon existent.

Îmi amitesc ziua în care i- am spus lui Lucifer că o iubesc pe fiica sa. Jur că dacă nu eram mort deja mă omora el. Nu mi- a făcut nimic doar că s- a cam supărat. Știu prea bine că îi sunt ca un fiu, iar el îmi este ca un tată.

Da, poate Lucifer este Diavolul dar are sentimente. O iubește nespus de mult pe micuța Diana dar și pe mama sa Maria. Chiar dacă mi- a explicat de mii de ori că o iubește pe Maria eu tot nu pot crede că El iubește un înger în trupul unui om.

Am ieșit din curtea Spitalului de Urgențe din Cluj și am plecat să mă plimb pe străzile acestui oraș. Nu sunt de mult timp în oraș dar chiar și așa cunosc orașul destul de bine. Înainte să mor locuiam în București dar nu vreau să îmi amintesc de el, prea multe momente urâte se află încă acolo, cuprinse între granițele marelui oraș.

Au trecut câteva minute decând mă plimb pe străzile Clujului. În mica mea aventură pe străzile Clujului am văzut sute de fețe. Oameni sunt diferiți, nu vezi unul să semene perfect cu altul. Încă îmi place să mă cred om, oameni sunt speciali în felul lor. Nu se lasă conduși de nimeni, nu se supun nimănui. Oameni se cred banali se cred ceva ce există. Nu vor să creadă că sunt speciali. Oameni sunt uimitori. Unii iubesc, alți nu vor să iubească, da iubirea te face slad dar îți dă putere, te face să suferi dar te face și să zâmbești din toată inima.

Printre sutele de siluete una singură îmi atrage atenția. O cunosc prea bine, este sau a fost o fată specială pentru mine. Ea m- a făcut să iubesc din tot sufletul. Silueta fetei blonde se întoarce o sută optzeci de grade iar privirea parcă de jad se oprește brusc spre mine. Fața sa bine conturată se distorsionează uimirea apărând pe chipul său perfect. Buzele sale se desprind una de alta iar gura sa minunată se preface în forma literei "O".

Se dă un pas în spate eu rămân neclintit. Ezită câteva secunde bune parcă timpul se oprise în loc dar ceasul încă își mișcă acele dovedindune că timpul e mai presus de noi. După cele câteva zeci de secunde de ezitare făptura perfectă începe să facă pași minusculi spre mine. Spaima i se citi pe chip alături de alte emoții ce i se manifestă intens în mintea sa bogată și inima sa frumoasă.