Fiica Lui Lucifer

~Capitolul 10~

Diana's story

Stau pe această canapea privind absentă la tabloul din salonul în care mă aflu nu de mult timp.

Ochii îmi pică pe trupul inert ce se află pe patul acoperit de cearceafuri albastre. Lacrimile încep să îmi curgă pe obraji mei palizi. Îmi îndrept capul spre ușa ce scoate un scârțâit prelung, pe ușa albastră ca cerul înaite de o furtună intră Ștefan cu un buchet imes de trandafiri albi. Mă ridic și încep să alerg spre el, am ajuns în fața lui.

Dar ceva este ciudat, Ștefan se îndreptă spre vaza frumos colorată de pe noptiera de un alb imaculat, nu îmi dă atenție, nici măcar nu se uită la mine.

– Ștefan, sunt aici! Îi spun. Dar nu mă aude, nu își întoarce capul spre mine. Oare nu mă vede? - mă întreab. Ștefan, sunt aici! Acum țip. Mă duc spre el . Dragul meu, de ce nu vrei să vorbești cu mine, de ce nu te uiți la mine? Te- ai supărat cumva pe mine? Spun eu începând să plâng. Vreau să îl prind de mână și să îl întorc spre mine. Dar mâna mea trece prin mâna lui.

Mă duc spre corpul ce zăcea pe patul de spital. Îi pun, adică îmi pun mâna pe fruntea trupului meu aproape fără viață. Îmi amintesc data trecută când am fost în comă eram prinsă  în trupul meu și pluteam într- un abiz nesfârșit, iar acum sunt o "fantomă" ce bântuie spitalul.

Nu mă aflu de mult timp aici, de cam două sau trei ore. Mă aflu acum în spatele lui Ștefan ce stă pe un scaun lângă patul unde se află trupul meu. Mâna sa o ține strânsă pe a mea.

– Off micuța mea floarea, de ce stai aici și te ofilești cu fiecare minut ce trece? De ce nu te gândești și la mine? Chiar vrei să mă vezi cum sufăr? Întreabă Ștefan strângând mâna trupului meu. Lacrimile îi curgeau șiroaie pe obraji palizi, dar nu se obosește să și le șteargă.

– Frumoasa mea floare, trezește- te, te rog frumos trezește- te! E numai vina mea că  tu ești acum aici. Dacă îți spuneam ce simt pentru tine și nu o lăsam pe Anais să mă sărute. Eu draga mea floare, nu te merit și nu înțeleg cum tu mă iubești. Dar nu pot renunța la tine, sunt atât de egoist în cât nu te pot lăsa liberă, nu pot să renunț la tine. Dar ar trebui să nu mai fiu cu tine. Spune Ștefan printre lacrimi. Te iubesc Diana. Și din cauza asta te- am făcut să suferi. Trebuie să mă îndepărtez de tine.

– Nu Ștefan, nu trebuie să te îndepărtezi de mine. Da m- ai făcut să sufăr, dar și eu te- am făcut să suferi. Deci suntem chit. Spun eu chicotind chiar dacă plâng. Te iunesc.

Ștefan rămâne neclintit, privind trupul meu. Nu aș suporta ca Ștefan să se îndepărteze de mine, nu îmi pot imagina suferința dacă aș auzi de la Ștefan "Diana, vreau să ne despărțim." Nu știu ce mi- a făcut băiatul ăsta, m- a vrăjit. E prima mea iubire și aș vrea să fie și ultima, nu îmi imaginez viața fără el. Noi ne asemănăm foarte mult, dar energiile asemănătoare se resping. Nu- i așa? Dar nou nu ne respingem, dar din contră ne atragem. Ne atragem ca și Yng&Yang chiar dacă ne asemănăm. Iubirea încalcă ori ce lege.

De minute bune Ștefan stă lângă trupul meu, iar eu stau în spatele său. Mâna mea este așezată delicat pe umărul său. Lacrimile nu contenesc să îi curgă dar el nu se ostenește să și- le șteargă. Chiar mă iubește -gândesc eu.

– Diana te pot întreba ceva? Întrebă Ștefan, chipul pătat de durere și de lacrimi amare îi pare îngândurat.

– Desigur iubitule. Îi răspund eu dar sunt conștientă că nu mă poate auzi.

– Cum e să fii în comă? Întreabă el trupul de pe pat.

– Nu știu ce să îți răspund iubitule, prima oară a fost oribil, să plutesc într- un abiz fără sfârșit, acolo nu exista timp, nu exista zi, nu exista noapte. Era întuneric. Știi se zice că în lumină există întuneric așa cum există în întuneric  lumină. Dar nu și acolo. Întuneric. Dacă aș fii stat încă câteva săptămâni înebuneam. Era ca un Infern. Îi expic eu dar el nu mă aude. Tace. Doar tace și privește în gol. Dar acum este mult mai rău. Să te văd pe tine iubitule cum suferi, mă doare sufletul. Spun eu. Lacrimile încep să mi se adune în ochii. Le dau drumul. Te iubesc.