PREJUDECĂŢI (II)

Cap.19

Ronna

Mă uit de jur împrejur şi este o atmosferă total diferită fată de cum era cu câteva minute înainte, atunci când am plecat în căutarea fratelui meu. Muzica s-a oprit, bărbaţii stau în jurul tatălui şi a bunicului meu care încearcă să aplaneze conflictul iscat de câţiva bărbaţi necunoscuti mie care urlă şi ameninţă pe toţi din jurul lor.

O caut din priviri pe mama şi o văd aşezată pe un scaun, cu mâinile pe lângă corp de parcă n-ar mai avea nici o vlagă. Are o privire pierdută şi din ochi îi curg lacrimi incontinuu. De-o parte şi de alta sunt prietenele ei, spunându-i ceva, probabil o încurajează.

Dar de ce? Ce s-a întâmplat?

Bărbaţii se retrag şi trec pe lângă mine şi Robert care am rămas în poartă, uitându-ne şocaţi dintr-o parte în alta, încercând să înţelegem ce s-a întâmplat. Majoritatea încep să se adune în grupuleţe şi să vorbească în ţigăneşte. Tata e atât de serios,tacut şi încruntat,cum nu l-am mai văzut niciodată. E la distanţă de mama, dar stă cu ochii pe ea, parcă nici nu i-ar auzi pe George, Cristi, bunicul şi unchiul meu care îşi dau cu părerea pe rând. O priveşte atent şi suferă o dată cu ea pentru lacrimile pe care i le vede. N-am mai văzut-o plângând decât când mai vizionează câte o dramă care o marchează, dar o face doar pe ascuns, pentru că dacă o vede tata îi schimbă postul spunându-i că nu suportă s-o vadă în starea asta. Deci, îmi închipui ce e în sufletul lui acum!

-Ce s-a întâmplat? mă întreabă Robert.

Nici nu mi-am dat seama că el nu a înţeles mai nimic, majoritatea ţiganilor vorbind în romanes.

-Rua, a furat o fată care trebuia să se căsătorească cu altul! îi spun ce am auzit şi eu de la toţi, ascultând mici frânturi din discuţiile din jurul meu.

-Ce? întreabă şocat, întorcându-mă spre el.

-Se pare că a fugit cu ea, aceasta i-a spus unei verişoare să-i anunţe pe ai ei. Ăia care au plecat erau din familia ei şi au venit pregătiţi de scandal.

-Dar este un puştan!

-Ştiu! Uită-te la ai mei în ce stare sunt!

-Şi acum ce se va întâmpla?

- Nu ştiu! Dar nu prea e bine dacă îi găsesc acum, mai ales cei din familia ei! Tata şi bunicul meu vor să ajungă la o înţelegere.Va avea loc o judecată ţigănească care va hotărî cum este mai bine pentru toţi!

Mă îndrept spre mama şi mă aşez pe vine în raza ei vizuală. Doamne, era atât de veselă şi fericită mai devreme in masina! Ne-a povestit iar cum i-a născut pe gemeni şi cât de agitat era tata în acel moment, cum l-a strâns de guler pe un doctor că nu-l lăsa să stea lângă ea şi acum arată ca şi cum ar fi ruptă de realitate, ar fi într-un univers paralel unde totul în jurul ei se prăbuşeşte, iar ea doar priveşte ca un simplu spectator.

-Mamă! încerc s-o readuc aici.

-Alina, o să fie bine! O să se întoarcă şi Roland va rezolva toată problema! o încurajează Dana, apucând-o de umăr.

Îşi ridică puţin privirea şi se uită o perioadă în ochii mei, apoi şi-o mută căutându-l pe tata. Le urmăresc privirile şi îmi dau seama că iar comunică cum doar ei ştiu.

-Hai, vino! o aud pe Miruna cum încearcă să o ducă departe de această atmosferă încărcată şi tensionată.

O ajută şi Dana şi o iau mai mult pe sus spre casă. Nici măcar nu ripostează, doar continuă să plângă în tăcere. Ştiu că suferă enorm acum, ea nefiind de acord cu căsătoriile între copii sau cu promisiunile, de aceea l-a pus pe tata să-i jure că niciodată n-o să ne promită cuiva. Şi-a dorit mereu ca noi să învăţăm şi să ne urmăm propriul drum, să fim liberi să alegem ceea ce ne dorim chiar dacă pentru asa a atras supărarea bunicului meu.