LET ME IN !

Capitolul 8

Nu am putut dormi toata noaptea. Sangele si adrenalina imi pompau in continuu in vene, in vreme ce ma uitam pentru a cincea oara la meciul celor dintre Seirin si Too. Era incredibil si muream de ciuda ca nu am fost partasa la acesta in realitate. Nu imi venea sa cred ca exista lupte la modul cel mai serios, care pot genera atata energie si entuziasm. Eram incantata ca il intalnisem in realitate pe cel care il facuse insfarsit pe Kagami sa isi forteze abilitatile pana la limita. Eram geloasa intr-un fel, insa conjunctura fusese de asa natura incat sa nu ii pot vedea aceasta evolutie. Tot ce imi doream la momentul actual, era sa pot la randul meu, sa imi testez aceasta limita, pe care nu apucasem inca sa o pot vedea, iar cum cu Kagami acest lucru parea imposibil, soarta mi-l trimisese in cale pe Aomine. Ceea ce avusesem in acea seara, fusese cu totul special, insa si mai mult acum ca revazusem meciul, imi doream cu si mai mare ardoare, sa il revad si sa il provoc cu adevarat. Cu riscul de a nu fi luata din nou in serios, eram decisa, ca cu prima ocazie, sa pot face acest lucru.

M-am uitat stupefiata la ceas, abia atunci realizand ca este ora 7:00 dimineata, si singurul lucru pe care l-am putut face, a fost stau zece minute sub dus si sa mananc repede un mar, in timp ce ma pornesc din nou spre scoala.

Cu exceptia acelei zile de ieri, in care ploaia m-a luat prin surprindere, de data aceasta cerul parea mult mai senin, insa afara inca se simtea vantul aspru de noiembrie. Am stat putin pe ganduri, si m-am intors inapoi in camera mea, luandu-mi din dulap, trench-ul rosu cu peplum. Acesta trecea cu putin peste fusta uniformei, dar nu intratat incat sa imi acopere jambierele lungi de peste genunchi, ce imi devenisera acum semnatura.

Am plecat usor, in pas alert, chiar daca nu ma simteam in intarziere, si am ajuns destul de repede. Mi-am schimbat pantofii de scoala pe care inca ii consideram oribili, si am urcat in clasa fiind deja asteptata de Izumi.

-Doamne dumnezeule ce fata ai!?

Izumi isi duse mana la piept intr-un gest foarte teatral ca si cand as fi speriat-o de moarte.

-Scuza-ma?...dar nu am alta...imi pare rau sa te dezamagesc.

Ea se uita la mine si fusese pe punctul de a spune ceva, dar atunci intra pe usa Kuroko impeuna cu cu Kagami, care se aseza langa mine in banca lui, parand mult mai morocanos decat de obicei. L-am salutat pe Kuroko foarte vesela, in timp ce acesta imi studia cearcanele de sub ochi. M-am prins repede de idee si mi-am dat ochii peste cap, crezand ca poate asa scap dar Izumi, care parea sa nu se lase pana ce nu reusea sa scoata cateva vorbe la mine.

-La cat te-ai culcat domnisoara?

-Ce esti tu mama?

Se uita la mine cu mainile in san, batand repede din picior, nedadand semne sa renunte la aceste intrebari, care in opinia mea pareau stupide. Mi-am ridicat ochii spre cer intr-un oftat puternic, si mi-am intors privirea spre ea.

-Nu am dormit deloc.

-POFTIM?!

-Da da, stiu.

-Doamne Genkai, ce putea fi atat de important?

-Un meci?

S-a uitat foarte urat la mine, aproape fiind in stare sa imi sara la gat pentru ca indraznisem sa ma abat cumva, de la programul de scoala.

-Un meci! Tu razi cumva de mine? Cum sa stai toata noaptea sa te uit la un amarat de meci?

-Da, vorbesc serios! Riko mi-a trimis o lista intreaga de inregistrari cu meciurile celor din echipa.

In momentul acela Kagami, care isi scria intr-un caiet niste lucruri numai de el stiute, se opri brusc, fiind dintr-o data foarte atent la conversatia mea cu Izumi. Nu imi puteam pierde sansa, si spre norocul meu, cel care interveni in discutie langa noi, fusese Kuroko.